opaieț definitie

25 definiții pentru opaieț

OPÁIEȚ s. n. v. opaiț.
OPÁIȚ, opaițe, s. n. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. 2. Numele a două plante erbacee anuale sau perene cu tulpina păroasă, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, răspândind un miros plăcut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele păroase și cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-iț. – Var.: opáieț s. n., opáiță s. f.] – Cf. sl. opajecĭ, rom. văpaie.
OPÁIȚĂ s. f. v. opaiț.
OPÁIEȚ s. n. v. opaiț.
OPÁIȚ, opaițe, s. n. 1. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. 2. Numele a două plante erbacee anuale sau perene cu tulpina păroasă, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, răspândind un miros plăcut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele păroase și cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-iț. – Var.: opáieț s. n., opáiță s. f.] – Cf. sl. opajecĭ, rom. văpaie.
OPÁIȚĂ s. f. v. opaiț.
OPÁIEȚ s. n. v. opaiț.
OPÁIȚ, opaițe, s. n. Lampă mică, primitivă, care luminează cu ajutorul unui fitil introdus într-un recipient umplut cu seu, ulei sau untură. În întunerec, flacăra înecată de fum a opaițului abia tremura un sîmbure de lumină cețoasă. C. PETRESCU, S. 34. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit. COȘBUC, P. I 48. Pe capătu-unei laiți Lumina, cu mucul negru într-un hîrb, un roș opaiț. EMINESCU, O. I 84. – Pronunțat: -pa-iț. - Variante: opáieț (CREANGĂ, P. 6) s. n., opáiță (SADOVEANU, B. 102) s. f.
OPÁIȚĂ s. f. v. opaiț.
opáiț (-pa-iț) s. n., pl. opáițe
opáiț s. n. (sil. -pa-iț), pl. opáițe
OPÁIȚ s. (pop.) poponeț, văpaie, văpaiță, (reg.) șterț, (Transilv. și Maram.) meci, (prin Olt., Transilv. și Mold.) sfeșnic. (Odaie luminată de un ~.)
opáiț (opáițe), s. n. – Lămpiță, candelă. – Var. opaeț, opaiță. Sl. opjaeci (Cihac, II, 229).
OPÁIȚ ~e n. 1) Lampă primitivă constând dintr-un fitil, introdus într-un vas umplut cu ulei sau cu untură; poponeț. 2) Plantă erbacee cu tulpina erectă, păroasă, ramificată, cu frunze opuse și flori albe sau trandafirii. [Sil. -pa-iț] /<sl. opajeci
opaiț n. 1. hârb cu seu și muc ce servă de lampă la țară: colibă în care ardea un opaiț în ciob ISP.; 2. fachie. [Slav. OPAĬEȚĬ].
văpăiț n. V. opaiț.
opáiț n., pl. e (vest, est) și opáiță (est) f., pl. e (vsl. opaĭecĭ, opaiță, d. opanica, lighean, cupă, panica, cupă; bg. sîrb. panica, strachină, gamelă. Pare înrudit cu vgerm. panna, phannâ, ngerm. pfanne, mlat. panna d. vlat. pátina, tigaĭe). Hîrb orĭ strachină în care s’a pus seŭ și un fitil și care se maĭ întrebuințează și azĭ în loc de lampă pin satele izolate orĭ sărace. Fachie. – (Opaiță). O plantă cariofilee (numită și opaițel, m., pl. eĭ) cu florĭ albe (și rar roșiatice) care se deschid seara (și de aceĭa-ĭ și zice opaiță!) și răspîndesc un miros plăcut și cu fructu capsular cu dințĭ proeminențĭ (melándryum praténse orĭ lýchnis vespertina saŭ dióica). – Și văpaiț (Olt.). V. șterț.
văpáiț, V. opaiț.
OPA s. (pop.) poponeț, văpaie, văpaiță, (reg.) șterț, (Transilv. și Maram.) meci, (prin Olt., Transilv. și Mold.) sfeșnic. (Odaie luminată de un ~.)
opáiț, opaițe, s.n. – 1. Lampă improvizată. 2. Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALRRM, 1971: 330). – Cf. sl. opajecǐ (Scriban, Șăineanu, DEX).
opáiț, -e, s.n. – Petrol lampant (în Berbești, Oncești, Vișeu, Moisei); dohot, naft, hopâc (ALR 1971: 330). – Din sl. opjaecǐ (Cihac cf. DER).
OPÁIȚĂ (< opaiț) s. f. Gen de plante erbacee, din familia cariofilaceelor, având peste 100 de specii, răspândite în ambele emisfere pământești (Melandryum). Unele specii sunt decorative, cu flori plăcut mirositoare (ex. M. pratense), altele furajere (M. nemorale). ◊ Opaița Munților Rodnei = plantă erbacee din familia cariofilacee, cu flori albe, endemism local întâlnit numai în acești munți (Lychnis nivalis sau, după alți autori, Silene nivalis); specie ocrotită prin lege.
opáiț, opaițe și (pop.) opaițuri s. n. 1. Lampă mică primitivă care arde cu ajutorul unui fitil introdus într-un vas mic, umplut cu seu, ulei sau untură. 2. (Reg.) Obiceiul de a aprinde focuri în ziua de început a lăsatului-secului. [Var.: opáieț, văpáiț s. n., opăíță, văpăíță s. f.] – Din sl. opaieț, cf. văpaie.
văpáiț s. n. v. opaiț.
opaiț, opaițe s. n. bec; lustră; veioză.

opaieț dex

Intrare: opaiț
opaiță substantiv feminin
opaieț substantiv neutru
văpaiț substantiv neutru
opaiț substantiv neutru
  • silabisire: o-pa-iț