orândar definitie

10 definiții pentru orândar

ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar.
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar.
ORÎNDÁR, orîndari, s. m. (Regional) Cîrciumar. Au trimis pe Gavrilaș cu haitașii la orîndă la Ghindăoani, ca să le deie orîndarul cîte-un gologan oricîte-un păhărel de băutură. SADOVEANU, N. F. 70. A fost pe rînd băiat în procopseală, ucenic, ajutor, vătaf, orîndar. C. PETRESCU, A. R. 190.
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândár s. m., pl. orândári
ORÂNDÁR s. v. arendaș
ORÂNDÁR ~i m. înv. 1) Persoană care lua ceva în arendă; arendaș. 2) Persoană care ține o cârciumă; cârciumar. /orândă + suf. ~ar
orândar m. Mold. cârciumar de sat: jupân Moise, orândarul satului AL.
orîndár m. (d. orîndă 2; și rut. orendár). Nord. Cîrcĭumă de sat.
orîndar s. v. ARENDAȘ.

orândar dex

Intrare: orândar
orândar substantiv masculin