ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.

ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. (Livr.) Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique.

óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice

óntic adj. m., pl. óntici; f. sg. óntică, pl. óntice

ÓNTIC adj. v. ontologic.

ÓNTIC, -Ă adj. Referitor la existență, la realitatea obiectivă; existent independent de om. [< fr. ontique, cf. gr. on – ființă].

ÓNTIC, -Ă adj. (fil.) referitor la existență, la realitatea obiectivă. (< fr. ontique)

ÓNTIC ~că (~ci, ~ce) v. ONTOLOGIC. /<fr. ontique

ontic adj. v. ONTOLOGIC.

ÓNTIC, -Ă (< fr. {i}; {s} gr. on, ontos „ființă, existență”) adj. (FILOZ.) 1. Care ține de domeniul concretului, al ființării (în sens mai puțin riguros); ontologic (2). 2. (La Heidegger, în opoziție cu ontologic) Care se referă la „existențe” (la lucrurile existente, concrete), nu la „existența ca atare” sau „la sensul existenței”.