Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru ontic

ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
óntic adj. m., pl. óntici; f. sg. óntică, pl. óntice
ÓNTIC adj. v. ontologic.
ÓNTIC, -Ă adj. Referitor la existență, la realitatea obiectivă; existent independent de om. [< fr. ontique, cf. gr. on – ființă].
ÓNTIC, -Ă adj. (fil.) referitor la existență, la realitatea obiectivă. (< fr. ontique)
ÓNTIC ~că (~ci, ~ce) v. ONTOLOGIC. /<fr. ontique
ontic adj. v. ONTOLOGIC.
ÓNTIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. on, ontos „ființă, existență”) adj. (FILOZ.) 1. Care ține de domeniul concretului, al ființării (în sens mai puțin riguros); ontologic (2). 2. (La Heidegger, în opoziție cu ontologic) Care se referă la „existențe” (la lucrurile existente, concrete), nu la „existența ca atare” sau „la sensul existenței”.

ontic definitie

ontic dex

Intrare: ontic
ontic adjectiv