opor definitie

7 definiții pentru opor

OPÓR, opoare, s. n. (Regional) Partea groasă a osiei, care intră în căpățîna roatei; cerculeț de fier care se pune pe lîngă capătul osiei spre a împiedica frecarea ei de roată.
OPÓR, opoare, s. n. (Reg.) Partea groasă a osiei, care intră în căpățâna roții; cerculeț de fier care se pune la capătul osiei spre a împiedica frecarea ei de roată. – Bg. opora, sb. upora.
opór (opoáre), s. n. – Umărul osiei de car. Bg. opora, sb., pol., rus. opor „sprijin, reazem” (Tiktin). – Der. oporniță, s. f. (verigă de fier care leagă osia de perinocul carului), cf. bg. oporen (Candrea).
opór, opoáre, s.n. (reg.) 1. parte a osiei mai aproape de roată. 2. rezistență, împotrivire. 3. (fig.) încurcătură.
opor n. 1. umărul osiei: carul s’a înnămolit până la opor; 2. fig. încurcătură; până la opor, vârît până în gât intr’o încurcătură. [Rus. OPORŬ, sprijin].
1) opór n., pl. oare (bg. opora, sprijin, rus. opór, opóra și podpóra, sprijin. V. opor 2). Acea parte a osiiĭ care e vecină cu roata, locu gol dintre umăru osiiĭ și roată. A intrat roata pînă’n opor în noroĭ, s’a înnomolit tare.
2) opór n., pl. inuz. oare saŭ urĭ (rudă cu rus. upór, sîrb. upornost, rezistență, și compus ca și opor 1. V. poară, opresc, pri- și ză-por). Olt. Rezistență, împotrivire. A pune opor, a opune rezistență, a te împotrivi. V. picĭor (în prag), price 1, bîhă.

opor dex