ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie.

ONTOGONÍE, ontogonii, s. f. Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie.

ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile

ontogoníe s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníei

ONTOGONÍE s.f. Studiul apariției ființelor pe Pământ. [Gen. -iei. / < fr. ontogonie, cf. gr. on – ființă, gone – naștere].

ONTOGONÍE s. f. studiu al apariției ființelor pe Pământ. (< fr. ontogonie)

*ontogeníe f. (vgr. on, óntos, care este, care există, și -geníe, greșit pus îld. -gonie din cozmo-gonie). Șt. nat. Dezvoltarea embrionuluĭ uneĭ speciĭ, adică vĭața de la fecundare pînă la naștere. – Sin cu embriogenie. V. filogenie.

ONTO- „ființă, existență”. ◊ gr. on, ontos „ceea ce există, ființă” > fr. onto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. onto-. □ ~clazie (v. -clazie), s. f., etapă în evoluția existenței unei ființe, caracterizată prin preponderența proceselor de deteriorare; ~geneză (v. -geneză), s. f., ontogenie*; ~genie (v. -genie1), s. f., dezvoltare a individului, începînd de la embrion și pînă la stadiul de adult; sin. ontogeneză; ~gonie (v. -gonie), s. f., disciplină care studiază apariția ființelor pe pămînt; ~logie (v. -logie1), s. f., ramură a filozofiei care studiază trăsăturile existenței; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., dezvoltare a țesuturilor și a organelor în cursul ontogenezei unui individ.