ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.

ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi.

ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi.

ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Scâncet de copil mic. – V. orăcăi.

ORĂCĂÍ, pers. 3 orăcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște, rar, despre alte animale) A scoate strigătul caracteristic speciei. Buraticii orăcăiau în toate după- amiezile cu disperare. SADOVEANU, N. E. 101. Orătăniile se împrăștiată orăcăind speriate. REBREANU, R. II 189. Brotăceii orăcăiau în depărtare. ISPIRESCU, E. 292. ◊ (Depreciativ, despre alte ființe) Cîntam ca cucoșul, orăcăiam ca broasca, zbieram ca vaca. HOGAȘ, DR. II 46. Deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri... unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul. CREANGĂ, P. 302. ♦ (Despre copii sugaci) A plînge, a scînci. Mi te-a înfășat, Mi te-a legănat Și mi te-a culcat... Tu n-ai adormit Ș-ai orăcăit. TEODORESCU, P. P. 446. – Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește (BELDICEANU, P. 57, BOLINTINEANU, O. 195, ALECSANDRI, P. I 203).

orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie

orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri

orăcăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá

orăcăíre s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri

ORĂCĂÍ vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)

ORĂCĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, scânci, smiorcăi.

ORĂCĂÍRE s. v. orăcăit.

A ORĂCĂÍ pers.3 ~iéște intranz. 1) (despre broaște) A scoate sunete monotone, repetate și răsunătoare, caracteristice speciei; a face „orac-orac”. /orac + suf. ~ăi

orăcăì v. 1. a striga, vorbind de păsări: găini, rațe, gâște orăcăesc în toate părțile Gr. AL.; 2. a ocăcăi: mii de broaște în lung orăcăesc AL.; 3. a se văeta (de copii). [Cf. horcăi].

orácăĭ, și -ăĭesc v. intr. (d. orac, orac, țipetu pruncilor și al broaștelor). Plîng, vorbind de pruncĭ. Strig, orăcăĭesc, vorbind de broaște și rar de păsările de curte.

orăcăĭésc, V. oracăĭ.

orăcăi vb. v. MIORCĂI. PLÎNGE. SCÎNCI. SMIORCĂI.

ORĂCĂI vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)

ORĂCĂIRE s. ocăcăit, orăcăială, orăcăit, (rar) miorcăit, (reg.) miorcoteală, miorcotire. (~ broaștelor.)

orăcăi, orăcăi v. i. (d. copiii mici) a plânge, a scânci