orândă definitie

27 definiții pentru orândă

ORẤND s. m. v. orândă1.
ORẤNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).
ORẤNDĂ2, orânzi, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moșiei); han. 2. Arendă. [Pl. și: orânde] – Din ucr. orenda.
ORẤND s. m. v. orândă1.
ORẤNDĂ1, orânde, s. f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soțul (sau soția) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s. m.] – Din orândui (derivat regresiv).
ORẤNDĂ2, orânzi, s. f. (Înv. și reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moșiei); han. 2. Arendă. [Pl. și: orânde] – Din ucr. orenda.
ORÎ́ND, orînzi, s. m. (Popular, în credințele mistice) Bărbat ursit să devină soțul cuiva. Dacă tu vei fi orîndul meu, nu scap eu de tine, nici tu de mine. ISPIRESCU, E. 63.
ORÎ́NDĂ, (rar) orînde, s. f. 1. (Popular, în credințele mistice) Soartă, ursită, destin. Oamenii... îl lăsară să se ducă unde îl va duce orînda lui. ISPIRESCU, E. 138. 2. Datină. Să trăiți, să înfloriți Și pe noi să ne plătiți, C-așa este orînda... De cînd mi s-a fapt lumea. PĂSCULESCU, L. P. 39.
ORÎ́NDĂ2, orînzi și orînde, s. f. 1. (Regional) Circiumă rurală (de obicei luată cu arendă de la proprietarul moșiei). Jupîn Avrum, stăpînul orîndei, ieși în prag și întinse spre noi capul, cercetîndu-ne prin întunecime. SADOVEANU, O. III 330. Dar e-atîta veselie La orîndăi-n astă-seară! IOSIF, PATR. 28. Nu cumva a ținut vreodată tatăl d-tale orîndă în sat, undeva? CREANGĂ, P. 129. Leonaș împinge pe ispravnic în orîndă și-l închide pe dinafară. ALECSANDRI, T. 230. 2. (Învechit) Arendă. ◊ Expr. A da (sau a lua) în orîndă = a da (sau a lua) în arendă. Dă-mi mie în orîndă, crîșma dumnitale. ALECSANDRI, T. 1543.
orấndă1 (soartă, datină) (pop.) s. f., g.-d. art. orấndei; pl. orấnde
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde
orândă (han, arendă) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi
ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiție, ursită, uz, uzanță, zodie.
orîndă (-de), s. f.1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd și slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s. f. (ordin, dispoziție); orînduitor, adj. (organizator).
ORÂNDĂ ~zi f. înv. 1) Cârciumă sătească (ținută în arendă). /<ucr. orenda
orând m. ursit: dacă tu vei fi orândul meu ISP. [V. orândă].
orândă f. soartă, noroc: așa i-a fost orânda PANN. [Slav. UREDŬ. ordine (ORÕDIĬE, ispravă)].
orândă f. Mold. cârciumă de sat: nu cumva a ținut tatăl d-tale orânda în sat? CR. [Rut. ORENDA; v. arendă].
orî́nd n., pl. urĭ (vsl. urendŭ, rînduĭală, d. rendŭ, rînd, ordine, grad, linie, soartă, natură; orondiĭe, ispravă. V. rînd). Vest. Rar. Ursită, destin, soartă, noroc, orînduĭală a soarteĭ. Persoană destinată de soartă (soț, soție): tu eștĭ orîndu mĭeŭ.
1) orî́ndă f., pl. e și zĭ (ca și orînd saŭ d. orînduĭesc). Vest. Orînd, soartă. Orînduĭală, obiceĭ, regulă.
2) orî́ndă f., pl. e și zĭ (rut. orénda, rus. arénda. V. arendă). Nord. Arendă: moșie dată (saŭ luată) în orîndă. Cîrcĭumă la sat.
orîndă s. v. ARENDĂ. DATINĂ. DESTIN. FATALITATE. FEL. MENIRE. NOROC. OBICEI. PREDESTINARE. RÎNDUIALĂ. SOARTĂ. TRADIȚIE. URSITĂ. UZ. UZANȚĂ. ZODIE.
orấndă1, orânde, s.f. – (reg.) 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar, 1980: 82). – Der. regr. din orândui „a destina” (Scriban, DEX, MDA).
orândă2, orânde, s.f. – (reg.) Cârciumă rurală (luată în arendă). – Din ucr. orenda (Scriban, Șăineanu; DEX, MDA).
orấndă1, -e, s.f. – 1. Soartă, ursită, noroc, destin. 2. Cel predestinat / ursit să devină soțul (soția) cuiva: „Atuncia ți-o hi orândă / Când i-a crește grâu în tindă” (Calendar 1980: 82). – Din orândui „a destina”.
orândă2, -e, s.f. – Cârciumă rurală (luată în arendă) – Din ucr. orenda (MDA).

orândă dex

Intrare: orândă
orândă 2 pl. -e substantiv feminin
orândă 1 pl. -i substantiv feminin
orând substantiv masculin