orbalț definitie

24 definiții pentru orbalț

arbálț sn vz orbalț
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Erizipel, brâncă. 2. S. m. Numele a două plante erbacee întrebuințate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.
ORBÁLȚ s. n. (Regional) Erizipel, brîncă. Domnul era bolnav de frică și de orbalț. IORGA, L. I 350. Se vindecă cei ce au orbalț. MARIAN, INS. 176.
orbálț1 (plantă) s. m., pl. orbálți
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbálț (erizipel) s. n., pl. orbálțuri
orbálț (bot.) s. m., pl. orbálți
BURUIANA-ORBÁLȚULUI s. v. talpa-gâștei.
IARBĂ-DE-ORBÁLȚ s. v. orbalț, ștevie.
ORBÁLȚ s. v. erizipel, reumatism, silnic.
ORBÁLȚ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfântului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalț.
orbálț (orbálțuri), s. n.1. Erizipel. – 2. Boz (Actaea spicata). – Var. (Banat) orbanț. Mag. orbáncz (Cihac, II, 519; Gáldi, Dict., 148). – În Trans. și Bucov.Der. orbalțit, adj. (umflat de erizipel).
ORBÁLȚ1 ~uri n. pop. Boală infecțioasă manifestată prin inflamarea și înroșirea pielii, prin dureri și stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbánc
ORBÁLȚ2 ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subțire, și cu frunze ovale, zimțate. /<ung. orbánc
orbalț (orbanț) n. Mold. și Tr. 1. brăncă: descântec de orbalț; 2. plantă veninoasă cu florile alb-gălbui, crește prin pădurile umbroase dela munte (Actaea spicata). [Ung. ORBÁNCZ].
orbálț și orbánț n., pl. urĭ (ung. orbanc, a. î. [d. numele propriŭ Orbán, Urban], de unde și bg. orbáles). Brîncă, erizipel. O plantă ranunculacee de la munte (actáea spicáta), numită maĭ des ĭarbă de orbalț.
buruiana-orbalțului s. v. TALPA-GÎȘTEI.
iarbă-de-orba s. v. ORBALȚ. ȘTEVIE.
orba s. v. ERIZIPEL. REUMATISM. SILNIC.
ORBA s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfîntului-Cristofor, iarba-tîlharului, iarbă-de-orbalț.
orbálț, orbalțuri, (urbalț), s.n. – 1. (med.) Boală infecțioasă; erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea, 1924: 389); „Năjită cu urbalț” (Țiplea, 1906: 510). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. ♦ (med. pop.) Era folosită, în trecut, ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza, 1968: 11); Termen consemnat în loc. Vad (Maramureșul istoric) pentru planta numită barba-popii (Aruncus vulgaris) (Borza, 1968: 25). (Trans., Maram., Bucov.). – Din magh. orbáncz „erizipel” (Scriban, Șăineanu; Cihac, Galdi, cf. DER; DEX) < num. prop. Orban, Urban (Scriban).
orbálț, -uri, s.n. – 1. Erizipel, brâncă: „Orbalț prin dedeochi, / Orbalț prin vânt, / Orbalț prin cărare, / Orbalț prin țipătura cea mare” (Bârlea 1924: 389). 2. (bot.) Plantă erbacee (Actaea spicata); boz, buruiană de orbalț, cristofor. Era folosită în trecut ca plantă de leac contra ciumei, a bolilor de piele (Borza 1968: 11). – Din magh. orbánc.
Actaea spicata L. Specie ce înflorește primăvara-vara. Flori mici, albe, în raceme dense, ovate, cu pedunculi lungi. Frunze penat-compuse, dințate, cu foliole alungit-eliptice sau ovate, vîrf ascuțit. Tufă înaltă pînă la 0,55 m, otrăvitoare. Tulpină păroasă în treimea superioară.

orbalț dex

Intrare: orbalț
orbanț substantiv neutru
orbalț 2 s.n. substantiv neutru
orbalț 1 s.m. substantiv masculin
arbalț substantiv neutru
Intrare: iarbă-de-orbalț
iarbă-de-orbalț substantiv feminin (numai) singular
Intrare: buruiana-orbalțului
buruiana-orbalțului substantiv feminin articulat