20 definiții pentru orbanț
ORBÁLȚ, (
1) orbalțuri,
s. n., (
2) orbalți,
s. m. 1. S. n. (
Înv. și
pop.) Erizipel.
2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară:
a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata);
b) silnică. – Din
magh. orbánc. ORBÁLȚ, (
1) orbalțuri,
s. n., (
2) orbalți,
s. m. (
Înv. și
pop.)
1. S. n. Erizipel, brâncă.
2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară:
a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata);
b) silnică. – Din
magh. orbánc. ORBÁLȚ s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.
orbálț1 (plantă)
s. m.,
pl. orbálți
orbálț2 (erizipel) (
înv.,
pop.)
s. n.,
pl. orbálțuri
orbálț (erizipel) s. n., pl. orbálțuri orbálț (bot.) s. m., pl. orbálți ORBÁLȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic. ORBÁLȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfântului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalț. orbálț (orbálțuri), s. n. –
1. Erizipel. –
2. Boz (Actaea spicata). –
Var. (Banat) orbanț.
Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În
Trans. și
Bucov. –
Der. orbalțit,
adj. (umflat de erizipel).
ORBÁLȚ1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbánc ORBÁLȚ2 ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr.
1. brăncă: descântec de orbalț;
2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].
orbálț și
orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.
orbalț s. v. ERIZIPEL. REUMATISM. SILNIC. ORBALȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfîntului-Cristofor, iarba-tîlharului, iarbă-de-orbalț. orbálț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban). orbálț, -uri, s.n. –
1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389).
2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.
Actaea spicata L. Specie ce înflorește primăvara-vara. Flori mici, albe, în raceme dense, ovate, cu pedunculi lungi. Frunze penat-compuse, dințate, cu foliole alungit-eliptice sau ovate, vîrf ascuțit. Tufă înaltă pînă la 0,55 m, otrăvitoare. Tulpină păroasă în treimea superioară. Orbanț dex online | sinonim
Orbanț definitie
Intrare: orbalț
orbalț 2 s.n. substantiv neutru
orbalț 1 s.m. substantiv masculin