OPĂCÍ, opăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A opri în loc, a reține; a împiedica. 2. A induce în eroare, a deruta; a necăji; a năuci, a zăpăci. 3. A liniști, a potoli, a domoli. – Din bg. opača, sb. opačiti.

OPĂCÍ, opăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A opri în loc, a reține; a împiedica. 2. A induce în eroare, a deruta; a necăji; a năuci, a zăpăci. 3. A liniști, a potoli, a domoli. – Din bg. opača, scr. opačiti.

OPĂCEÁ, opăcele, s. f. (În poezia populară) Diminutiv al lui opacă. Opăcele-afund băga, în caice se suia Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 562.

OPĂCÍ, opăcesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A opri în loc, a reține de la lucru sau din drum; a împiedica. Și-acum plec unde-am plecat ieri, dar d-ta m-ai opăcit. RETEGANUL, P. I 68. 2. A necăji; a buimăci, a năuci, a zăpăci. Se duce vestea în țară Că m-ai opăcit o vară. MARIAN, S. 152.

OPĂCEÁ, opăcele, s. f. (În poezia populară) Diminutiv al lui opacă.

opăcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opăcésc, imperf. 3 sg. opăceá; conj. prez. 3 să opăceáscă

opăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. opăcésc, imperf. 3 sg. opăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. opăceáscă

opăcí, opăcésc, vb. IV (reg.) 1. a împiedica, a reține, a stingheri. 2. a induce în eroare, a deruta, a necăji, a năuci, a zăpăci. 3. a liniști, a potoli, a domoli. 4. a obosi, a se istovi. 5. a poci, a urâți.

opăcì v. Tr. a ținea în loc, a împiedeca. [Slovean OPAČITI, a face d’andoasele].

opăcésc v. tr. (vsl. sîrb. opačiti, a face pe dos, pačiti, a împedeca, a turbura, d. opak, pe dos; vsl. paky, din noŭ, opaky, înapoĭ [mișcînd], opako, din apoĭ. V. opac 1 și 2, pacoste și ză-păcesc). Vest. Împedec, stingheresc, importunez: dă-mĭ pace și nu mă opăci! V. refl. Mă opresc, perd timpu: du-te și nu te opăci!