orant definitie

4 definiții pentru orant

oránt s. m., adj. m., pl. oránți; f. sg. orántă, pl. oránte
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
ORÁNT, -Ă I. adj., s. m. (cel) care se roagă, rugător. II. s. m. efigie funerară reprezentând persoana (îngropată) în genunchi. (< fr. orant)
oránt, -ă, oranți, -te s. m. și f. (În pictură) Personaj cu brațele ridicate în lături în semn de rugăciune, procedeu folosit în mod obișnuit în pictura paleocreștină din catacombe, unde simboliza sufletele defuncților, apoi în pictura de tradiție bizantină (de ex. „Maica Domnului orantă”, zisă și „Vlahernitissa”, pictat de obicei pe bolta pronaosului). – Di fr. orant, lat. orans, -ntis.

orant dex

Intrare: orant (s.m.)
orant substantiv masculin
Intrare: orant (adj.)
orant adjectiv