orbită definitie

3 intrări

20 definiții pentru orbită

ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita.
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent proiectat pe bolta cerească pe care se deplasează un corp ceresc. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita.
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea întunecată. Scăldați într-o strălucire albă rămînem orbiți cîteva clipe. BART, S. M. 29. 2. Cu mintea întunecată (de furie, de ciudă, de durere etc.), scos din minți. V. zăpăcit. Ștefan-vodă Tomșa stătea măreț pe calul lui arăbesc și nu vedea pe nimeni, orbit și înfierbintat. SADOVEANU, O. VII 72.
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectoria închisă a unui corp ceresc. Orbita pămîntului. a Două stele își încrucișează orbitele în univers. BOGZA, C. O. 285. 2. Fig. Sfera sau mediul unei activități oarecare; sferă de influență. 3. Cavitate osoasă a craniului în care se află globul ocular. Albia uscată a torentului... apare îngrozitor de tristă și dureroasă, ca orbitele fără ochi ale unui mutilat. BOGZA, O. 210. Vorbea acum grăbit și grav și ochii lui neliniștiți îi jucau necontenit în orbite. SADOVEANU, O. VI 353. [Ochii] înotau în orbitele lor. EMINESCU, N. 34.
orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte
orbitá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. orbiteáză
orbítă s. f., pl. orbíte
ORBÍTĂ s. 1. (ASTRON.) (rar) cerc, (înv. și pop.) crug. 2. (ANAT.) (pop.) găvan, scovârlie, văgăună, (înv. și reg.) melci. (~ a ochiului.)
ORBÍTĂ s.f. 1. Traiectorie închisă a unui corp ceresc. ♦ (Mec.) Traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron. 2. Cavitate osoasă a craniului în care este așezat ochiul. 3. (Fig.) Sferă de activitate; sferă de influență. [< fr. orbite, cf. it. orbita].
ORBITÁ vb. intr. a gravita, a se învârti pe o anumită orbită. (< fr. orbiter)
ORBÍTĂ s. f. 1. traiectorie închisă parcursă de un mobil, de un electron etc. ◊ drum real parcurs de un corp ceresc. 2. fiecare dintre cavitățile osoase ale craniului în care se află ochiul. 3. (fig.) sferă de activitate; zonă de influență exercitată de o persoană etc. (< fr. orbite, lat. orbita)
ORBÍTĂ ~e f. 1) Traiectorie curbă a unui corp ceresc, având drept sursă de mișcare un alt corp ceresc. 2) Cavitate osoasă în care se află globul ocular. 3) fig. Sferă de acțiune sau de influență. /<fr. orbite, lat. orbita
orbit a. 1. devenit orb; 2. fig. rătăcit.
orbită f. 1. drum ce descrie o planetă în jurul soarelui; 2. cavitate în care e așezat ochiul.
*orbítă și (maĭ bine) órbită f., pl. e (lat. órbita, d. orbis, circumferență). Curbă pe care o descrie o planetă saŭ o cometă în prejuru soareluĭ. Cavitatea în care se află ochĭu (V. melcĭ): ochiĭ îĭ ĭeșise din orbite de spaĭmă.
ORBI s. 1. (ASTRON.) (rar) cerc, (înv. și pop.) crug. 2. (ANAT.) (pop.) găvan, scovîrlie, văgăună, (înv. și reg.) melci. (~ a ochiului.)
excentricitatea orbitei, exprimă valoarea raportului dintre diferența Soare-Pământ la afeliu și periheliu și suma lor; acest raport variază într-o perioadă de cca. 93 000 – 100 000 ani și are ca efect variația insolației totale. V. și Milancovic.
a intra pe orbită expr. (intl.) a fi în formă, a acționa cu succes.

orbită dex

Intrare: orbită
orbită substantiv feminin
Intrare: orbita
orbita verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: orbit
orbit adjectiv