Dicționare ale limbii române
ONORÁR2 s. n. v. onorariu.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
ONORÁR2 s. n. v. onorariu.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
ONORÁR1 s. n. v. onorariu.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
ONORÁR2, -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiune liberă intelectuală (avocat, medic etc.). La plecare, nu vru să primească onorariul. C. PETRESCU, Î. II 244. Deocamdată nici onorariul pentru procesul divorțului nu i l-a achitat. REBREANU, R. II 47. – Variantă: onorár s. n.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
onorár (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorári; f. onoráră, pl. onoráre
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
- sursa: DOOM 2 2005
- permalink
onorár (de onoare) adj. m., pl. onorári; f. sg. onoráră, pl. onoráre
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
onoráriu (retribuție) s. n. [-riu pron. -riu], art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (sil. -ri-i-)
- sursa: Ortografic 2002
- permalink
ONORÁR adj. v. onorific.
- sursa: Sinonime 2002
- permalink
ONORÁR, -Ă adj. (Rar; despre persoane) Care a încetat de a deține o funcție, dar își păstrează titlul și atribuțiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].
ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].
ONORÁRIU s. n. plată, retribuție pentru un serviciu prestat de o persoană cu o anumită profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium)
- sursa: MDN '00 2000
- permalink
ONORÁRIU ~i n. Retribuție pentru o muncă intelectuală (efectuată, mai ales, în afara muncii de bază). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium
- sursa: NODEX 2002
- permalink
onorar a. 1. care conservă titlul și prerogativele onorifice ale unei funcțiuni, ce a încetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poartă un titlu onorific fără funcțiune: membru onorar al unei societăți. ║ n. retribuțiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
2) onorár n., pl. e, și (rar) -áriŭ n. (lat. honorarium). Remunerațiune acordată unuĭ medic, unuĭ avocat, unuĭ profesor particular saŭ altora care exercită profesiunĭ libere. V. apuntament, leafă, salar, simbrie, cinste.
- sursa: Scriban 1939
- permalink
1) onorár, -ă adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numaĭ cu titlu (fără a funcționa saŭ funcționînd fără leafă dacă există): prezident onorar, funcțiune onorară. Fost, dar păstrînd încă titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. în mod onorar: a funcționa onorar.
- sursa: Scriban 1939
- permalink
onorar adj. v. ONORIFIC.
- sursa: Sinonime82 1982
- permalink
onorariu, onorarii s. n. (intl.) pradă, rezultatul unei infracțiuni.
- sursa: Argou 2007
- permalink
onorar dex
Intrare: onorariu
onorariu
substantiv neutru
- pronunție: -riu pr. -rĭu
onorar onorariu; -ii
Intrare: onorar (adj.)
onorar adj.
adjectiv