orbitor definitie

6 definiții pentru orbitor

ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor.
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care te orbește, care te face să nu poți privi cu ochi deschiși, care îți ia vederea. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor.
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care te orbește, care te face să nu poți privi cu ochii deschiși, care îți ia vederea. Grădinile risipeau... miresme și colori, intr-un soare orbitor și subt un cer de mătasă sinilie. SADOVEANU, Z. C. 269. Vechiul oraș domnesc... se arăta în lumina orbitoare, indistinct și risipit. GALACTION, O. I 346. ◊ Fig. O sală orbitoare de lux, oglinzi și lumini. CAMIL PETRESCU, T. II 255.
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
ORBITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre lumină) Care orbește; de mare intensitate. 2) fig. Care uimește peste măsură. /a orbi + suf. ~tor

orbitor dex

Intrare: orbitor
orbitor adjectiv