Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

21 defini╚Ťii pentru opritoare

OPRIT├ôR, -O├üRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. S. n., s. f. Ceea ce ├«mpiedic─â, st─âvile╚Öte ceva. 1. S. f. Fr├ón─â format─â dintr-un lan╚Ť legat cu un cap─ât de dricul carului ╚Öi prev─âzut la cel─âlalt cap─ât cu o bucat─â de lemn, cu un c├órlig sau cu o talp─â de o╚Ťel, care se las─â s─â se t├órasc─â ├«ntre obad─â ╚Öi sol pentru a ├«mpiedica una dintre ro╚Ťi c├ónd vehiculul coboar─â la vale; piedic─â. 2. S. n. Curea (sau lan╚Ť, ╚Ötreang) la ham care ajut─â la ├«mpingerea ├«napoi a vehiculului, la ├«ncetinirea vitezei ├«n timpul cobor├órii ╚Öi la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) St─âvilar, z─âgaz, dig. 4. S. f. Plas─â ├«ntins─â pe un semicerc, cu care se astup─â gura mati╚Ťei ca s─â nu ias─â pe╚Ötele c├ónd se scoate n─âvodul din ap─â. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pe╚Öte, ca s─â nu le rup─â valurile. II. S. n. Nume dat unor piese sau dispozitive care limiteaz─â deplasarea unui organ mobil, a unei instala╚Ťii, a unui aparat etc. [Pl. ╚Öi: (I 2, II, f.) opritori] ÔÇô Opri + suf. -tor.
OPRIT├ôR, -O├üRE, opritoare, s. n., opritori, s. f. I. Subst. Ceea ce ├«mpiedic─â, st─âvile╚Öte ceva. 1. S. f. Fr├ón─â format─â dintr-un lan╚Ť legat cu un cap─ât de dricul carului ╚Öi prev─âzut la cel─âlalt cap─ât cu o bucat─â de lemn, cu un c├órlig sau cu o talp─â de o╚Ťel, care se las─â s─â se t├órasc─â ├«ntre obad─â ╚Öi sol pentru a ├«mpiedica una dintre ro╚Ťi c├ónd vehiculul coboar─â la vale; piedic─â. 2. S. n. ╚Öi f. Curea (sau lan╚Ť, ╚Ötreang) la ham care ajut─â la ├«mpingerea ├«napoi a vehiculului, la ├«ncetinirea vitezei ├«n timpul cobor├órii ╚Öi la oprirea lui. 3. S. f. (Reg.) St─âvilar, z─âgaz, dig. 4. S. f. Plas─â ├«ntins─â pe un semicerc, cu care se astup─â gura mati╚Ťei ca s─â nu ias─â pe╚Ötele c├ónd se scoate n─âvodul din ap─â. 5. S. f. Fiecare dintre parii care se pun la gardurile mari de prins pe╚Öte, ca s─â nu le rup─â valurile. II. S. n. ╚Öi f. Nume dat unor piese sau dispozitive care limiteaz─â deplasarea unui organ mobil, a unei instala╚Ťii, a unui aparat etc. ÔÇô Opri + suf. -tor.
OPRITO├üRE, opritori, s. f. 1. Bucat─â de lemn care se introduce ├«ntre spi╚Ťele unei ro╚Ťi, sau dispozitiv format dintr-o talp─â de fier sau de lemn, legat─â la cap─âtul unui lan╚Ť, care se pune sub ╚Öina ro╚Ťii pentru ca vehiculul s─â nu mearg─â prea repede la vale; piedic─â. V. fr├«n─â. 2. Una dintre curelele hamului, care ajut─â la ├«mpingerea ├«napoi a vehiculului, la ├«ncetinirea vitezei ├«n timpul cobor├«rii ╚Öi la oprirea lui. Caii au ├«ncercat s─â sv├«cneasc─â din nou ├«n galop, dar h─â╚Ťul i-a oprit, i-a tras ├«napoi ├«ncordat p├«n─â c├«nd, sl─âbind opritorile, s-au a╚Öezat amindoi pe cozi ca ni╚Öte c├«ini. GALAN, Z. R. 3. St─âvilar, z─âgaz, dig. Se apuc─â ╚Öi mai ├«nt─âri, cum putu, opritorile. GALACTION, O. I 298. 4. Bucat─â de plas─â ├«ntins─â pe un semicerc, cu care se astup─â gura mati╚Ťei, ca s─â nu ias─â pe╚Ötele c├«nd se scoate n─âvodul din ap─â. 5. (La pl.) Pari puternici care se pun la gardurile mari de prins pe╚Öte, ca s─â nu le rup─â valurile.
OPRIT├ôR, opritoare, s. n. Nume dat diverselor piese sau dispozitive care limiteaz─â deplasarea unui organ mobil al unei instala╚Ťii, al unui aparat, al unui instrument. Fereastr─â fixat─â ├«n opritoare. ÔÖŽ Pies─â care limiteaz─â mi╚Öcarea, cursa unui organ mobil, a unei instala╚Ťii sau a unui instrument.
opritoáre1 (stăvilar, plasă) (reg.) (o-pri-) s. f., g.-d. art. opritórii; pl. opritóri
opritór/opritoáre2 (curea la ham, dispozitiv de frânare) (pop.) (o-pri-) s. n. / s. f., pl. opritoáre/opritóri
oprit├│ri (pari) (pop.) (o-pri-) s. f. pl.
opritoáre (stăvilar, plasă) s. f. (sil. -pri-), g.-d. art. opritórii; pl. opritóri
opritór s. n. /opritoáre s. f. (curea la ham, dispozitiv de frânare) (sil. -pri-), pl. opritoáre/ opritóri
oprit├│ri (pari) s. f. pl. (sil. -pri-)
OPRITO├üRE s. piedic─â, (reg.) t├ór╚Ö─â, (prin Transilv.) ╚Öurl─âu. (~ la ro╚Ťile carului.)
OPRITOÁRE s. v. baraj, dig, stăvilar, zăgaz.
OPRITO├üRE ~├│ri f. 1) Fr├ón─â rudimentar─â pus─â la roata unui vehicul cu trac╚Ťiune animal─â. 2) Pies─â de harna╚Öament const├ónd dintr-o funie sau curea groas─â (mai rar lan╚Ť), care se prinde de oi╚Öte ╚Öi serve╚Öte la ├«ncetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plas─â cu care se astup─â partea ├«n form─â de sac a n─âvodului, ca s─â nu ias─â pe╚Ötele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare
OPRIT├ôR ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) ╚Öi substantival (despre piese sau dispozitive) Care opre╚Öte sau limiteaz─â mi╚Öcarea unui organ mobil la o instala╚Ťie tehnic─â. Pies─â de imprimat cu cilindru ~. [Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~tor
opritoare f. funie ce ╚Ťine jugul calului.
oprito├íre f., pl. or─ş. Aparat care opre╚Öte mersu une─ş c─âru╚Ťe, une─ş ma╚Öin─ş (fr├«n─â, pedic─â).
oprit├│r m. (d. opresc). Ps. S. Ap─âr─âtor, protector.
opritoare s. v. BARAJ. DIG. ST─éVILAR. Z─éGAZ.
OPRITOARE s. piedică, (reg.) tîrșă, (prin Transilv.) șurlău. (~ la car.)
opritoare, opritori s. f. (glum.) fat─â mare, fecioar─â, virgin─â.
opritor de muci expr. (glum.) musta╚Ť─â.

Opritoare dex online | sinonim

Opritoare definitie

Intrare: opritoare
opritoare substantiv feminin substantiv feminin plural
  • silabisire: -pri-
Intrare: opritor
opritor substantiv neutru
  • silabisire: -pri-