OPINTEÁLĂ, opinteli, s. f. Sforțare mare, efort, opintire. ◊ Loc. adv. Pe opinteală = din răsputeri, cu efort. – Opinti + suf. -eală.

OPINTEÁLĂ, opinteli, s. f. Sforțare mare, efort, opintire. ◊ Loc. adv. Pe opinteală = din răsputeri, cu efort. – Opinti + suf. -eală.

OPINTEÁLĂ, opinteli, s. f. 1. Efort, sforțare mare; opintire. Au auzit... vocea lui Cristofovici întretăiată de icnete și opinteli. GALAN, Z. R. 301. Era să mai facă o opinteală, ca să prinză pe voinic, să mi-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, U. 124. Trăgînd zdravăn, după cîteva opinteli, cîrligul se rupe. ȘEZ. VII 26. 2. Ghiont, lovitură, izbitură. Omul... îi mai dete cîteva opinteli și apoi îl făcu scăpat. ȘEZ. XIII 171. – Pl. și: (regional) opintele (CREANGĂ, P. 40).

opinteálă s. f., g.-d. art. opintélii; pl. opintéli

opinteálă s. f., g.-d. art. opintélii; pl. opintéli

OPINTEÁLĂ s. icnire, opintire, sforțare, (rar) opintitură.

OPINTEÁLĂ ~éli f. 1) v. A OPINTI. 2) reg. Izbitură violentă; bleandă. /a (se) opinti + suf. ~eală

opinteală f. fapta de a se opinti: la vale cu proptele și la deal cu opintele CR.

opinteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a te opinti.

OPINTEALĂ s. icnire, opintire, sforțare, (rar) opintitură.

OPINTEALĂ, mold., 1497 (Glos; Ștef), vb. a se opinti.