Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

23 defini╚Ťii pentru ordonare

ORDON├ü, (1) ord├│n, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ÔÖŽ (├Änv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune ├«n ordine, a grupa ├«ntr-un anumit fel; a aranja, a or├óndui. [Var.: (├«nv.) ordin├í vb. I] ÔÇô Din fr. ordonner.
ORDON├üRE, ordon─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a ordona ╚Öi rezultatul ei. ÔŚŐ Raport de ordonare = cuprindere a unei no╚Ťiuni ├«n sfera unei alte no╚Ťiuni mai generale. ÔÇô V. ordona.
ORDON├ü, (1) ord├│n, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ÔÖŽ (├Änv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune ├«n ordine, a aranja, a r├óndui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (├«nv.) ordin├í vb. I] ÔÇô Din fr. ordonner.
ORDON├üRE, ordon─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a ordona ╚Öi rezultatul ei. ÔŚŐ Raport de ordonare = cuprindere a unei no╚Ťiuni ├«n sfera unei alte no╚Ťiuni mai generale. ÔÇô V. ordona.
ORDON├ü, (1) ord├│n, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit ╚Öi absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordon─â laconic sergentul ╚Öef de post. C. PETRESCU, ├Ä. II 171. Arat─â-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune ├«n ordine, a r├«ndui, a aranja, a grupa. ÔÇô Variant─â: (1, ├«nvechit) ordin├í (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.
ORDON├üRE, ordon─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a ordona (2); aranjare, potrivire, or├«nduire.
ordoná1 (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordónă
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordon├í vb., (porunce╚Öte) ind. prez. 1 sg. ord├│n, 3 sg. ╚Öi pl. ord├│n─â; (r├ónduie╚Öte) ind. prez. 1 sg. ordon├ęz, 3 sg. ordon├ęaz─â; conj. prez. 3 sg. ╚Öi pl. ord├│ne/ordon├ęze
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonării; pl. ordonări
ORDON├ü vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hot─âr├«, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (├«nv. ╚Öi pop.) a or├óndui, a r├óndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. ╚Öi Transilv.) a priti, (├«nv.) a ├«nv─â╚Ťa, a judeca, a poveli. (A ~ s─â se fac─â astfel...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.
ORDONÁRE s. 1. v. aranjare. 2. v. organizare.
Ordonare Ôëá dezordonare
ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].
ORDON├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a ordona ╚Öi rezultatul ei. ÔÖŽ (Log.) Raport de ordonare = cuprinderea unei no╚Ťiuni ├«n sfera unei alte no╚Ťiuni mai generale. [< ordona].
ORDON├ü vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a or├óndui, a aranja, a r├óndui. ÔŚŐ (mat.) a introduce o rela╚Ťie de ordine pentru elementele unei mul╚Ťimi. (< fr. ordonner)
ORDON├üRE s. f. ac╚Ťiunea de a ordona. ÔÖŽ (log.) raport de ~ = cuprinderea unei no╚Ťiuni ├«n sfera unei alte no╚Ťiuni mai generale. (< ordona)
A ORDON├ü ord├│n tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propozi╚Ťie completiv─â cu conjunctivul) A cere ├«n mod autoritar ╚Öi oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune ├«ntr-o anumit─â ordine; a aranja; a or├óndui; a clasa; a dispune; a a╚Öeza; a r├óndui. /<fr. ordonner
ordon├á v. 1. a dispune, a pune ├«n ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: ├«╚Ťi ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordon─â dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).
*ord├│n ╚Öi -├ęz, a -├í v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ord─şnare. ÔÇô El ordon─â; s─â ordone. V. sub-ordonez). A╚Öez, aranjez, r├«ndu─şesc: ├«m─ş ordonez h├«rtiile. Poruncesc, comand, da┼ş ordin: a ordona s─â se fac─â. Prescri┼ş, ordonan╚Ťez un remedi┼ş unu─ş bolnav: medicu a ordonat s─â bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolic─ş): a ordona un preut.
ORDONA vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hot─âr├«, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (├«nv. ╚Öi pop.) a or├«ndui, a r├«ndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. ╚Öi Transilv.) a priti, (├«nv.) a ├«nv─â╚Ťa, a judeca, a poveli. (A ~ s─â se fac─â astfel...) 2. a porunci, a spune, a zice. (F─â ce-╚Ťi ~ el!) 3. a aranja, a a╚Öeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a ├«mp─âr╚Ťi, a ├«ntocmi, a organiza, a or├«ndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a r├«ndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (├«nv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a organiza, a sistematiza, a structura. (A ~ ├«ntregul material ├«n vederea...) 5. a (se) alinia, a (se) ├«n╚Öira, a (se) ├«n╚Öirui, a (se) r├«ndui, (├«nv. ╚Öi reg.) a (se) ╚Öirui. (S-au ~ ├«n t─âcere.)
ORDONARE s. 1. aranjare, a╚Öezare, clasare, clasificare, distribuire, ├«mp─âr╚Ťire, repartizare, r├«nduial─â, r├«nduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.) 2. organizare, sistematizare, structurare. (~ unui material documentar brut.)

Ordonare dex online | sinonim

Ordonare definitie

Intrare: ordona (1 -don)
ordona 1 -don verb grupa I conjugarea I
Intrare: ordonare
ordonare substantiv feminin
Intrare: ordona (1 -donez)
ordona 1 -donez verb grupa I conjugarea a II-a