opritoare definitie

2 intrări

21 definiții pentru opritoare

OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. S. n., s. f. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S. f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S. n. Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S. f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S. n. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. [Pl. și: (I 2, II, f.) opritori] – Opri + suf. -tor.
OPRITÓR, -OÁRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. Subst. Ceea ce împiedică, stăvilește ceva. 1. S. f. Frână formată dintr-un lanț legat cu un capăt de dricul carului și prevăzut la celălalt capăt cu o bucată de lemn, cu un cârlig sau cu o talpă de oțel, care se lasă să se târască între obadă și sol pentru a împiedica una dintre roți când vehiculul coboară la vale; piedică. 2. S. n. și f. Curea (sau lanț, ștreang) la ham care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborârii și la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) Stăvilar, zăgaz, dig. 4. S. f. Plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței ca să nu iasă peștele când se scoate năvodul din apă. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile. II. S. n. și f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil, a unei instalații, a unui aparat etc. – Opri + suf. -tor.
OPRITOÁRE, opritori, s. f. 1. Bucată de lemn care se introduce între spițele unei roți, sau dispozitiv format dintr-o talpă de fier sau de lemn, legată la capătul unui lanț, care se pune sub șina roții pentru ca vehiculul să nu meargă prea repede la vale; piedică. V. frînă. 2. Una dintre curelele hamului, care ajută la împingerea înapoi a vehiculului, la încetinirea vitezei în timpul coborîrii și la oprirea lui. Caii au încercat să svîcnească din nou în galop, dar hățul i-a oprit, i-a tras înapoi încordat pînă cînd, slăbind opritorile, s-au așezat amindoi pe cozi ca niște cîini. GALAN, Z. R. 3. Stăvilar, zăgaz, dig. Se apucă și mai întări, cum putu, opritorile. GALACTION, O. I 298. 4. Bucată de plasă întinsă pe un semicerc, cu care se astupă gura matiței, ca să nu iasă peștele cînd se scoate năvodul din apă. 5. (La pl.) Pari puternici care se pun la gardurile mari de prins pește, ca să nu le rupă valurile.
OPRITÓR, opritoare, s. n. Nume dat diverselor piese sau dispozitive care limitează deplasarea unui organ mobil al unei instalații, al unui aparat, al unui instrument. Fereastră fixată în opritoare. ♦ Piesă care limitează mișcarea, cursa unui organ mobil, a unei instalații sau a unui instrument.
opritoáre1 (stăvilar, plasă) (reg.) (o-pri-) s. f., g.-d. art. opritórii; pl. opritóri
opritór/opritoáre2 (curea la ham, dispozitiv de frânare) (pop.) (o-pri-) s. n. / s. f., pl. opritoáre/opritóri
opritóri (pari) (pop.) (o-pri-) s. f. pl.
opritoáre (stăvilar, plasă) s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. opritórii; pl. opritóri
opritór s. n. /opritoáre s. f. (curea la ham, dispozitiv de frânare) (sil. -pri-), pl. opritoáre/ opritóri
opritóri (pari) s. f. pl. (sil. -pri-)
OPRITOÁRE s. piedică, (reg.) târșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la roțile carului.)
OPRITOÁRE s. v. baraj, dig, stăvilar, zăgaz.
OPRITOÁRE ~óri f. 1) Frână rudimentară pusă la roata unui vehicul cu tracțiune animală. 2) Piesă de harnașament constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de oiște și servește la încetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasă cu care se astupă partea în formă de sac a năvodului, ca să nu iasă peștele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare
OPRITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival (despre piese sau dispozitive) Care oprește sau limitează mișcarea unui organ mobil la o instalație tehnică. Piesă de imprimat cu cilindru ~. [Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~tor
opritoare f. funie ce ține jugul calului.
opritoáre f., pl. orĭ. Aparat care oprește mersu uneĭ căruțe, uneĭ mașinĭ (frînă, pedică).
opritór m. (d. opresc). Ps. S. Apărător, protector.
opritoare s. v. BARAJ. DIG. STĂVILAR. ZĂGAZ.
OPRITOARE s. piedică, (reg.) tîrșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la car.)
opritoare, opritori s. f. (glum.) fată mare, fecioară, virgină.
opritor de muci expr. (glum.) mustață.

opritoare dex

Intrare: opritoare
opritoare substantiv feminin substantiv feminin plural
  • silabisire: -pri-
Intrare: opritor
opritor substantiv neutru
  • silabisire: -pri-