optativ definitie

14 definiții pentru optativ

OPTATÍV, -Ă, optativi, -e, adj. Care exprimă o dorință. ◊ (Gram.) Mod optativ (și substantivat, n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din fr. optatif, lat. optativus.
OPTATÍV, -Ă, optativi, -e, adj. Care exprimă o dorință. ◊ (Gram.) Mod optativ (și substantivat, n.) = mod al verbului care exprimă acțiunea ca dorită. Propoziție optativă (și substantivat, f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. – Din fr. optatif, lat. optativus.
OPTATÍV, -Ă, optativi, -e, adj. (Gram.; numai în expr.) Mod optativ = mod care exprimă o acțiune dorită. (Substantivat) Realizarea, acțiunii exprimate prin optativ depinde de obicei de o condiție, exprimată sau nu. GRAM. ROM. I 313. Propoziție optativă = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. În strînsă legătură cu propozițiile exclamative sînt cele optative, care exprimă o dorință. L. ROM. 1953, nr. 4, 37.
optatív1 adj. m., pl. optatívi; f. optatívă, pl. optatíve
optatív2 s. n., pl. optatíve
optatív adj. m., pl. optatívi; f. sg. optatívă, pl. optatíve
optatív s. n., pl. optatíve
OPTATÍV, -Ă adj. Care exprimă o dorință. ♦ (Gram.) Mod optativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune dorită; propoziție optativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. [Cf. fr. optatif, lat. optativus].
OPTATÍV, -Ă I. adj. care exprimă o dorință. ♦ propoziție ~ă (și s. f.) = propoziție care exprimă o acțiune, o stare a cărei realizare este dorită. II. s. n. mod verbal care exprimă o acțiune dorită. (< fr. optatif, lat. optativus)
OPTATÍV ~ă (~i, ~e) Care optează; în stare să exprime o dorință. ◊ Mod ~ mod al verbului care exprimă realizarea acțiunii ca fiind dorită. Propoziție ~ă propoziție care exprimă o dorință. /<fr. optatif, lat. optativus
optativ n. Gram. mod ce exprimă o dorință: aș pleca, de ar da D-zeu!
*optatív, -ă adj. (lat. optativus, d. optare, a dori. V. optez). Care exprimă o dorință: modu optativ, fórmulă optativă. Gram. S. n., pl. e. Modu care arată dorința, ca: aș vrea, aș fi vrut.
OPTATÍV, -Ă adj. (cf. fr. optatif, lat. optativus): în sintagmele enunțiativă optativă, interogativă optativă, mod optativ și propoziție optativă (v.).
OPTATÍV s. n. (< adj. optativ, -ă, cf. fr. optatif, lat. optativus): aspect al modului condițional-optativ-potențial care exprimă o posibilitate reală, dorită în prezent sau în trecut, ca în exemplele „Închinar-aș și n-am cui! / Închinar-aș murgului” (Folclor); „Ce-aș mai fi colindat atunci!” (v. și condițional-optativ-potențial).

optativ dex

Intrare: optativ
optativ adjectiv substantiv neutru