orcic definitie

10 definiții pentru orcic

ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk.
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două bucăți de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de capetele cărora se agață ștreangurile hamului. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk.
ORCÍC, orcicuri, s. n. (Regional) Crucea, bara unei căruțe, a unei trăsuri etc. de care se prind șleaurile. A trebuit să coboare... pentru a înnoda hamurile rupte și orcicurile desprinse din cuie. C. PETRESCU, S. 78.
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcíc (orcícuri), s. n. – Fiecare din cele două bucăți de lemn prinse de crucea căruței unde se agață hamul. – Var. orșic, urcic. Germ. Ortscheit, prin intermediul pol. orczyk (Cihac, II, 230). În Mold.Der. orcicar, s. n. (lațul ștreangului de la ham care se prinde de orcic).
ORCÍC ~uri n. Fiecare dintre cele două piese de lemn, fixate de crucea unei căruțe sau trăsuri, de care se prind postoroncile. /<ucr. orțik
orcic n. Mold. răscrucea trăsurii de care sunt prinse șleaurile hamului. [Pol. ORCZYK (din nemț. Ortscheit)].
crucĭóĭ n., pl. oaĭe (d. cruce). Vest. Bucata de lemn de care se leagă șleaurile la trăsura cu doĭ caĭ (fr. palonnier). – În est orcic.
orcíc și urcíc n., pl. urĭ și e (rut. órčik, pol. orczyk, ortczyk, d. germ. ortscheit). Mold. R. S. Crucĭoĭ, pĭesa de care se leagă șleaurile la trăsura cu doĭ caĭ (fr. palonnier).

orcic dex

Intrare: orcic
orcic substantiv neutru