onorariu definitie

17 definiții pentru onorariu

ONORÁR2 s. n. v. onorariu.
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.
ONORÁR2 s. n. v. onorariu.
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.
ONORÁR1 s. n. v. onorariu.
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.). La plecare, nu vru să primească onorariul. C. PETRESCU, Î. II 244. Deocamdată nici onorariul pentru procesul divorțului nu i l-a achitat. REBREANU, R. II 47. – Variantă: onorár s. n.
onorár (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorári; f. onoráră, pl. onoráre
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onoráriu (retribuție) s. n. [-riu pron. -riu], art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (sil. -ri-i-)
onorár (= onoráriu) s. n., pl. onorárii
ONORÁR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].
ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].
ONORÁRIU s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium)
ONORÁRIU ~i n. Retribuție pentru o muncă intelectuală (efectuată, mai ales, în afara muncii de bază). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium
onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.
2) onorár n., pl. e, și (rar) -áriŭ n. (lat. honorarium). Remunerațiune acordată unuĭ medic, unuĭ avocat, unuĭ profesor particular saŭ altora care exercită profesiunĭ libere. V. apuntament, leafă, salar, simbrie, cinste.
onorariu, onorarii s. n. (intl.) pradă, rezultatul unei infracțiuni.

onorariu dex

Intrare: onorariu
onorariu substantiv neutru
  • pronunție: -riu pr. -rĭu
onorar onorariu; -ii