OPÁC1, opace, s. n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. opacină.

OPÁC2, -Ă, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparență, nestrăveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiații electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat. 2. Fig. Cu orizont mărginit, îngust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus.

OPÁC1, opace, s. n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. opacină.

OPÁC2, -Ă, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparență, nestrăveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiații electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat. 2. Fig. Cu orizont mărginit, îngust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus.

OPÁC2, -Ă, opaci, -e, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparență, nestrăveziu. Placă metalică opacă, a în bezna opacă a nopții... se revarsă o mare de lumini. BOGZA, V. J. 159. ♦ (Prin extensiune) Prin care nu pot trece unde electromagnetice, raze infraroșii, raze X etc. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat, acoperit. Noapte tristă, noapte mută, noapte moartă, cer opac. MACEDONSKI, O.I 115. Sus pe cer se vede soarele portocaliu, absolut rotund, cînd mai strălucitor, cînd mai opac. CARAGIALE, O. VII 96. 2. Fig. (Despre persoane) îngust la minte, cu orizont mărginit, obtuz.

OPÁC1, opace, s. n. Cui de care se reazemă vîsla luntrii.

OPÁCĂ, opăci, s. f. (Rar; regional) Vîslă, lopată. Cîți copii pe drum găsea, la opăci că mi-i punea. TEODORESCU, P. P. 310.

OPÁCĂ, opăci, s. f. (Reg.) Vâslă, lopată. – V. opacină.

opác1 adj. m., pl. opáci; f. opácă, pl. opáce

opác2 s. n., pl. opáce

opác (nestrăveziu) adj. m., pl. opáci; f. sg. opácă, pl. opáce

opác (cui) s. n., pl. opáce

OPÁC adj. mat, netransparent, (înv.) nepreveziu. (Material textil ~.)

OPÁC adj. v. mărginit.

OPÁC s. v. strapazan, ujbă.

OPÁCĂ s. v. lopată, ramă, vâslă.

Opac ≠ transparent, străveziu

OPÁC, -Ă adj. 1. Prin care nu străbate lumina. ♦ Dens, de nepătruns. ♦ Întunecat, înnorat, întunecos. 2. (Fig.) Lipsit de inteligență; obtuz. [< fr. opaque, it. opaco, lat. opacus].

OPÁC, -Ă adj. 1. lipsit de transparență, prin care nu străbate lumina. ◊ dens, de nepătruns. ◊ lipsit de strălucire, întunecat, înnorat, întunecos. 2. (fig.) lipsit de inteligență; mărginit, obtuz. (< fr. opaque, lat. opacus)

opácă (opắci), s. f. – 1. (Pl. Trans.) Detenție, arestare. – 2. Furchet, cuzinet. – 3. Vîslă, lopată. Sl. opako „înapoi”, slov. opak „pe dos, invers” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228), cf. sl. opačica „legătură”. – Der. opăci, vb. (a împiedica; a tulbura; a molesta, a deranja), din sb., slov. opaciti; opăceală, s. f. (molestare, supărare); opacină, s. f. (vîslă), din sl. opačina „legătură”, cf. ceh. opačina „vîslă”, rut. opačyna „vîslă”.

OPÁC ~că (~ci, ~ce) (despre corpuri) 1) Care împiedică trecerea luminii; lipsit de transparență; intransparent; mat. 2) Care se opune trecerii radiațiilor; impenetrabil de radiații. 3) Care este lipsit de strălucire; fără strălucire; mat. 4) fig. Care denotă lipsă de pricepere intelectuală; lipsit de pătrundere; greu de cap; obtuz. /<fr. opaque, lat. opacus

opac a. prin care nu poate pătrunde lumina.

opac n. cuiul de care se prinde vâsla de luntre. [Slav. OPAKO, înapoi, din dos].

1) opác n., pl. e (vsl. opako, înapoĭ. V. opacină). Munt. est. Scarmos, strapazan, bățu de care se fixează lopata luntriĭ.

2) opác, -ă adj. (bg. sîrb. opak. Îndărătnic. V. opac 1). Trans. vest. Prost, dobitoc.

3) *opác, -ă adj. (lat. opácus). Pin care nu se vede, care nu e transparent: vasele de lut îs opace.

opácină f., pl. opăcinĭ (vsl. opačina, pedică, adică „vîslă opritoare”. V. opac 1 și 2). Dun. (Munt. Mold.) Vîslă (lopată scurtă și lată de mînat orĭ de oprit luntrea) saŭ lopată (ramă) în general: a trage la opăcinĭ. – La Teod. P. P., 310 și 562 opăcĭ (decĭ sing. opacă), în gura unuĭ lăutar. V. bobaĭcă.

opac adj. v MĂRGINIT.

OPAC adj. netransparent, (înv.) nepreveziu. (Material textil ~.)

opac s. v. STRAPAZAN. UJBĂ.

opacă s. v. LOPATĂ. RAMĂ. VÎSLĂ.