orbecare definitie

2 intrări

16 definiții pentru orbecare

ORBECÁ, órbec, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A orbecăi. – Din orb2.
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca.
ORBECÁ, órbec, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A orbecăi. – Din orb2.
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca.
ORBECÁ vb. I v. orbecăi.
orbecá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 órbecă
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbecá vb., ind. prez. 1 sg. orbéc, 3 sg. și pl. orbécă
orbecáre s. f., g.-d. art. orbecării; pl. orbecări
ORBECÁ vb. v. bâjbâi, dibui, orbecăi, pipăi.
ORBECÁRE s. v. bâjbâială, bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură, dibuială, dibuire, dibuit, orbecăială, orbecăire, orbecăit.
A ORBECÁ órbec intranz. înv., reg. v. A ORBECĂI. /Din orb
orbecà v. a umbla pipăind. [Derivat din orb].
obî́rcuĭ și -ĭésc v. intr. (vsl. *o-brŭkati = *brŭkati. V. bîrcîĭ). Buc. Horhăĭ, bojbăĭ, rătăcesc pe drum neștiut orĭ pin întuneric. – Și orbî́cîĭ (Olt. ArhO. 1928, 157), (h)orbócăĭ, (h)orbắcăĭ (Munt.), obercăĭ saŭ -ĭésc, orbecăĭesc (Cant.) și urbúguĭ (Serbia). Forma a orbecá (oarbec saŭ orbec), dată de uniĭ, îmi pare fabricată ca să susțină etim. orb. V. díbuĭ.
orbeca vb. v. BÎJBÎI. DIBUI. ORBECĂI. PIPĂI.
orbecare s. v. BÎJBÎIALĂ. BÎJBÎIRE. BÎJBÎIT. BÎJBÎITURĂ. DIBUIALĂ. DIBUIRE. DIBUIT. ORBECĂIALĂ. ORBECĂIRE. OR-BECĂIT.

orbecare dex

Intrare: orbeca
orbeca verb grupa I conjugarea I
Intrare: orbecare
orbecare substantiv feminin