onorific definitie

12 definiții pentru onorific

ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus.
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus.
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -e, adj. 1. Care aduce onoruri; făcut, acordat în semn de cinste, de onoare, de respect, de considerație față de cineva. Titlu onorific. 2. Care aduce onoare, cinste, fără a produce un profit material. Junii membri ai comitetului primiră cu plăcere astă onorifică însărcinare. NEGRUZZI, S. I 342. 3. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; de onoare. Membru onorific. Președinte onorific..
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. sg. onorífică, pl. onorífice
ONORÍFIC adj. (rar) onorar.
ONORÍFIC, -Ă adj. 1. Care aduce o distincție, onoruri, fără însă a atrage după sine avantaje sau profituri materiale. 2. Căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație; de onoare. [< fr. honorifique].
ONORÍFIC, -Ă adj. 1. (despre titluri, distincții, funcții etc.) care aduce onoruri, fără a trage un avantaj, profit material. ◊ care îndeplinește o funcție fără a fi retribuit. 2. căruia i s-a acordat un titlu în semn de respect, de considerație. (< fr. honorifique, lat. honorificus)
ONORÍFIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre titluri, funcții etc.) Care conferă onoare (fără avantaje materiale); acordat în semn de onoare (fără a fi retribuit). 2) (despre persoane) Care deține un titlu sau exercită o funcție fără retribuție; de onoare. /<fr. honorifique, lat. honorificus
onorific a. ce procură onoruri: titlu onorific.
*onorífic, -ă adj. (lat. honoríficus, d. honor, onoare, și fácere, a face). Onorar, care face onoare pin persoana luĭ: membru onorific. Care procură onorurĭ (dar nu leafă): titlu onorific. Adv. În mod onorific: a funcționa onorific.
ONORIFIC adj. (rar) onorar. (Membru, profesor ~.)

onorific dex

Intrare: onorific
onorific adjectiv