Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

3 intr─âri

26 defini╚Ťii pentru onorare

ONOR├ü, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fa╚Ť─â de cineva sau de ceva respect, considera╚Ťie, stim─â; a cinsti, a respecta. ÔÖŽ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie s─â fie m├óndru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laud─â. 3. A achita, a pl─âti (├«n termen) o datorie b─âneasc─â, o poli╚Ť─â etc. ÔÖŽ A retribui, a remunera. ÔÇô Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.
ONOR├üR1, -─é, onorari, -e, adj. (├Änv.) Onorific. ÔÇô Din fr. honoraire, lat. honorarius.
ONOR├ü, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta fa╚Ť─â de cineva sau de ceva respect, considera╚Ťie, stim─â; a cinsti, a respecta. ÔÖŽ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie s─â fie m├óndru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laud─â. 3. A achita, a pl─âti (├«n termen) o datorie b─âneasc─â, o poli╚Ť─â etc. ÔÖŽ A retribui, a remunera. ÔÇô Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.
ONOR├üR1, -─é, onorari, -e, adj. (├Änv.) Onorific. ÔÇô Din fr. honoraire, lat. honorarius.
ONOR├ü, onorez, vb. I. Tranz. 1. A acorda cuiva respect, considera╚Ťie, stim─â. T├«n─âr─â persoan─â care m─â onorase cu vecin─âtatea ei era cam de aceea╚Öi v├«rst─â cu mine. GALACTION, O. I 57. Au nu ╚Ötiu c-al nostru nume Onorat de to╚Ťi e-n lume? ALECSANDRI, P. I 207. ÔŚŐ (Ironic) Ruda dumneavoastr─â de altfel m-a onorat cu un foc de pu╚Öc─â. DUMITRIU, B. F. 38. 2. (Cu privire la.o sum─â de bani, la o poli╚Ť─â etc.) A achita, a pl─âti (├«n termen). Onoreaz─â nota de plat─â.
ONORÁR2, -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onor├í vb., ind. prez. 1 sg. onor├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. onore├íz─â
onorár (de onoare) adj. m., pl. onorári; f. sg. onoráră, pl. onoráre
ONORÁ vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.
ONORÁR adj. v. onorific.
ONORÁRE s. v. achitare.
A onora Ôëá a dezonora
Onorare Ôëá dezonorare
ONOR├ü vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o considera╚Ťie deosebit─â. 2. A achita, a pl─âti (o datorie, o sum─â de bani etc.). ÔÖŽ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].
ONOR├üR, -─é adj. (Rar; despre persoane) Care a ├«ncetat de a de╚Ťine o func╚Ťie, dar ├«╚Öi p─âstreaz─â titlul ╚Öi atribu╚Ťiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].
ONORÁRE s.f. (Rar) Faptul de a onora. [< onora].
ONOR├ü vb. tr. 1. a acorda cuiva o considera╚Ťie deosebit─â. 2. a face pe cineva demn de cinste, de laud─â. 3. a achita, a pl─âti (o datorie). ÔŚŐ a remunera. (< lat. honorare, fr. honorer)
A ONOR├ü ~├ęz tranz. 1) (persoane) A ├«nconjura cu onor; a trata cu mult respect ╚Öi considera╚Ťie (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu considera╚Ťie de pe o pozi╚Ťie de superioritate (recurg├ónd la un gest sau act care subliniaz─â atitudinea respectiv─â fa╚Ť─â de inferiori). L-a ~at cu o str├óngere de m├ón─â. Ne ~eaz─â cu (sau prin) prezen╚Ťa sa. 3) A umple de onoare; a face s─â se bucure de onoare. Aceast─â sinceritate v─â ~eaz─â. 4) A trata cu mult─â considera╚Ťie; a pre╚Ťui ├«n mod deosebit. A-╚Öi ~ profesia. 5) (datorii b─âne╚Öti) A achita la termen. 6) fig. (obliga╚Ťii, angajamente etc.) A ├«ndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare
onor├á v. 1. a cinsti, a da onoare ╚Öi respect: onora╚Ťi pe p─ârin╚Ťii vo╚Ötri; 2. a avea mult─â stim─â: a onora meritul, virtutea; 3. a face onoarea: el onoreaz─â patria sa; 4. a acorda ceeace se consider─â ca o favoare: ├«ncrederea voastr─â mÔÇÖonoreaz─â; 5. a se f─âli: el se onoreaz─â a fi amicul vostru.
onorar a. 1. care conserv─â titlul ╚Öi prerogativele onorifice ale unei func╚Ťiuni, ce a ├«ncetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poart─â un titlu onorific f─âr─â func╚Ťiune: membru onorar al unei societ─â╚Ťi. ÔĽĹ n. retribu╚Ťiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.
1) onor├ír, -─â adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numa─ş cu titlu (f─âr─â a func╚Ťiona sa┼ş func╚Ťion├«nd f─âr─â leaf─â dac─â exist─â): prezident onorar, func╚Ťiune onorar─â. Fost, dar p─âstr├«nd ├«nc─â titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. ├«n mod onorar: a func╚Ťiona onorar.
*onor├ęz v. tr. (lat. hon├│ro, -├íre). Cinstesc, ar─ât cu─şva considera╚Ťiune ╚Öi respect: a-╚Ť─ş onora p─ârin╚Ťi─ş, a onora virtutea. Fac onoare: oameni─ş mar─ş onoreaz─â ╚Ťara lor, ├«ncrederea lu─ş te onoreaz─â. Acord ca o distinc╚Ťiune, ca o favoare: a onora o reuniune cu prezen╚Ťa ta. V. refl. Am onoare, m─â simt onorat.
ONORA vb. 1. a aprecia, a cinsti, a considera, a pre╚Ťui, a respecta, a stima, (├«nv.) a respectarisi, a respect─âlui, a respectui, a socoti. (To╚Ťi ├«l ~ ├«n mod sincer.) 2. a cinsti. (├Äl ~ aceast─â comportare.) 3. a ├«ndeplini, a respecta, a ╚Ťine, (pop.) a p─âzi. (╚śi-a ~ ├«nvoiala.) 4. a achita, a lichida, a pl─âti, (├«nv. ╚Öi pop.) a num─âra, (├«nv. ╚Öi reg.) a plini, (├«nv.) a r─âfui, a r─âspunde, (grecism ├«nv.) a exoflisi. (╚śi-a ~ ├«ntreaga datorie.) 5. a pl─âti, a remunera, a retribui. (A ~ o munc─â prestat─â.)
onorar adj. v. ONORIFIC.
ONORARE s. achitare, lichidare, plată, plătire, (înv.) răspundere. (~ unei datorii bănești.)

Onorare dex online | sinonim

Onorare definitie

Intrare: onora
onora verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: onorare
onorare
Intrare: onorar (adj.)
onorar adj. adjectiv