ordonare definitie

23 definiții pentru ordonare

ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona.
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a aranja, a rândui, a grupa anumite lucruri. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona.
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A da ordin, a porunci, a comanda. Chibrit! Ordonă laconic sergentul șef de post. C. PETRESCU, Î. II 171. Arată-te, apari!... O voiesc, o cer, ordon. MACEDONSKI, O. I 275. 2. A pune în ordine, a rîndui, a aranja, a grupa. – Variantă: (1, învechit) ordiná (NEGRUZZI, S. I 336) vb. I.
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona (2); aranjare, potrivire, orînduire.
ordoná1 (a ~) (a porunci) vb., ind. prez. 3 ordónă
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordoná vb., (poruncește) ind. prez. 1 sg. ordón, 3 sg. și pl. ordónă; (rânduiește) ind. prez. 1 sg. ordonéz, 3 sg. ordonéază; conj. prez. 3 sg. și pl. ordóne/ordonéze
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonării; pl. ordonări
ORDONÁ vb. I. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orândui, a rândui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. v. porunci. II. 1. v. aranja. 2. v. organiza. 3. v. alinia.
ORDONÁRE s. 1. v. aranjare. 2. v. organizare.
Ordonare ≠ dezordonare
ORDONÁ vb. I. tr. 1. A porunci, a dispune, a comanda. 2. A orândui, a aranja, a rândui. [P.i. ordón și -nez. / < fr. ordonner].
ORDONÁRE s.f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ♦ (Log.) Raport de ordonare = cuprinderea unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. [< ordona].
ORDONÁ vb. tr. 1. a da un ordin, a porunci, a dispune, a comanda. 2. a orândui, a aranja, a rândui. ◊ (mat.) a introduce o relație de ordine pentru elementele unei mulțimi. (< fr. ordonner)
ORDONÁRE s. f. acțiunea de a ordona. ♦ (log.) raport de ~ = cuprinderea unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. (< ordona)
A ORDONÁ ordón tranz. 1) (urmat, de obicei, de o propoziție completivă cu conjunctivul) A cere în mod autoritar și oficial printr-un ordin; a impune; a comanda; a dispune; a porunci. 2) A pune într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a clasa; a dispune; a așeza; a rândui. /<fr. ordonner
ordonà v. 1. a dispune, a pune în ordine: a ordona o serbare; 2. a da un ordin: îți ordon de a pleca; 3. a prescrie un remediu: medicul ordonă dieta; 4. a conferi ordinele ecleziastice (la Catolici).
*ordón și -éz, a v. tr. (fr. ordonner, d. lat. ordĭnare. – El ordonă; să ordone. V. sub-ordonez). Așez, aranjez, rînduĭesc: îmĭ ordonez hîrtiile. Poruncesc, comand, daŭ ordin: a ordona să se facă. Prescriŭ, ordonanțez un remediŭ unuĭ bolnav: medicu a ordonat să bea lapte. Confer un ordin, sacrez (la catolicĭ): a ordona un preut.
ORDONA vb. 1. a comanda, a decide, a dispune, a fixa, a hotărî, a porunci, a stabili, a statornici, (rar) a prescrie, (înv. și pop.) a orîndui, a rîndui, (pop.) a soroci, (prin Ban. și Transilv.) a priti, (înv.) a învăța, a judeca, a poveli. (A ~ să se facă astfel...) 2. a porunci, a spune, a zice. (Fă ce-ți ~ el!) 3. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a grupa, a împărți, a întocmi, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (~ cum trebuie elementele unui ansamblu.) 4. a organiza, a sistematiza, a structura. (A ~ întregul material în vederea...) 5. a (se) alinia, a (se) înșira, a (se) înșirui, a (se) rîndui, (înv. și reg.) a (se) șirui. (S-au ~ în tăcere.)
ORDONARE s. 1. aranjare, așezare, clasare, clasificare, distribuire, împărțire, repartizare, rînduială, rînduire, sistematizare. (~ elementelor unui ansamblu.) 2. organizare, sistematizare, structurare. (~ unui material documentar brut.)

ordonare dex

Intrare: ordona (1 -don)
ordona 1 -don verb grupa I conjugarea I
Intrare: ordonare
ordonare substantiv feminin
Intrare: ordona (1 -donez)
ordona 1 -donez verb grupa I conjugarea a II-a