Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

30 defini╚Ťii pentru opus

OP├ÜNE, op├║n, vb. III. 1. Tranz. A pune ├«n fa╚Ťa cuiva sau a ceva, ca ├«mpotrivire, un lucru, un argument etc. ÔÖŽ Refl. A se ├«mpotrivi (rezist├ónd sau f─âc├ónd uz de for╚Ť─â), a pune piedici, a ╚Ťine piept; a z─âd─ârnici. 2. Tranz. A pune fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â dou─â sau mai multe fiin╚Ťe sau lucruri pentru a eviden╚Ťia prin compara╚Ťie contrastul dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi a╚Öezat, ├«ntr-o figur─â geometric─â, ├«n fa╚Ťa altui unghi sau ├«n fa╚Ťa uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi a╚Öezat ├«n fa╚Ťa altei laturi sau ├«n fa╚Ťa unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. ╚Öi: (reg.) op├║i] ÔÇô Din lat. opponere, fr. opposer (dup─â pune).
├ôPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Indica╚Ťie folosit─â pentru numerotarea lucr─ârilor unui compozitor. ÔÖŽ Pies─â muzical─â a unui compozitor care poart─â aceast─â indica╚Ťie. [Abr.: op] ÔÇô Din fr. opus, germ. Opus.
OP├ÜS2, -─é, opu╚Öi, -se, adj. 1. Care este a╚Öezat ├«n fa╚Ťa cuiva sau a ceva, ├«n partea dimpotriv─â; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate ├«mp─âca cu altul; contrar, potrivnic. ÔÖŽ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este a╚Öezat, ├«ntr-o figur─â geometric─â, ├«n fa╚Ťa altui unghi sau ├«n fa╚Ťa uneia dintre laturi; (despre laturi) care este a╚Öezat ├«n fa╚Ťa altei laturi sau ├«n fa╚Ťa unuia dintre unghiuri. ÔÇô V. opune.
OP├ÜNE, op├║n, vb. III. 1. Tranz. A pune ├«n fa╚Ťa cuiva sau a ceva, ca ├«mpotrivire, un lucru, un argument etc. ÔÖŽ Refl. A se ├«mpotrivi (rezist├ónd sau f─âc├ónd uz de for╚Ť─â), a pune piedici, a ╚Ťine piept; a z─âd─ârnici. 2. Tranz. A pune fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â dou─â sau mai multe fiin╚Ťe sau lucruri pentru a scoate ├«n eviden╚Ť─â, prin compara╚Ťie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi a╚Öezat, ├«ntr-o figur─â geometric─â, ├«n fa╚Ťa altui unghi sau ├«n fa╚Ťa uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi a╚Öezat ├«n fa╚Ťa altei laturi sau ├«n fa╚Ťa unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. ╚Öi: (reg.) op├║i] ÔÇô Din lat. opponere, fr. opposer (dup─â pune).
├ôPUS1, opusuri, s. n. (Muz.) Termen care denume╚Öte, ├«mpreun─â cu un num─âr de clasificare, o oper─â a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucr─ârilor sale. [Scris ╚Öi (prescurtat): op] ÔÇô Din fr. opus, germ. Opus.
OP├ÜS2, -─é, opu╚Öi, -se, adj. 1. Care este a╚Öezat ├«n fa╚Ťa cuiva sau a ceva, ├«n partea dimpotriv─â; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate ├«mp─âca cu altul; contrar, potrivnic. ÔÖŽ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este a╚Öezat, ├«ntr-o figur─â geometric─â, ├«n fa╚Ťa altui unghi sau ├«n fa╚Ťa uneia dintre laturi; (despre laturi) care este a╚Öezat ├«n fa╚Ťa altei laturi sau ├«n fa╚Ťa unuia dintre unghiuri. ÔÇô V. opune.
OP├ÜNE, op├║n, vb. III. 1. Tranz. A pune un lucru, o ac╚Ťiune ├«mpotriva cuiva sau a ceva, a ridica un argument fa╚Ť─â de cineva. Toderi╚Ť─â opunea... tat─âlui s─âu t─âceri ├«nnegurate. VORNIC, P. 8. Marii ardeleni... opun str─âinismului, ivit sub forma greceasc─â, scrierile lor. RUSSO, S. 68. Se consultar─â Ce fel ar putea face ╚śi prin care mijloace Stavil─â ar opune L-acea ├«nec─âciune. ALEXANDRESCU, M. 389. ÔÖŽ Refl. A se ├«mpotrivi (rezist├«nd sau f─âc├«nd uz de for╚Ť─â), a pune piedici, a ╚Ťine piept. ╚śetasar ce-i st─â-mpotriv─â de prisos i se opune. MACEDONSKI, O. I 105. Ladislau... se opune acestor barbari. B─éLCESCU, O. II 12. 2. Tranz. A pune fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â dou─â sau mai multe lucruri sau fiin╚Ťe pentru a face s─â ias─â ├«n eviden╚Ť─â, prin comparare, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Geom.; despre unghiuri) A fi a╚Öezat, ├«ntr-o figur─â geometric─â, ├«n fa╚Ťa altui unghi sau ├«n fa╚Ťa uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi a╚Öezat ├«n fa╚Ťa altei laturi sau ├«n fa╚Ťa unuia dintre unghiuri. ├Än triunghiuri egale la laturi egale se opun unghiuri egale. ÔÇô Prez. ind. ╚Öi: (regional) opui (╚śEZ. I 60).
ÓPUS1 s. n. Termen consacrat în muzică, pentru a denumi, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. Sonata lui Beethoven opus 57.
OP├ÜS2, -─é, opu╚Öi, -se, adj. Care este a╚Öezat ├«n fa╚Ťa cuiva sau a ceva, ├«n partea dimpotriv─â; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate ├«mp─âca cu altul, potrivnic, contrar. V. antagonist. Sensuri opuse. Legi opuse. Ôľş Pe trotuarul opus trecur─â prin lumina felinarului dou─â umbre femeie╚Öti. BART, E. 190. Paienjeni de smarald au ╚Ťesut de pe o insul─â p├«n─â la malul opus un pod. EMINESCU, N. 66. ÔŚŐ Unghiuri opuse = unghiuri care au acela╚Öi v├«rf, laturile unuia fiind ├«n prelungirea laturilor celuilalt.
opúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opún, 2 sg. opúi, 1 pl. opúnem; conj. prez. 3 să opúnă; ger. opunând; part. opús
├│pus s. n., pl. ├│pusuri; abr. op.
op├║ne vb. pune
├│pus s. n., pl. ├│pusuri[1]
OP├ÜNE vb. 1. v. ├«mpotrivi. 2. a se ├«nfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendin╚Ťe care se ~.)
OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant.
ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
OP├ÜNE vb. I. tr. 1. a pune ├«n fa╚Ťa cuiva sau a ceva, ca ├«mpotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â, a compara. II. refl. a se ├«mpotrivi. (< lat. opponere, dup─â fr. opposer)
ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea și numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
op├║ne (op├║n, op├║s), vb. ÔÇô A (se) ├«mpotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. ÔÇô Der. opozant, s. m., din fr. opposant; opozi╚Ťi(un)e, s. f., din fr. opposition; opozi╚Ťionist, adj., din fr. oppositionniste.
A OP├ÜNE op├║n tranz. (fiin╚Ťe, lucruri, ac╚Ťiuni etc.) A pune fa╚Ť─â-n fa╚Ť─â (pentru a eviden╚Ťia deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer
A SE OP├ÜNE m─â op├║n intranz. 1) A nu c─âdea de acord, ripost├ónd; a fi ├«mpotriv─â; a se ├«mpotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi a╚Öezat ├«n fa╚Ťa altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer
├ôPUS ~uri n. Crea╚Ťie muzical─â care poart─â un anumit num─âr de ordine ├«n succesiunea cronologic─â a lucr─ârilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus[1]
OP├ÜS ~s─â (~╚Öi, ~se) ╚Öi substantival v. A OPUNE ╚Öi A SE OPUNE. ÔŚŐ ├Än direc╚Ťie ~s─â ├«n sens invers. /v. a (se) opune
opune v. 1. a pune fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â: a opune dou─â tablouri; 2. a pune ├«n cale spre a face piedic─â: a opune for╚Ťei for╚Ťa; 3. a pune ├«n paralel: a opune pe Alexandri lui Eminescu; 4. a fi contrar, a face obstacol: a se opune unui proiect.
opus a. 1. pus fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â: case opuse; 2. de ceea parte: malul opus al r├óului.; 3. contrar: albul ╚Öi negrul sunt colori opuse; fig. interese opuse. ÔĽĹ n. ceeace este opus: economia este opusul risipei.
*op├║n, op├║s, a op├║ne v. tr. (lat. opp├│no, -p├│nere. ÔÇô Se conj. ca pun. V. pun). Pun ├«n fa╚Ť─â, pun contra: a opune valurilor un che─ş, du╚Ömanilor o armat─â. Fig. Ob─şectez: a opune argumente puternice. Compar, pun ├«n paralel─â: a-─ş opune pe Roman─ş Grecilor. Opun rezisten╚Ť─â, rezist, m─â opun: du╚Ömanu nÔÇÖa opus nic─ş o rezisten╚Ť─â. V. refl. Opun rezisten╚Ť─â, rezist, m─â ├«mpotrivesc, ├«s contra: m─â opun invaziuni─ş du╚Ömanilor, unu─ş pro─şect. V. opor.
*op├║s, -─â adj. (d. opun). Pus fa╚Ť─â ├«n fa╚Ť─â: mun╚Ť─ş opu╚Ö─ş, malur─ş opuse. Fig. Advers, contrar: albu e opus negrulu─ş, interese opuse. Geom. Ungh─şur─ş opuse pin cre╚Ötet, ungh─şur─ş ale c─âror latur─ş ├«s formate de prelungirile laturilor celu─ş-lalt ungh─ş, ca ├«n litera X. S. n., pl. ur─ş. Lucru opus, lucru contrar: binele e opus r─âulu─ş.
OPUNE vb. 1. a se ├«mpotrivi, (pop.) a se ├«ncontra, (├«nv. ╚Öi reg.) a se potrivi, (├«nv.) a se ├«mponci╚Öa, a se ├«ncurmezi╚Öa, a se seme╚Ťi. (S-a ~ acestor m─âsuri abuzive.) 2. a se ├«nfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendin╚Ťe care se ~.)
OPUS adj. 1. advers, contrar, dimpotriv─â, potrivnic, (├«nv.) ├«mpotrivit, opozit. (├Än partea ~ a dealului.) 2. contrar, invers. (Sens ~ celui ini╚Ťial.) 3. antitetic, contrar. (Se afl─â pe pozi╚Ťii ~.) 4. antagonic, antagonist, potrivnic. (Rela╚Ťii ~.) 5. contradictoriu, contrar, divergent, potrivnic, (rar) contrazic─âtor. (P─âreri ~.) 6. contrastant, contrastiv. (Imagini ~.)
opus (cuv. lat. ÔÇ×lucrare, oper─â, munc─â, ac╚Ťiune, fapt─âÔÇŁ), termen folosit spre a numerota lucr─ârile muzicale ├«n ordinea compunerii sau public─ârii lor; ├«n mod obi╚Önuit apare abrev. op., urmat─â de cifre indic├ónd num─ârul lucr─âriii (ex. op. 1, op. 27 etc.). Pentru prima dat─â termenul apare folosit de B. Marini (1617). Numerotarea o. este uneori relativ─â (├«n special pentru sec. 18) deoarece diferi╚Ťi editori au folosit numerot─âri diferite.

Opus dex online | sinonim

Opus definitie

Intrare: opune
opune verb grupa a III-a conjugarea a X-a
Intrare: opus (contrar)
opus 1 adj. adjectiv
Intrare: opus (muz.)
opus 2 s.n. substantiv neutru
op 3 abr. abreviere