OR1 conj. Dar, însă. ♦ Deci, așadar. – Din
fr. or. ORI conj.,
adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă)
1. Sau. ♦ (În propoziții interogative) Te duci ori ba?
2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi.
II. Adv. (
Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [
Var.:
or conj.,
adv.] –
Et. nec. VREÁ, vreau,
vb. II.
Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv).
1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊
Expr. Vrea (sau va) să zică =
a) înseamnă, are semnificația de...;
b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice.
2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva.
3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊
Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊
Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazma, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bunăvoie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦
Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun.
4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord.
5. (Mai ales în forma negativă) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (
Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de a... Când vru să moară își chemă feciorii.
II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de
pers. 3
sg. va se substituie tuturor persoanelor
sg. și
pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul
prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊
Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [
Prez. ind. și: (
II) voi (
pop. oi), vei (
pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (
pop. o, a), vom (
pop. om), veți (
pop. ăți, eți, oți), vor (
pop. or). –
Var.:
vroí vb. IV] –
Lat. *volere. OR1 conj. Dar, însă. ♦ Deci, așadar. – Din
fr. or. ORI conj.,
adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă)
1. Sau. ♦ (În propoziții interogative) Te duci ori ba?
2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi.
II. Adv. (
Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [
Var.:
or conj.,
adv.] –
Et. nec. VREA, vreau,
vb. II.
Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv).
1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ◊
Expr. Vrea (sau va) să zică =
a) înseamnă, are semnificația de...;
b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice.
2. A pretinde, a cere; a aștepta ceva de la cineva.
3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ◊
Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ◊
Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦
Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun.
4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord.
5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (
Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii.
II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ◊ (Forma de
pers. 3
sg. va se substituie tuturor persoanelor
sg. și
pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul
prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ◊
Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [
Prez. ind. și: (
II) voi (
pop. oi), vei (
pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (
pop. o, a), vom (
pop. om), veți (
pop. ăți, eți, oți), vor (
pop. or). –
Var.:
vroí vb. IV] –
Lat. *volere. OR1 conj. (Franțuzism) Dar, însă, deci.
ORI1 adv. (Învechit și popular; cu funcțiune interogativă, introduce o propoziție interogativă) Oare. Ce vii, bade, tîrzior, Ori nu ți-i de mine dor? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 237. ◊ (Regional, uneori în legătură cu
conj. «de», introduce o propoziție interogativă indirectă) Dacă... Tîlharul s-au prins și de aceasta și au întrebat apoi pe boier ori de are el multe oi? SBIERA, P. 258.
ORI2 conj. I. (Cu funcțiune disjunctivă, leagă mai ales două, rar mai multe, cuvinte sau propoziții care exprimă acțiuni și stări dintre care nu se poate realiza decît una; introduce două sau mai multe propoziții sau părți de propoziție care exprimă o alternativă)
1. (În corelație cu sine însuși) Sau. Măi bărbate... alege-ți una din două: ori merg eu de unde-am venit, ori alungă-ți copiii de la casă. RETEGANUL, P. I 43. Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat, ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24. Voi merge ori cu voia, ori fără voia voastră. NEGRUZZI, S. I 139. Ori cu el să mă iubesc, Ori, de nu, mă prăpădesc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 35. ◊ (Așezat numai în fața celei de-a doua alternative) Mîndrul soare străluci deodată, Ori în prag frumoasa. Irină s-arată! IOSIF, P. 58. Dar acu vei vrea cu oaste și război ca să ne cerți, Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale. EMINESCU, O. I 146. ♦ În propoziții interogative, cînd se repetă întrebarea în forma negativă) Hai, ce zici, te însori ori ba? CREANGĂ, P. 161. Oare să se însoare ori să nu se însoare? NEGRUZZI, S. I 71.
2. (După o regentă, uneori în corelație cu «fie că», «sau», leagă două propoziții subordonate opuse) Tot nimic eu nu voi ști, Fie că-n senin ori nouri va sta soarele ori luna, Fie că va da zăpadă ori că iarba va-nverzi. VLAHUȚĂ, O. A. I 43.
II. (Cu funcțiune copulativă, introduce două sau mai multe propoziții exprimînd alternative fără obligația de a alege una singură) Poate să ne ajungă cineva din urmă ori să ne întimpine cineva dinainte. CREANGĂ, P. 126. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit... Prea puțin. De ici, de colo de imagine-o fâșie, Vreo umbră de gindire ori un petic de hîrtie. EMINESCU, O. I 134. Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte Ori un plumb vrăjit în piept...? ALECSANDRI, P. II 23. – Variantă:
or (DELAVRANCEA, S. 217, ODOBESCU, S. I 232)
conj. VREA, vreau,
vb. II.
Tranz. I. (Folosit și absolut; în concurență cu
voi, la unele persoane și timpuri înlocuit de acesta; urmat de o completivă dreaptă cu verbul la conjunctiv sau, mai rar, de un infinitiv) A fi hotărît, a fi decis să...; a avea de gînd să..., a intenționa; a voi. Însă dacă vrei și vrei numaidecît să te duci, eu nu te opresc. CREANGĂ, P. 193. Floricică dintr-o mie, Pusu-și-o mîndra mînie, De dor nu vrea să mai știe. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 164. Stăi, mîndruța mea, Nu te spăria, Că vrem să glumim Și să te zidim. ALECSANDRI, P. P. 190. Vodă vrea și Hîncu ba, se spune cînd două persoane care au interese comune sînt în dezacord în ce privește calea de urmat pentru îndeplinirea unei acțiuni. ◊
Expr. Vrea (sau
va)
să zică =
a) înseamnă, are semnificația de... Eu știu ce vra să zică durerea de inimă. CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult. EMINESCU, N. 86. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa. DRĂGHICI, R. 43;
b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Va să zică nu poți!
Ce vrea (sau
va)
să zică asta (sau, mai rar,
aceea)? = ce înseamnă, ce rost are? Ce va să zică aceea să plătesc? ISPIRESCU, L. 138. (Impersonal, rar)
Cum (sau
ce)
va vrea = orice. Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ♦
Intranz. A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. Eu știu să vreau.
2. A pretinde, a cere; a aștepta (de la cineva ceva). Eu vreau să-mi dai copilul zburdalnic, pe Arald. EMINESCU, O. I 91. ◊ (La
pers. 2
sg., precedat de
pron. interog. «ce» alcătuiește o formulă expletivă) Sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferințele ce am tras... mi-au stricat inima. NEGRUZZI, S. I 47. ◊ (În tranzacții comerciale, subînțelegîndu-se complementul «bani») Cît vrei pe hainele astea?
3. (Folosit și absolut) A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. Vreau o stofă bună. ◊ (Complementul indică o persoană, subînțelegîndu-se calitatea ei de soț sau de soție) Să-mi spui o dată, Să mă-ntrebi: Mă vrei tu, fată? Și plîngeam de supărată. COȘBUC, P. I 51. Cu toate la picioare-ți eu le puneam în vază, Dar nu-l mai vrei pe Arald, căci nu mai vrei nimică. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În proverbe) Îi sătul de dulce, vrea și amar cîteodată, se spune despre cel ce s-a săturat de bine.
Vrea să fie și griul scump și făina ieftină, se spune despre cel care cere lucruri peste putință. Vrea să fie și cu varza unsă și cu slănina în pod, se spune despre cel care urmărește profituri cît mai multe. ◊
Expr. Cît vrei = peste măsură. De-mbunătățiri rele cît vrei sîntem sătui. ALEXANDRESCU, P. 79.
Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie; fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale.
Vrînd-nevrînd = mai mult de silă decît de bunăvoie; de voie, de nevoie; datorită împrejurărilor. Cu multe sănii De pe coastă vin țipînd Și se-mping și sar rîzînd: Prin zăpadă fac mătănii Vrînd-nevrînd. COȘBUC, P. I 224. Dorea ca vrînd-nevrînd să împlinească slujba ce și-o luase asupră. ISPIRESCU, L. 17. Acum, vrînd-nevrînd, trebuie s-ascult, că mi-i capul în primejdie. CREANGĂ, P. 212.
A face tot ce vrea din (sau
cu)
cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦
Refl. A dori să devină sau să fie (ceva ori cineva). E un băiat ciudat vînzătorul de cutii și tăblițe, de bureți și creioane, care s-ar vrea și vînzător de cărți într-un tîrg. STANCU, D. 381. În nesațiul cosmic al adolescenței, fiecare s-a vrut mai bun. C. PETRESCU, V. 251.
4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. Tată, zise atunci feciorul cel mijlociu, să mă duc eu, dacă vrei. CREANGĂ, P. 187. Neputînd să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire! EMINESCU, O. I 134. Asta mie mi-o plăcut, Numai maică-sa n-o vrut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 366.
5. (În personificări; despre, obiecte, mai ales în forma negativă) A (nu) putea, a (nu) fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ▭ Stăi puțin cu carul... – Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. CREANGĂ, P. 40.
6. (Învechit și popular) A fi pe cale să... (ori de a...) Cînd vru să moară își chemă feciorii. POP.
II. (Ca verb auxiliar; formele de
prez. ind. servesc la formarea viitorului) Cel din urmă voi veni la masă Chiar de n-ar mai fi pe ea pahare. CONTEMPORANUL, S. II, 1956,
nr. 525, 1/6. Pînă a doua zi... simțeam că voi înnebuni. CAMIL PETRESCU, U. N. 154. De-a pururea aproape vei fi de sinul meu... Mereu va plînge apa, noi vom dormi mereu. EMINESCU, O. I 129. ◊ (Arhaizant și poetic, formele auxiliarului urmează după infinitiv) Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stînele de oi. EMINESCU, O. I 101. ◊ (Arhaizant și popular, forma de pers.3
sg. se substituie tuturor persoanelor
sg. și
pl. pentru formarea viitorului cu
conj. prez. al verbelor de conjugat) Cuvine-se hirotonirea Cu harul ceriurilor, ție, Drept vestitorule apostol Al unei vremi ce va să vie. GOGA, P. 25. ◊
Expr. Va să fiu (
să fii etc.) = trebuie să fiu (să fii etc.). Ca să fii avocat iscusit și căutat, va să fii șiret, pișicher, chițibușar. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 43. – Forme gramaticale:
perf. s. vrui,
part. vrut. -
Prez. ind. (
I) și: (regional) vrau, vreu,
pers. 3
sg. (în
expr.) și: va, (
II) voi (popular oi), vei (popular, ăi, ei, îi, i, oi), va (popular o, a), vom (popular om), veți (popular ăți, eți, oți), vor (popular or). – Variantă: (nerecomandabil)
vroí (ALECSANDRI, T. II 95)
vb. IV.
ori2 (oare) (
înv.,
pop.)
adv. vrea1 (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. vreau, 2
sg. vrei, 3
sg. vrea, 1
pl. vrem, 2
pl. vreți, 3
pl. vor,
imperf. 1
sg. vream,
perf. s. 3
sg. vru;
conj. prez. 3 să vrea;
ger. vrând;
part. vrut.
vrea2 (a ~) vb. aux. pentru
viit., 1
sg. voi, 2
sg. vei, 3
sg. va, 1
pl. vom, 2
pl. veți, 3
pl. vor (vor merge)
ori (sau) conjcț., (oare) adv. vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor OR conj. v. așadar, dar, deci. ORI conj. fie, sau, (înv. și reg.) au, oare, (prin Transilv.) măcar, (înv.) săvai. (~ bărbați, ~ femei.) VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa. ORO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) gură”, „oral”. [Var. or-. / < fr., it. oro-, cf. lat. os, oris].
ORO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „munte”, „muntos”. [Var. or-. / < fr., it. oro-, cf. gr. oros].
-ÉR2, -ÉRĂ/-ÍȚĂ elem. or2.
-ÓR2, -éză, -íță, /-ér, -éră, -íță elem. „nume de agent”, „practicant al unei meserii”. v. -
ar2. (< fr. -eur, -euse)
OR1 conj. dar, însă. ◊ deci, așadar. (< fr. or)
OR3(O)- elem. „gură”. (< fr. or/o/-,
cf. lat. os, oris)
ORO1- elem. „munte”. (< fr. oro-,
cf. gr. oros)
vreá (vreáu, vrut), vb. –
1. A dori, a fi decis să, a avea voința de a. –
2. A pretinde, a cere. –
3. A permite. –
4. A trata, a întreprinde. –
Var. I vreu, vroi, voi, I
pl. vrem, voim,
inf. v(r)oi.
Mr. voi, vrută, vreare,
istr. voi.
Lat. volĕre, forma vulgară în loc de velle (Diez, I, 448; Cihac, I, 319; Pușcariu 1920; REW 9180),
cf. it. volere,
prov.,
cat. voler,
fr. vouloir. Pentru evoluția formelor,
cf. Candrea, Éléments, 45 și Tiktin; despre folosirea ca auxiliar al viitorului,
cf. va. La pierderea lui r în tema prezentului și a
inf. au contribuit analogia cu voie „voință”, simultan cu poziția slabă a
cons. la I *vo(r)iu › voi ca *ceriu › cei (cerere), pier › piei (pieire) etc.
Der. vrere,
s. f. (voință); vrută,
s. f. (dorință, gust); vruță,
s. f. (nepoftită; codoașă), probabil de la vruți, dacă acest cuvînt a avut vreodată sensul de „iubit” ca în
sp. (după Iordan, BF, II, 194, de origine expresivă); voință (
var. vroință),
s. f. (vrere); bunăvoință,
s. f. (intenție bună); reavoință,
s. f. (intenție rea); voitor,
adj. (care dorește, care voiește); binevoitor,
adj. (bine intenționat); răuvoitor,
adj. (rău intenționat). –
Cf. votru.
OR conj. livr. 1) (exprimă un raport adversativ și leagă propoziții sau fraze) Însă; dar. 2) (exprimă un raport concluziv și leagă propoziții și fraze) Deci; așadar. /<fr. or ORI conj. (exprimă un raport disjunctiv și leagă propoziții sau părți de propoziție coordonate) Sau; fie (că). Pleci ~ rămâi cu noi. ~ azi, ~ mâine. ~ da, ~ ba. /Orig. nec. A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ◊ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere ori conj.
1. sau: ori aici, ori acolo;
2. (în compunere cu adverbe sau pronume) exprimă un sens cu totul general și nedeterminat: oricând, oricare, orice, oriunde. V.
oare. vreà v. V.
voì. [Lat. *VOLERE = VELLE].
1) *a m. Prima literă și vocală a alfabetului latin (numită alfa în alfabetu gr. și az în cel cirilic), care reprezentă un sunet produs cu gura foarte deschisă și cu limba în stare de repaus: un A, doĭ saŭ doĭ de A.
2) a v. ajutător p. formarea pers. III sing. a perf. compus (lat. habet; it. ha, fr. a): a fost (în nord o fost).
3) a v. ajutător p. formarea viitorului, prescurtare din va. V.
va. 4) a (lat. ad, it. a, fr. a) prep. care 1) precede infinitivu: a ști, e greŭ a ști (să știĭ) tot, era gata a-ĭ spune (să-ĭ spună); 2) arată relațiunea, asemănarea ori tendența: miroase a crin, seamănă o vulpe, urlă a pustiŭ, face a răŭ, rațele fac a ploaie, trage a boĭer, (odinioară: ĭeșind a vînat azi: la vînat); 3) arată direcțiunea, locu, timpu saŭ modu și se scrie unită cu substantivu formând adverbe: îmĭ aduc aminte („la minte”), mă duc ori dorm acasă („la casa mea”), amează, amurg, alene; odinioară se scria despărțit: stînd în picioare cu șlicele a (în) mînă (N. Cost. 2,77); 4). exprimă genitivu și dativu adjectivelor și pronumelor nehotărîte și al numeralelor: înaintea a atîtea năroade (atîtor noroade), vorbe a niscaiva oameni, vorbe de la niște oameni, știutor a tot, știutor a toate (a-tot-știutor), tată a doĭ, a treĭ, a opt copiĭ; stăpîn a multe turme, stăpîn a cît pămînt vreĭ; i-a tăiat capul și luĭ, și a treĭ pruncĭ (V.
de și
de-a).
5) a (lat. illa, de unde vine și ĭa, dînsa) art. care arată genitivu sing. fem.: cartea e a luĭ, a eĭ. Vest. Art. fem. îld. cea: casa a mică, pl. casele ale (saŭ ăle) mici. V.
aseară. 6) *a- și în ainte de vocale
an-, prefix privativ grecesc uzitat în nomeclatura științifică: aseptic, acatalectic, anorganic, anemic.
7) -a, sufix care se adaugă pronumelor (izolate saŭ neurmate de substantiv) și adverbelor: acestora, oamenilor acestora, nimănuĭa, altuĭa, acuma, aicea.
8) a, interj. de mirare, admirare saŭ exclamare: A! Ce e asta? A! Dac’ar fi așa, bine ar fi! – Unit cu ba (scris mai corect
a, ba se întrebuințează la o întrebare saŭ la exprimarea mirăriĭ ori îndoieliĭ:
A, ba! Țara pĭere, și baba se pĭaptănă!
1) aș v. ajutător (lat. vŏlébam, [imperfectu luĭ volo] din care s’a făcut vurea, vrea [că vream d. vreaŭ șĭ-a adăugat maĭ tîrziŭ m de la pl.], apoĭ s’a adăugat lat. sic, așa [rom. și] ca și în acelașĭ, și s’a făcut reașĭ [ca la Istrienĭ], apoĭ aș. Tot așa celelalte pers.: volébas, -at, -ámus, -átis,. ébant aŭ dat rom. vureaĭ, vurea, vuream, vureațĭ, vurea, apoĭ vreaĭ, vrea, vream, vreațĭ, vrea, apoĭ reaĭ, rea [influențat de ajutătoru are, ar’, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 și 309: n’are hi hălduit, are hi răsărit, s’are hie uĭtat], ream, reațĭ, rear [ca la Istrienĭ] și, în sfîrșit, aĭ, ar, am, ațĭ, ar (face). V.
voĭ 2. 5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.
6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.
2) oĭ, verb auxiliar îld. voĭ: oĭ vedea (voĭ vedea).
2) om, verb auxiliar îld. vom: om vedea (vom vedea).
1) or, prescurtare îld. vor: or fi, vor fi.
2) *or adv. (fr. or, d. lat. ad horam, pînă la ora [prezentă], ca pv. aora și sp. ahora, acum, la fel cu ngr. tóra, acuma, d. óra, oră). Barb. îld. decĭ, dar, ĭar, și. De ex.: 1. or quant à mon ancêtre (Ronsard),
ĭar cît despre strămoșu meŭ. 2. Acest cuvînt se raportă la ceĭ ce eraŭ acolo:
ĭar (decĭ, dar, și, fr. or) eŭ, nefiind acolo, n’am de ce să mă supăr. 3. Lupu îl acuza pe mel că l-a insultat anu trecut:
ĭar saŭ
dar (fr. or) anu trecut el nicĭ nu era născut.
3) or conj. Fals îld. orĭ.
orĭ conj. (lat. *voles, cl. vis, vreĭ; *voles quid, orĭ-ce. V.
oare și
vreĭ. Cp. cu acar 3 și vsl. vare što, orĭ-ce). Saŭ: mercuru orĭ idrargiru, caliu orĭ potasiu, stibiu orĭ antimoniu. Disjunctiv: orĭ pe aci, orĭ pe acolo, tot așa de departe e (V.
aŭ). Cu înț. indefinit, în compozițiunea unor pron. și adv.: orĭ-care, orĭ-cînd, orĭ-ce, orĭ-cum, orĭ-unde. – Fals
or, cum scriŭ uniĭ, dar nu zice nimenĭ!
va (prescurtat din
vrea saŭ
vare) v. ajutător p. formarea pers. III sing. a viitoruluĭ literar: va face, va să vie (pop. a face, a să vie în est și o face, o să vie în vest). Va să zică (vest), vrea să zică, adică, în rezumat: va să zică, s’a sfîrșit! – V. def. Vest.
Maĭ va (pînă acolo, pînă atuncĭ), maĭ este loc orĭ timp (pînă acolo, pînă atuncĭ). Vechĭ. Dumnezeŭ va, D-zeŭ vrea.
2) voĭ, veĭ, va, vom, vețĭ, vor v. ajutător care, în unire cu inf., formează viit. lit. (lat. *vóleo, vŏlére [după dóleo, dŏlére, a durea], cl. vŏlo, velle, a vrea. Veĭ vine din vĕlis [îld. vis], de unde s’a făcut vrom. verĭ, apoĭ veĭ, pop. eĭ (munt. oĭ), -ĭ; va vine din vŏlet [V.
orĭ], de unde s’a făcut *voare, vare, va,, pop. a (munt. o, din *ua, *uă); vom vine din *volemus, de unde s’a făcut *vurem, vrem, vechĭ vem și văm, azĭ vom, pop. om; vețĭ vine din *voletis, de unde s’a făcut *vurețĭ, vrețĭ, vețĭ, pop. ețĭ, îțĭ [munt. oțĭ]: vor vine din volunt, rom. pop. or. V.
vreaŭ și
aș 1): voĭ merge (fam. munt. o să merg, mold. am să merg). Voĭ, va și vor se întrebuințează (numaĭ lit.) și ca v. tr.: nu voĭ, nu va, nu vor îld. nu vreaŭ (eŭ saŭ eĭ), nu vrea. Subj. vechĭ și
să voaĭe (lat. *voleat).
or conj. v. AȘADAR. DAR. DECI. ORI conj. fie, sau, (înv. și reg.) au, oare, (prin Transilv.) măcar, (înv.) săvai. (~ bărbați, ~ femei.) VREA vb. 1. a dori, a jindui, a pofti, a rîvni, a voi, (înv.) a deșidera, a iubi, a jelui, a poftisi. (De multă vreme ~ să...) 2. a cere, a dori, a pofti, a voi. (Ochii văd, inima ~.) 3. a dori, a-i plăcea, a pofti, a voi. (Rămîi cu cine ~.) 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cît ~ pe ceas?) 5. a accepta, a admite, a consimți, a se învoi, a primi, a voi. (~ să fii soția mea?) AUT CAESAR, AUT NIHIL (lat.) ori cezar, ori nimic – Principiu atribuit lui Cezar Borgia. Expresie a unei ambiții nemăsurate. C’EST À PRENDRE OU À LAISSER (fr.) ori iei, ori te lipsești – Modalitate de a propune un lucru care trebuie acceptat ca atare ori respins. HOC VOLO, SIC IUBEO; SIT PRO RATIONE VOLUNTAS (lat.) asta vreau, așa poruncesc; voința mea să țină loc de rațiune – Iuvenal, „Satirae”, VI, 223. Expresie a unei încăpățânări arbitrare. QUI ACCUSARE VOLUNT, PROBATIONES HABERE DEBENT (lat.) cei ce vor să acuze trebuie să aibă dovezi – Veche maximă de drept, care obligă pe acuzator să prezinte dovezile vinovăției acuzatului. SI VIS AMARI, AMA! (lat.) dacă vrei să fii iubit, iubește! – Seneca, „Epistulae ad Lucilium”, IX, 6. SI VIS ME FLERE, DOLENDUM EST PRIMUM IPSI TIBI (lat.) dacă vrei să mă facă să plâng, trebuie să te doară mai întâi pe tine – Horațiu, „Ars poetica”, 102-103. Sinceritatea sentimentului este una dintre condițiile forței emoționale ale operei de artă. SI VIS PACEM, PARA BELLUM (lat.) dacă vrei pace, pregătește-te de război – Vegetius, „Epitome institutionum rei militaris”. În sens mai larg, pentru a ocroti munca pașnică, trebuie să fii pregătit să te aperi de agresorul potențial. TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iată întrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimând esența îndoielilor eroului shakespearian în fața existenței și a morții. Astăzi, caracterizează adesea situații hotărâtoare când e în joc însăși existența cuiva. TU L’AS VOULU, GEORGE DANDIN! (fr.) tu ai vrut-o, George Dandin! – Molière, „George Dandin”, act. I, scena 7. Cuvinte de reproș pe care și le adresează eroul ori de câte ori se vede înșelat de soția sa de neam mare. În sens general, reproș ironic: ți-ai făcut-o cu mâna ta. UT AMERIS AMABILIS ESTO (lat.) de vrei să fii iubit, fii vrednic de iubire – Ovidiu, „Ars amandi”, 2, 519. OR. 1. Orul, munte. 2. Orescu și Orăscu fam.; Oreasca și Orești ss. (Cat; Giur 267). Acestea se pot explica și din alte nume ca: Orion, Orest sau din cele cu terminație în -or: Nestor, Nicanor, Teodor etc. OR-, v. ORO-. □ ~onimic (v. -onimic), adj., care denumește un munte; ~onimie (v. -onimie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul numelor de munți. ORO- „munte, montan, alpin”. ◊ gr. oros „munte” > fr. oro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. oro-. □ ~fil (v. -fil1), adj., (despre plante) care crește pe munți; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante adaptate la mediul alpin; ~fitic (v. -fitic), adj., (despre vegetație) adaptat la condițiile aspre ale munților înalți; ~gen (v. -gen1), s. n., regiune vastă a scoarței terestre în care s-au produs puternice mișcări tectonice, ducînd la apariția unui lanț muntos cutat; ~genetic (v. -genetic), adj., relativ la formarea munților; sin. orogenic; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblu de fenomene geologice care a determinat formarea lanțurilor muntoase; ~genic (v. -genic), adj., orogenetic*; ~genie (v. -genie1), s. f., ramură a geologiei care studiază formarea lanțurilor muntoase cutate; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în orografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a configurației munților; ~hidrografie (v. hidro-1, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază apele și relieful dintr-o regiune; ~metrie (v. -metrie1), s. f., ramură a geodeziei care se ocupă cu măsurarea înălțimilor; ~morf (v. -morf), adj., (despre sol) format pe roci cu textură grosieră. c-așa vrea mușchii mei! expr. fiindcă așa vreau eu!
ori că! expr. și încă cum!
ori e laie, ori bălaie! expr. alege una din două!
PENTRU CĂ AȘA VREAU EU c-așa vrea mușchii mei, de chichi, de michi, de trei lei ridichi; de chichi, de-un leu ridichi, de-un leu bomboane și de restul mentosane; de chichiri, michiri; de iordan / de Iorgu; de Madagascar; de pamplezir; de piele; de sanchi.