Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

10 defini╚Ťii pentru or├óndar

OR├éND├üR, or├óndari, s. m. (├Änv., reg.) 1. Arenda╚Ö. 2. C├órciumar, hangiu. ÔÇô Or├ónd─â2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar.
OR├éND├üR, or├óndari, s. m. (├Änv., reg.) 1. Arenda╚Ö. 2. C├órciumar, hangiu. ÔÇô Or├ónd─â2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar.
ORÎNDÁR, orîndari, s. m. (Regional) Cîrciumar. Au trimis pe Gavrilaș cu haitașii la orîndă la Ghindăoani, ca să le deie orîndarul cîte-un gologan oricîte-un păhărel de băutură. SADOVEANU, N. F. 70. A fost pe rînd băiat în procopseală, ucenic, ajutor, vătaf, orîndar. C. PETRESCU, A. R. 190.
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândár s. m., pl. orândári
ORÂNDÁR s. v. arendaș
OR├éND├üR ~i m. ├«nv. 1) Persoan─â care lua ceva ├«n arend─â; arenda╚Ö. 2) Persoan─â care ╚Ťine o c├órcium─â; c├órciumar. /or├ónd─â + suf. ~ar
orândar m. Mold. cârciumar de sat: jupân Moise, orândarul satului AL.
or├«nd├ír m. (d. or├«nd─â 2; ╚Öi rut. orend├ír). Nord. C├«rc─şum─â de sat.
or├«ndar s. v. ARENDA╚ś.

Orândar dex online | sinonim

Orândar definitie

Intrare: orândar
orândar substantiv masculin