ORBÍ, orbesc,
vb. IV.
1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦
Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊
Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦
Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense.
2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din
orb2. ORBÍT, -Ă, orbiți, -te,
adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită.
2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. –
V. orbi. ORBÍ, orbesc,
vb. IV.
1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦
Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊
Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦
Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii.
2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă rațiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din
orb2. ORBÍT, -Ă, orbiți, -te,
adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea slăbită.
2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. –
V. orbi. ORBÍ, orbesc,
vb. IV.
1. Intranz. A deveni orb, a-și pierde vederea. Dă-mi-i mie ochii negri. Căci de noaptea lor cea dulce vecinie n-o să mă mai saturi, Aș orbi privind într-înșii. EMINESCU, O. I 155. ◊ (În metafore și comparații) Soarele orbește-n ceruri de a armelor lucire. EMINESCU, O. IV 134.
2. Tranz. A face (pe cineva) să-și piardă vederea, a scoate (cuiva) ochii. Îi dete cu frigarea peste ochi de orbi. ISPIRESCU, L. 340. Doamnele care ar voi să mă orbească m-ar nenoroci foarte mult, condamnindu-mă astfel a nu mai putea admira grațiile lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ (Prin exagerare, despre lumină sau despre un obiect strălucitor) A tulbura vederea, a lua ochii. Roșii fulgere sclipesc, Săbii, săbii mă orbesc. MACEDONSKI, O. I 275. Fluturi ard, sclipesc in soare, orbind ochii ce îi vede. EMINESCU, O. IV 131.
3. Tranz. Fig. A face (pe cineva) să-și piardă rațiunea, a împiedica (pe cineva) să vadă lucrurile clar, a-l face să nu mai judece obiectiv.
V. zăpăci. Iubirea nu mă poate orbi. REBREANU, R. I 123. Groaznic orbește ura pe oameni. ODOBESCU, S. III 103. Te-a fi orbit vestea cea mare. ALECSANDRI, T. I 273. ♦ A înșela (pe cineva), a arunca praf în ochii cuiva. Ai văzut ce rău îi venea pălăria?... Pe cine crede că orbește cînd se laudă că a cumpărat-o de la «Papagal» și a dat pe dînsa cincisprezece franci? BASSARABESCU, V. 9.
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te,
adj. 1. Lipsit de vedere, cu vederea întunecată. Scăldați într-o strălucire albă rămînem orbiți cîteva clipe. BART, S. M. 29.
2. Cu mintea întunecată (de furie, de ciudă, de durere etc.), scos din minți.
V. zăpăcit. Ștefan-vodă Tomșa stătea măreț pe calul lui arăbesc și nu vedea pe nimeni, orbit și înfierbintat. SADOVEANU, O. VII 72.
orbí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. orbésc,
imperf. 3
sg. orbeá;
conj. prez. 3 să orbeáscă
orbí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. și pl. orbeáscă ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.) A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acțiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acțiunea unor factori frapanți. /Din orb orbì v.
1. a face orb;
2. a lua ochii: o lumină ce te orbește;
3. fig. a scoate din minți: să nu te orbească laudele;
4. a pierde vederea, a deveni orb.
orbit a.
1. devenit orb;
2. fig. rătăcit.
orbésc v. tr. (d. orb). Fac orb: împăratu Vasile Bulgaroctonu pus să se orbească 80,000 de Bulgarĭ. Fac să nu vadă bine: era o lumină de te orbea. Fig. Furia-l orbise. V. intr. Devin orb: Milton a orbit la bătrîneță.
ORBI vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina m-a ~.) excentricitatea orbitei, exprimă valoarea raportului dintre diferența Soare-Pământ la afeliu și periheliu și suma lor; acest raport variază într-o perioadă de cca. 93 000 – 100 000 ani și are ca efect variația insolației totale. V. și Milancovic.