ontologic definitie

12 definiții pentru ontologic

ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique.
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique.
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -e, adj. Care se referă la ontologie, de ontologie, specific ontologiei.
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontológic adj. → logic
ONTOLÓGIC adj. (FILOZ.) (rar) ontic.
ONTOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la ontologie. [< fr. ontologique].
ONTOLÓGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de ontologie; propriu ontologiei. /<fr. ontologique
*ontológic, -ă adj. (d. ontologie). Relativ la ontologie. Adv. Din punct de vedere ontologic. (Ca adv. și ontologicamente).
ONTOLOGIC adj. (FILOZ.) (rar) ontic.
ONTOLÓGIC, -Ă (< fr.) adj. Care privește ontologia. În opoziție cu gnoseologic, o. desemnează ordinea lucrurilor și ființei distinctă de cea a cunoașterii; în opoziție cu logic, desemnează ordinea reală distinctă de cea a discursului. La Heidegger, o. trimite la ființă și se distinge de ontic, care trimite la „ființare”.
ontológic, -ă, ontologici, -ce adj. Care aparține ontologiei, specific ontologiei; ontic. ◊ Argumentul ontic = argument care susține existența lui Dumnezeu pe baza ideilor apriorice existente o dată cu sufletul și cu rațiunea însăși și care nu au nevoie să fie demonstrate (adevăr, bine, frumos, drept etc.). A fost formulat și susținut de fericitul Augustin, Anselm de Canterbury, Descartes, Leibniz ș.a. – Din fr. ontologique.

ontologic dex

Intrare: ontologic
ontologic adjectiv