ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

ÓRDIN1 s. n. V. ordine.

ÓRDIN2, ordine, s. n. 1. Dispoziție orală sau scrisă, dată de o autoritate sau de o persoană (oficială) unei autorități sau persoane (subalterne) și care trebuie executată întocmai; poruncă. Ordinul e să cercetăm tot ce întîlnim în cale. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Într-o dimineață Gogu a primit ordinul să se prezinte la un regiment de pe țărmul Dunării. C. PETRESCU, S. 119. Trupa totdeauna execută ordinele, răspunse generalul. REBREANU, R. II 227. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini dorințele. Ori pe care scenă, domnul meu; eu sînt la ordinele d-voastre. ALECSANDRI, T. I 286. Sub ordinele cuiva = la comanda cuiva, sub conducerea cuiva. Graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. La ordin! = sînt gata a vă executa porunca, vă ascult, vă stau la dispoziție. Am o rugăminte, domnule Ispas. [Șeful:] La ordin! SEBASTIAN, T. 222. A da ordin = a ordona. ♦ (Concretizat) Act, hîrtie care conține o asemenea dispoziție. Ordin de plată. ▭ Locotenentul Vieru îl dădu dezertor, trimițînd în satul lui, la postul de jandarmi, ordin de urmărire. CAMILAR, N. I 203. Și nu da banii, decît cînd ai ordinul la mînă. CAMIL PETRESCU, P. V. 124. Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare importante se adresează întregii unități în anumite ocazii extraordinare (sărbătoriri, victorii, evidențieri deosebite etc.). Mareșalul... a citit ordinul de zi. STANCU, U.R.S.S. 49. (Ieșit din uz) Ordin de chemare = dispoziție scrisă (a unei autorități militare) prin care o persoană făcînd parte din cadrele de rezervă ale armatei era chemată la unitate. 2. Decorație. Uzina a fost decorată cu trei ordine. Zp (în denumirea unor decorații) «Ordinul Muncii» clasa I. 3. Termen folosit în clasificarea plantelor și a animalelor, care indică o unitate cuprinzînd una sau mai multe familii. Clasa arahnidelor cuprinde zece ordine. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sînt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. Ordinul doric v. doric. Ordinul ionic v. ionic. Ordinul corintic v. corintic. 5. Comunitate monahală catolică. V. congregație. Ordinul iezuiților. Ordinul carmelitelor. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni militare. Ordinul templierilor. Ordinul cruciaților. 6. (Însoțit de determinări adjectivale indicînd caracterul, natura, felul) Rang, categorie (după importanță). Creanță de prim ordin. ◊ Expr. De ordin... = cu caracter... Considerente de ordin economic. De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang, excelent. ♦ (Învechit) Ordine, categorie, domeniu. Zici iară că suma binelui în lume covîrșește suma răului, atît în ordinul moral cît și în cel fizic. BOLINTINEANU, O. 361. ♦ (Rar) Lucru obișnuit, comun. Conferă fericiților proprietari o situație cu totul în afară de ordin. ARGHEZI, P. T. 102.

órdin s. n., pl. órdine

órdin s. n., pl. órdine

ÓRDIN s. I. 1. v. dispoziție. 2. v. comandă. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin călugăresc v. congregație; ordin monahal v. congregație.

ÓRDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decorație; distincție conferită de stat. 4. Dispoziție de plată (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar între clasă și familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, încât să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ◊ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].

ÓRDIN s. n. 1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă. ◊ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ◊ societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decorație superioară medaliei. 4. dispoziție de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă și familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

órdin (órdine), s. n. – Poruncă, comandament. It. ordine. E dubletul lui ordine, s. f. (rînduială), din lat. ordinem (sec. XIX). – Der. (din fr.) ordinal, adj.; ordinar, adj. (curent, vulgar); ordinanță, s. f., din pol. ordynans (Tiktin), sec. XVIII, înv.; ordona, vb.; ordonanță, s. f., din germ. Ordonnanz, cf. rus. orodonanc; ordonator, s. m.; ordonanța, vb. (a da, a emite un act); coordona, vb.; dezordine, s. f.; dezordona, vb.; subordina (var. subordona) vb., din fr. subordonner.

ÓRDIN1 ~e n. Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizați; poruncă; comandă. ◊ La ~ele cuiva la dispoziția cuiva. ~ de plată dispoziție în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ÓRDIN2 ~e n. Decorație guvernamentală superioară medaliei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ÓRDIN3 ~e n. 1) Treaptă într-o ierarhie; rang. De prim ~. 2) biol. Categorie sistematică inferioară clasei și superioară familiei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ÓRDIN4 ~e n. 1) (în Europa medievală) Comunitate monaho-cavalerească, care lua parte la acțiuni războinice. 2) Societate secretă. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

Ionic a. Marea Ionică, partea Mediteranei între Italia de S. și Grecia: Insulele Ionice, grup de insule în Marea Ionică: ordin ionic, unul din cele cinci ordine de arhitectură greacă caracterizat printr’un capitel ornat de două spirale laterale.

Malta f. insulă engleză în Mediterana, între Sicilia și Atrica: 25.000 loc. (Maltez). ║ (Ordinul din), cel mai celebru și mai vechiu dintre ordinele religioase și militare, ai cărui membrii se numiau Cavalerii dela Malta (1330-1798).

ordin n. 1. poruncă către un inferior: a da ordine; ordin de zi, proclamațiune făcută trupelor de o căpetenie; 2. clasă socială: ordinul patricienilor, plebeilor; 3. societate religioasă ai cării membri trăiesc după anumite regule: ordinul șfântului Benedict; 4. hirotonirea preoților (la Catolici): ordine ecleziastice; 5. semn distinctiv al unui ordin de cavalerie: ordinul Steaua României, Coroana României; 6. Zool. diviziunea claselor, reunirea de familii; 7. dispozițiune particulară a capitelelor și intabulamentelor cari disting diferitele moduri arhitectonice: ordinul doric, ionic, corintian, toscan și compozit. În cursul răsboiului austro-român (Dec. 1916) s’au creat ordinele: Mihai Viteazul, pentru fapte excepționale de răsboiu, făcute de militari cari s’au distins în fața inamicului (are trei clase): Steaua României și Coroana României, cu spade încrucișate prin ramurile crucii, oferite pentru fapte meritorii militare; iar în Martie 1917 s’a înființat ordinul Crucea Regina Maria, acordată celor ce s’au distins în chestiunile sanitare. V. medalie.

Ștefan m. 1. nume a 9 papi (254-1058); 2. numele mai multor regi ai Ungariei dintre care cel mai cunoscut e ȘTEFAN I (cel Sfânt), care domni 41 ani, converti poporul la creștinism și primi dela papa Silvestru II o coroană (Coroana sfântului Ștefan), ce azi încă e simbolul unității naționale pentru Unguri (997-1038); Ordinul sfântului Ștefan, înființat în 1764 de Maria Terezia.

*ordin n., pl. e (d. fr. ordre m., dar acomodat [ca și ordine] după lat. ordo, órdinis [m.], rînd, șir; it. órdine [m.]). Poruncă, comandament al unuĭ superior: regimentu primi ordin să înainteze, colonelu dădu ordin de plecare. Clasă socială, treaptă socială: ordinu patricienilor, oplebeilor (V. teapă). Tagmă, societate călugărească saŭ militară: ordinu franciscanilor, ordinu templierilor (V. orta). Sacrarea preuților la catolicĭ. Companie de onoare instituită p. a recompensa meritele pintr’o decorațiune: ordinu Legiuniĭ de onoare (în Francia), al Steleĭ Româniiĭ. Subdiviziune a claseĭ în științele naturale: ordinu se împarte în familiĭ. Stilu, forma coloanelor și intabulamentelor în arhitectură: ordinu doric, ionic, corintian, toscan și compus. Șir, rînd: acelașĭ ordin de ideĭ (nu aceĭașĭ ordine). Rang, treaptă, grad, mîna: orator de primu ordin (nu prima ordine). Andosamentu uneĭ polițe. Natură, fel, caracter: chestiune de ordin politic. Cuvînt de ordin (nu de ordine), cuvînt pin care se recunosc între eĭ partizaniĭ uneĭ societățĭ (lozincă, parolă) saŭ deviză. Ordin de zi, ordin general, proclamațiune adresată de un comandant unor trupe relativ la serviciu interior, la regule de poliție, legĭ, decrete, deciziunĭ, laude, mustrărĭ ș. a. Bilet la ordin. V. bilet.

ORDIN s. I. 1. dispoziție, hotărîre, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis, a primit un ~.) 2. comandă, poruncă. (Ascultă ~ la mine!) 3. (MIL.) consemn, dispoziție. (~ de a rămîne în cazarmă.) 4. (MIL.; concr.) chemare, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) II. (BIS.) ordin călugăresc = congregație, ordin monahal; ordin monahal = congregație, ordin călugăresc.

ORDIN DE MISIUNE document oficial în care se înregistrează efectuarea fiecărui zbor cuprinzând diverse date legate de tipul aeronavei, componența echipajului, scopul zborului, zona de acțiune sau ruta, înălțimea maximă de zbor etc.

FRANCMASONERIA (ORDINUL MASONILOR), asociație (fraternitate) de elite, non-profit, liber consimțită, universală (fără bariere naționale, rasiale sau confesionale), secretă (sau mai degrabă „discretă”), care aderă la o anumită explicație metafizică a lumii, de obicei cu caracter esoteric; are o orientare filantropică și activează pentru ameliorarea calității vieții atât pe plan material cât și moral al oamenilor, ca și pentru progresul individual și social. Începuturi legendare obscure sunt plasate în Antichitate. F. modernă apare în sec. 18, răspândindu-se în Europa și S.U.A., diversificându-se în peste 50 de rituri. În România a fost introdusă în epoca fanariotă (prin 1733) de A.M. del Chiaro (fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu). Între 1740 și 1750, se constituie primele loji la Iași și București. După 1750, apar primele loji în Transilvania. Prima grupare masonică mai importantă din România a fost Societatea Filarmonică (1833). În sec. 20, f. a primit cele mai drastice lovituri, cea mai importantă fiind interzicerea ei în Germania (1933). În România, la 24 febr. 1937, Marea Lojă Națională (condusă de J. Pangal) s-a autodizolvat sub presiunea regelui Carol II. În 1944, f. română reîncepe să activeze legal. În iun. 1948, autoritățile comuniste ordonă închiderea lojilor masonice din țară, după care (începând din 1950) urmează condamnările capilor masoneriei. F. română reîncepe să activeze în țară din 1990. În momentul de față, în România există o mișcare masonică în curs de structurare sub trei obediențe: a „Marelui Orient al Franței”, a „Marelui Orient al Italiei” și a lojei „Americano-canadiene”.

ORDIN-NAȘCIOKIN, Afanasii Lavrentievici (c. 1605-1680), om de stat și diplomat rus. A condus politica externă a Rusiei (1667-1671), calitate în care a încheiat armistițiul cu Polonia la Andrusovo (1667). Participant al Războiul Ruso-Suedez (1656-1658), a negociat încheierea armistițiului prin care Suedia primea orașele estoniene și livoniene. Promotor al introducerii în Rusia a modelului vest-european, s-a călugărit (1672).

órdin, ordine s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de un reprezentant al acesteia; poruncă. 2. Ordine călugărești = asociații monahale din Occident, înființate în vederea propagandei religioase și întăririi catolicismului, și anume: ordine mari: augustinieni, benedictini, carmeliți, cartezieni, cistercieni, dominicani, franciscani, iezuiți și premonstrateni; ordine mici: capucini, piariști, trapiști, ursuline ș.a. 3. Ordine religioase de cavaleri = organizații militare în cadrul Bis. romano-catolice, în care monahismul era unit cu cavalerismul pentru a lupta cu armele pentru cauza creștinismului mai întâi în Palestina în timpul cruciadelor, apoi și în Europa (de ex. ioaniții, templierii, teutonii ș.a.). – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.