OPRITÚRĂ, oprituri, s. f. (Reg.) Porțiune într-o pădure din care este interzis să se taie copaci. ♦ Porțiune dintr-o pășune rezervată pentru cosit și pe care nu au voie să pască vitele. – Opri + suf. -tură.

OPRITÚRĂ, oprituri, s. f. (Reg.) Porțiune într-o pădure din care este interzis să se taie copaci. ♦ Porțiune dintr-o pășune rezervată pentru cosit și pe care nu au voie să pască vitele. – Opri + suf. -tură.

OPRITÚRĂ, oprituri, s. f. (Regional) Porțiune dintr-o pădure de unde este interzis să se taie lemne. Pădurea cea maié, cu copacii ca butea de groși, a vîndut-o... iar acum a rămas numai o opritură. FILIMON, C. 130. ♦ Porțiune dintr-o pășune pe care n-au voie să pască vitele, fiind rezervată pentru cosit.

opritúră (reg.) (o-pri-) s. f., g.-d. art. opritúrii; pl. opritúri

opritúră s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. opritúrii; pl. opritúri

OPRITÚRĂ s. apărătură, braniște. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)

opritură f. 1. efectul opririi; 2. loc unde nu e permis a paște sau a cosi iarba: din pădurea cea mare a rămas numai o opritură FIL.

opritúră f., pl. ĭ. Efectu opririĭ. Braniște, pădure apărată de tăĭere.

OPRITURĂ s. apărătură, braniște. (Locul în pădure unde copacii au fost tăiați se numește ~.)