Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

23 defini╚Ťii pentru ordonat

ORDON├ü, (1) ord├│n, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ÔÖŽ (├Änv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune ├«n ordine, a grupa ├«ntr-un anumit fel; a aranja, a or├óndui. [Var.: (├«nv.) ordin├í vb. I] ÔÇô Din fr. ordonner.
ORDON├üT, -─é, ordona╚Ťi, -te, adj. 1. (Despre oameni) C─âruia ├«i place ordinea, care p─âstreaz─â ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) ├«n ordine, r├ónduit dup─â anumite criterii, aranjat. ÔÇô V. ordona. Cf. fr. ordonn├ę.
ORDON├ü, (1) ord├│n, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ÔÖŽ (├Änv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune ├«n ordine, a aranja, a r├óndui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (├«nv.) ordin├í vb. I] ÔÇô Din fr. ordonner.
ORDON├üT, -─é, ordona╚Ťi, -te, adj. 1. (Despre oameni) C─âruia ├«i place ordinea, care p─âstreaz─â ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) ├«n ordine, r├ónduit dup─â anumite criterii, aranjat. ÔÇô V. ordona. Cf. fr. ordonn├ę.
ORDON├ü, (1) ord├│n, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit ╚Öi absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordon─â laconic sergentul ╚Öef de post. C. PETRESCU, ├Ä. II 171. Arat─â-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune ├«n ordine, a r├«ndui, a aranja, a grupa. ÔÇô Variant─â: (1, ├«nvechit) ordin├í (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.
ORDON├üT, -─é, ordona╚Ťi, -te, adj. (Despre oameni) C─âruia ├«i place ordinea, care p─âstreaz─â ordinea. A╚Öa ├«i voia ╚Öi ea: cumin╚Ťi, ordona╚Ťi ╚Öi cuviincio╚Öi. C. PETRESCU, C. V. 9. ÔÖŽ (Despre obiecte, ├«nc─âperi etc.) (Pus) ├«n ordine, r├«nduit. R├«nduri ordonate.
ordoná1 (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordónă
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordon├í vb., (porunce╚Öte) ind. prez. 1 sg. ord├│n, 3 sg. ╚Öi pl. ord├│n─â; (r├ónduie╚Öte) ind. prez. 1 sg. ordon├ęz, 3 sg. ordon├ęaz─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ord├│ne/ordon├ęze
ORDON├ü vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hot─âr├«, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (├«nv. ╚Öi pop.) a or├óndui, a r├óndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. ╚Öi Transilv.) a priti, (├«nv.) a ├«nv─â╚Ťa, a judeca, a poveli. (A ~ s─â se fac─â astfel...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.
ORDONÁT adj. 1. v. aranjat. 2. v. disciplinat.
Ordonat Ôëá dezordonat
ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].
ORDON├üT, -─é adj. Dispus, a╚Öezat ├«n ordine. ÔÖŽ Bine ├«ngrijit, pus la punct. [< ordona].
ORDON├ü vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a or├óndui, a aranja, a r├óndui. ÔŚŐ (mat.) a introduce o rela╚Ťie de ordine pentru elementele unei mul╚Ťimi. (< fr. ordonner)
ORDON├üT, -─é I. adj. dispus, a╚Öezat ├«n ordine. ÔŚŐ bine ├«ngrijit, pus la punct. ÔÖŽ (mat.) mul╚Ťime ~─â = mul╚Ťime cu ordine bine determinat─â de dispunere a elementelor componente. II. s. f. a doua coordonat─â (cea vertical─â) a unui punct dintr-un sistem rectangular. ÔŚŐ ├«n─âl╚Ťimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil ├«n raport cu linia de ochire. (dup─â fr. ordon├ę)
A ORDON├ü ord├│n tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propozi╚Ťie completiv─â cu conjunctivul) A cere ├«n mod autoritar ╚Öi oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune ├«ntr-o anumit─â ordine; a aranja; a or├óndui; a clasa; a dispune; a a╚Öeza; a r├óndui. /<fr. ordonner
ORDON├üT ~t─â (~╚Ťi, ~te) 1) v. A ORDONA. 2) (despre persoane) Care p─âstreaz─â ordinea; c─âruia ├«i place ordinea. 3) Care este ├«ngrijit ├«n ├«mbr─âc─âminte; ├«mbr─âcat cu grij─â; curat. /v. a ordona
ordon├á v. 1. a dispune, a pune ├«n ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: ├«╚Ťi ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordon─â dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).
*ord├│n ╚Öi -├ęz, a -├í v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ord─şnare. ÔÇô El ordon─â; s─â ordone. V. sub-ordonez). A╚Öez, aranjez, r├«ndu─şesc: ├«m─ş ordonez h├«rtiile. Poruncesc, comand, da┼ş ordin: a ordona s─â se fac─â. Prescri┼ş, ordonan╚Ťez un remedi┼ş unu─ş bolnav: medicu a ordonat s─â bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolic─ş): a ordona un preut.
*ordon├ít, -─â adj. (fr. ordonn├ę). Dichist, echilibru, r├«nduit, ─şubitor de ordine: elev ordonat. S. f. Geom. Linie dreapt─â tras─â dintrÔÇÖun punct al une─ş curbe perpendiculare pe axa e─ş. Adv. ├Än mod ordonat: a tr─âi ordonat. V. dezordonat.
ORDONA vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hot─âr├«, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (├«nv. ╚Öi pop.) a or├«ndui, a r├«ndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. ╚Öi Transilv.) a priti, (├«nv.) a ├«nv─â╚Ťa, a judeca, a poveli. (A ~ s─â se fac─â astfel...) 2. a porunci, a spune, a zice. (F─â ce-╚Ťi ~ el!) 3. a aranja, a a╚Öeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a ├«mp─âr╚Ťi, a ├«ntocmi, a organiza, a or├«ndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a r├«ndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (├«nv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a organiza, a sistematiza, a structura. (A ~ ├«ntregul material ├«n vederea...) 5. a (se) alinia, a (se) ├«n╚Öira, a (se) ├«n╚Öirui, a (se) r├«ndui, (├«nv. ╚Öi reg.) a (se) ╚Öirui. (S-au ~ ├«n t─âcere.)
ORDONAT adj. 1. aranjat, clasat, organizat, r├«nduit, sistematizat. (Material documentar ~.) 2. disciplinat, regulat. (Duce o via╚Ť─â ~.)

Ordonat dex online | sinonim

Ordonat definitie

Intrare: ordona (1 -don)
ordona 1 -don verb grupa I conjugarea I
Intrare: ordona (1 -donez)
ordona 1 -donez verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: ordonat
ordonat adjectiv