ordie definitie

15 definiții pentru ordie

ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija.
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.
ÓRDIE, ordii, s. f. (Învechit și arhaizant) Hoardă; oaste turcească. Frații taie drumuri largi în ordiile păgîne. SADOVEANU, O. I 106. Chiajna, în fruntea oștirei sale, apucă drumul înapoi către București, răsipind groază înainte-i numai prin gloata năprasnicei sale ordii. ODOBESCU, S. A. 123. Vlad urmind oștii cei mare Turcești, ordiilor despărțite Neașteptat înainte le sare. BUDAI-DELEANU, Ț. 175. – Accentuat și: ordíe.
URDÍE, urdii, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma ordie) 1. Armată, oaste. Frații taie drumuri largi în ordiile păgîne. SADOVEANU, O. I 106. Viteazul Mihai Scaldă Țara Muntenească de la Giurgiu pîn’ la plai, În sîngele de năpîrcă al urdiilor păgîne. HASDEU, R. V. 153. Badiule, te ține bine, Că urdia-ntreagă vine! Turcii vin grămadă claie, Capul tău să mi ți-l taie. ALECSANDRI, P. P. 125. 2. Mulțime, gloată, ceată. Am adunat sujete Cu ce să fac să rîdă pre Pan ș-a lui urdie. NEGRUZZI, S. II 250. ◊ (Poetic) Ai fi zis că imense și negre urdii de fantome uriașe urcau, în rînduri strînse, pe înalte trepte de haos. HOGAȘ, M. N. 175. 3. Lagăr. Plecau cu carul plin spre Dudești sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumaților. GHICA, S. 30. – Variantă: ordíe s. f.
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
órdie s. f. (sil. -di-e), art. órdia (sil. -di-a), g.-d. art. órdiei; pl. órdii, art. órdiile (sil. -di-i-)
ÓRDIE s. v. armată, hoardă, oaste, oștire, putere, trupe.
ordíe (ordíi), s. f. – Hoardă, mai ales, de tătari. – Var. (înv.) urdie, (h)oardă. Mr. urdie. Tc. ordu, urdu (Eguilaz 423; Loebel 71; Șeineanu, II, 373; Lokotsch 1594), cf. ngr. ỏρντί, bg. ordija, it. orda, fr. horde (› hoardă), sp. horda, germ. Horde. Sec. XVII, înv.
ÓRDIE ~i f. înv. 1) Oaste turcească sau tătară. 2) Mulțime neorganizată de oameni; gloată; buluc. /<bulg., sb. ordija
urdíe, urdíi, s.f. (înv.) V. ordie.
ordie (urdie) f. 1. (arhaic) tabără de oaste: atât în divan cât și la ordie OD.; 2. lagăr în genere: unde erau ordiile ciumaților GHICA. [Turc. ORDY (serb. ORDĬIA, oștire)].
urdie f. 1. od. V. ordie: ieși din câmp afar’ cu mica urdia sa NEGR.; 2. fig. azi, Mold. mulțime mare, gloată. [V. ordie].
ordíe, V. urdie.
urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă.
ordie s. v. ARMATĂ. HOARDĂ. OASTE. OȘTIRE. PUTERE. TRUPE.

ordie dex

Intrare: ordie, urdie
ordie substantiv feminin
  • silabisire: or-di-e
  • pronunție: 'ordie, ord'ie
urdie substantiv feminin