Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru ontologie

ONTOLOG├ŹE s. f. Ramur─â a filosofiei care studiaz─â fiin╚Ťa, tr─âs─âturile generale ale existen╚Ťei. ÔÇô Din fr. ontologie.
ONTOLOG├ŹE s. f. Ramur─â a filosofiei care studiaz─â tr─âs─âturile generale ale existen╚Ťei. ÔÇô Din fr. ontologie.
ONTOLOG├ŹE s. f. (├«n filozofia premarxist─â) Teorie a existen╚Ťei, a tot ceea ce exist─â, desp─âr╚Ťit─â arbitrar de teoria cunoa╚Öterii ╚Öi care rupe categoriile ╚Öi formele g├«ndirii de existen╚Ť─â.
ontolog├şe s. f., art. ontolog├şa, g.-d. ontolog├şi, art. ontolog├şei
ontolog├şe s. f., art. ontolog├şa, g.-d. ontolog├şi, art. ontolog├şei
ONTOLOG├ŹE s. (FILOZ.) teoria existen╚Ťei.
ONTOLOG├ŹE s.f. 1. Ramur─â a filozofiei av├ónd drept obiect existen╚Ťa ca atare, tr─âs─âturile ╚Öi principiile comune oric─ârei existen╚Ťe. ÔÖŽ Teorie speculativ─â despre esen╚Ťele sau principiile ultime ale tuturor lucrurilor. 2. Latur─â a materialismului dialectic care se refer─â la determin─ârile ╚Öi la structura realit─â╚Ťii obiective. [Gen. -iei. / < fr. ontologie, cf. gr. on ÔÇô fiin╚Ť─â, logos ÔÇô studiu].
ONTOLOG├ŹE s. f. ramur─â a filozofiei care studiaz─â tr─âs─âturile cele mai generale ale existen╚Ťei; teoria existen╚Ťei. (< fr. ontologie)
ONTOLOG├ŹE ~i f. 1) Ramur─â a filozofiei care se ocup─â cu studiul bazelor ╚Öi principiilor existen╚Ťei; teorie a existen╚Ťei. 2) Existen╚Ť─â obiectiv─â a lucrurilor din realitate. [G.-D. ontologiei] /<fr. ontologie
ontologie f. partea metafizicei ce trateaz─â despre fiin╚Ťa ├«n genere.
*ontolog├şe f. (ont- ca ├«n onto-genie ╚Öi -logie ca ├«n pale-onto-logie). ╚śt. nat. ╚śtiin╚Ťa viet─â╚Ťilor ├«n general. Fil. ├Än metafizic─â, partea care se ocup─â de esen╚Ť─â, de cauza primordial─â a fiin╚Ťe─ş.
ONTOLOGIE s. (FILOZ.) teoria existen╚Ťei.
ONTOLOG├ŹE (< < fr. {i}; {s} gr. on, ontos ÔÇ×fiin╚Ť─â, existen╚Ť─âÔÇŁ + logos ÔÇ×studiuÔÇŁ) s. f. Ramur─â a filozofiei care studiaz─â tr─âs─âturile fiin╚Ťei, existen╚Ťa; teoria existen╚Ťei. Termenul a fost introdus ├«n 1613 de filozoful german R. Hoklenium, pentru a desemna ╚Ötiin╚Ťa universal─â despre fiin╚Ťa ca atare, dar acest tip de reflec╚Ťie filozofic─â se g─âsea deja la Aristotel. ├Än sec. 18, filozoful german C. Wolff numea o. metafizic─â general─â, iar Kant distingea o. ca parte a ├«ntregului sistem al metafizicii al─âturi de psihologie, cosmologie ╚Öi teologie ra╚Ťional─â. ├Än sec. 20, ├«n contextul discu╚Ťiilor despre problemele limbajului, o. se desparte de tradi╚Ťia substan╚Ťialist─â ╚Öi interpreteaz─â fiin╚Ťa ca problematic─â: pe de o parte, ├«n prelungirea epistemologiei, examin├ónd statutul entit─â╚Ťilor care apar ├«n discurs (B. Russell, W. Quine); pe de alt─â parte, ├«n construc╚Ťii nedeductive, ├«n jurul chestiunii sensului fiin╚Ťei (fenomenologia lui Heidegger).
ONTO- ÔÇ×fiin╚Ť─â, existen╚Ť─âÔÇŁ. ÔŚŐ gr. on, ontos ÔÇ×ceea ce exist─â, fiin╚Ť─âÔÇŁ > fr. onto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. onto-. Ôľí ~clazie (v. -clazie), s. f., etap─â ├«n evolu╚Ťia existen╚Ťei unei fiin╚Ťe, caracterizat─â prin preponderen╚Ťa proceselor de deteriorare; ~genez─â (v. -genez─â), s. f., ontogenie*; ~genie (v. -genie1), s. f., dezvoltare a individului, ├«ncep├«nd de la embrion ╚Öi p├«n─â la stadiul de adult; sin. ontogenez─â; ~gonie (v. -gonie), s. f., disciplin─â care studiaz─â apari╚Ťia fiin╚Ťelor pe p─âm├«nt; ~logie (v. -logie1), s. f., ramur─â a filozofiei care studiaz─â tr─âs─âturile existen╚Ťei; ~morfogenez─â (v. morfo-, v. -genez─â), s. f., dezvoltare a ╚Ťesuturilor ╚Öi a organelor ├«n cursul ontogenezei unui individ.

Ontologie dex online | sinonim

Ontologie definitie

Intrare: ontologie
ontologie substantiv feminin