ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.

ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet. – Din fr. orage.

oráj s. n., pl. oráje

ORÁJ s.n. (Met.) Furtună, vijelie. [< fr. orage].

ORÁJ s. n. (met.) furtună, vijelie. (< fr. orage)