14 definiții pentru optativ
OPTATÍV, -Ă, optativi, -e,
adj. Care exprimă o dorință. ◊ (
Gram.) Mod optativ (și substantivat,
n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat,
f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din
fr. optatif, lat. optativus. OPTATÍV, -Ă, optativi, -e,
adj. Care exprimă o dorință. ◊ (
Gram.) Mod optativ (și substantivat,
n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat,
f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din
fr. optatif, lat. optativus. OPTATÍV, -Ă, optativi, -e,
adj. (
Gram.; numai în
expr.) Mod optativ = mod care exprimă o acțiune dorită. (Substantivat) Realizarea, acțiunii exprimate prin optativ depinde de obicei de o condiție, exprimată sau nu. GRAM. ROM. I 313. Propoziție optativă = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. În strînsă legătură cu propozițiile exclamative sînt cele optative, care exprimă o dorință. L. ROM. 1953,
nr. 4, 37.
optatív1 adj. m.,
pl. optatívi;
f. optatívă,
pl. optatíve
optatív2 s. n.,
pl. optatíve
optatív adj. m., pl. optatívi; f. sg. optatívă, pl. optatíve optatív s. n., pl. optatíve OPTATÍV, -Ă adj. Care exprimă o dorință. ♦ (Gram.) Mod optativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune dorită; propoziție optativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].
OPTATÍV, -Ă I.
adj. care exprimă o dorință. ♦ propoziție ~ă (și
s. f.) = propoziție care exprimă o acțiune, o stare a cărei realizare este dorită. II.
s. n. mod verbal care exprimă o acțiune dorită. (< fr. optatif, lat. optativus)
OPTATÍV ~ă (~i, ~e) Care optează; în stare să exprime o dorință. ◊ Mod ~ mod al verbului care exprimă realizarea acțiunii ca fiind dorită. Propoziție ~ă propoziție care exprimă o dorință. /<fr. optatif, lat. optativus optativ n. Gram. mod ce exprimă o dorință: aș pleca, de ar da D-zeu!
*optatív, -ă adj. (lat. optativus, d. optare, a dori. V.
optez). Care exprimă o dorință: modu optativ, fórmulă optativă. Gram. S. n., pl. e. Modu care arată dorința, ca: aș vrea, aș fi vrut.
OPTATÍV, -Ă adj. (cf. fr. optatif, lat. optativus): în sintagmele enunțiativă optativă, interogativă optativă, mod optativ și propoziție optativă (v.). OPTATÍV s. n. (< adj. optativ, -ă, cf. fr. optatif, lat. optativus): aspect al modului condițional-optativ-potențial care exprimă o posibilitate reală, dorită în prezent sau în trecut, ca în exemplele „Închinar-aș și n-am cui! / Închinar-aș murgului” (Folclor); „Ce-aș mai fi colindat atunci!” (v. și condițional-optativ-potențial). Optativ dex online | sinonim
Optativ definitie
Intrare: optativ
optativ adjectiv substantiv neutru