opcină definitie

7 definiții pentru opcină

ÓPCINĂ, opcini, s. f. 1. Culme, coamă de deal sau de munte care împreună două piscuri și pe care se poate umbla cu carul. Acum, sărind cu îndrăzneală, mă trezii pe muchia unei opcini pleșuve și largi, la picioarele căreia munții se tupilau smeriți. HOGAȘ, M. N. 182. Pentru ochi ca murele, încunjuri pădurile, Opcina cu muntele. ȘEZ. XII 139. ♦ (Regional) Munte sau deal prelung. 2. Loc, proprietate, moșie de pe opcină (1); p. ext. moștenire. Curtea boierească, opcină strămoșească ce nu se mai află, albind pe troscotul verde al ogrăzii mari. RUSSO, S. 100. – Variantă: óbcină s. f.
ÓPCINĂ s. f. v. obcină.
opcínă (opcíni), s. f. – Culme, linie separatoare de ape. – Var. obcină. Sl., cf. ceh. občina „hotărnicie comunală”, din sl. obišti, cf. obște. În Mold. și Trans.
opcină f. V. obcină: opcina între Prut și Bârlad.
ópcină f., pl. ĭ (ceh. občin, hotar de ogor al uneĭ comune, občina, imaș comunal, d. vsl. obištĭ, comun. V. opște). Trans. Maram. Mold. Culme, creastă de deal orĭ de munte (de unde se varsă apele în doŭă părțĭ). – Uniĭ scriŭ obcină (ceĭa ce nu e conform pronunțăriĭ rom.): se opriră drept în obcină (VR. 1923, 4, 24).
opcínă, s.f. – v. obcină.
opcínă, -e, s.f. – 1. Înălțime acoperită cu pădure. 2. Drum pe vârful unui munte. – Din obcină (< sl. občina).

opcină dex

Intrare: opcină (pl. -e)
opcină pl. -e
Intrare: opcină (pl. -i)
opcină pl. -i