ONTOGENÍE s. f. (Biol.; rar) Ontogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces. – Din fr. ontogénie.

ONTOGENÍE s. f. (Biol.) Ontogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces. – Din fr. ontogénie.

ONTOGENÍE s. f. Procesul de dezvoltare a unei ființe vii, cuprinzînd toate transformările de la stadiul de embrion pînă la sfîrșitul vieții sale. Ontogenia trebuie studiată în legătură cu filogenia. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces.

ontogeníe (rar) s. f., art. ontogenía, g.-d. ontogeníi, art. ontogeníei

ontogeníe s f., art. ontogenía, g.-d. ontogeníi, art. ontogeníei

ONTOGENÍE s. (BIOL.) ontogeneză.

ONTOGENÍE s.f. (Biol.) Evoluția unei ființe, începând de la embrion și până la stadiul de adult. ♦ Ramură a biologiei care studiază această evoluție. [Gen. -iei. / < fr. ontogénie].

ONTOGENÍE s. f. ontogeneză (1). (< fr. ontogénie)

ONTOGENÍE f. biol. v. ONTOGENEZĂ. /<fr. ontogénie

*ontogeníe f. (vgr. on, óntos, care este, care există, și -geníe, greșit pus îld. -gonie din cozmo-gonie). Șt. nat. Dezvoltarea embrionuluĭ uneĭ speciĭ, adică vĭața de la fecundare pînă la naștere. – Sin cu embriogenie. V. filogenie.

ONTOGENIE s. (BIOL.) ontogeneză.

ONTO- „ființă, existență”. ◊ gr. on, ontos „ceea ce există, ființă” > fr. onto-, germ. id., engl. id., it. id. > rom. onto-. □ ~clazie (v. -clazie), s. f., etapă în evoluția existenței unei ființe, caracterizată prin preponderența proceselor de deteriorare; ~geneză (v. -geneză), s. f., ontogenie*; ~genie (v. -genie1), s. f., dezvoltare a individului, începînd de la embrion și pînă la stadiul de adult; sin. ontogeneză; ~gonie (v. -gonie), s. f., disciplină care studiază apariția ființelor pe pămînt; ~logie (v. -logie1), s. f., ramură a filozofiei care studiază trăsăturile existenței; ~morfogeneză (v. morfo-, v. -geneză), s. f., dezvoltare a țesuturilor și a organelor în cursul ontogenezei unui individ.