oportun definitie

13 definiții pentru oportun

OPORTÚN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întâmplă, care se produce la momentul sau la locul potrivit; adecvat situației, împrejurărilor; indicat, nimerit, favorabil. – Din fr. opportun, lat. opportunus.
OPORTÚN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întâmplă, care se face la momentul potrivit; adecvat situației, împrejurărilor; potrivit, indicat, nimerit, favorabil. – Din fr. opportun, lat. opportunus.
OPORTÚN, -Ă, oportuni, -e, adj. Care se întîmplă, care se face la momentul potrivit, adecvat situației, împrejurărilor; potrivit, indicat, nimerit, favorabil. S-a socotit mai oportun de a înlătura deocamdată toate liotele indicătoare. ODOBESCU, S. III 501. Săvîrșesc tot lucrul în timpul cel mai scurt și mai oportun. I. IONESCU, M. 201.
oportún adj. m., pl. oportúni; f. oportúnă, pl. oportúne
oportún adj. m., pl. oportúni; f. sg. oportúnă, pl. oportúne
OPORTÚN adj., adv. 1. adj. v. nimerit. 2. adj. v. recomandabil. 3. adv. adecvat, indicat, nimerit, potrivit, recomandabil. (Nu mi se pare ~ să...) 4. v. binevenit.
Oportun ≠ inoportun, neoportun
OPORTÚN, -Ă adj. Întâmplat, survenit la timp, la momentul potrivit; nimerit, favorabil. [< fr. opportun, it. opportuno, lat. opportunus].
OPORTÚN, -Ă adj. la momentul potrivit; prielnic, favorabil. (< fr. opportun, lat. opportunus)
OPORTÚN ~ă (~i, ~e) Care convine locului și timpului avut în vedere; corespunzător situației; prielnic; favorabil; propice. /<fr. opportun, lat. opportunus
oportun a. care e la timpul și la locul său.
*oportún, -ă adj. (lat. op-portúnus. V. im-portun). Care vine cînd trebuĭe, la timp: ajutor oportun. Adv. A sosi oportun.
OPORTUN adj. adecvat, binevenit, bun, favorabil, fericit, indicat, nimerit, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.)

oportun dex

Intrare: oportun
oportun adjectiv