Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

24 defini╚Ťii pentru onorar

ONORÁR2 s. n. v. onorariu.
ONOR├üR1, -─é, onorari, -e, adj. (├Änv.) Onorific. ÔÇô Din fr. honoraire, lat. honorarius.
ONOR├üRIU, onorarii, s. n. Sum─â de bani dat─â unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat ├«n sfera ocupa╚Ťiilor sale. [Var.: onor├ír s. n.] ÔÇô Din fr. honoraire, lat. honorarium.
ONORÁR2 s. n. v. onorariu.
ONOR├üR1, -─é, onorari, -e, adj. (├Änv.) Onorific. ÔÇô Din fr. honoraire, lat. honorarius.
ONOR├üRIU, onorarii, s. n. Plat─â, retribu╚Ťie dat─â unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat ├«n sfera ocupa╚Ťiilor sale. [Var.: onor├ír s. n.] ÔÇô Din fr. honoraire, lat. honorarium.
ONORÁR1 s. n. v. onorariu.
ONORÁR2, -Ă, onorari, -e, adj. (Rar) De onoare, onorific.
ONOR├üRIU, onorarii, s. n. Plat─â, retribu╚Ťie pentru un serviciu prestat de o persoan─â cu profesiune liber─â intelectual─â (avocat, medic etc.). La plecare, nu vru s─â primeasc─â onorariul. C. PETRESCU, ├Ä. II 244. Deocamdat─â nici onorariul pentru procesul divor╚Ťului nu i l-a achitat. REBREANU, R. II 47. ÔÇô Variant─â: onor├ír s. n.
onorár (onorific) (înv.) adj. m., pl. onorári; f. onoráră, pl. onoráre
onor├íriu (retribu╚Ťie) [riu pron. riu] s. n., art. onor├íriul; pl. onor├írii, art. onor├íriile (-ri-i-)
onorár (de onoare) adj. m., pl. onorári; f. sg. onoráră, pl. onoráre
onor├íriu (retribu╚Ťie) s. n. [-riu pron. -riu], art. onor├íriul; pl. onor├írii, art. onor├íriile (sil. -ri-i-)
onorár (= onoráriu) s. n., pl. onorárii
ONORÁR adj. v. onorific.
ONOR├üR, -─é adj. (Rar; despre persoane) Care a ├«ncetat de a de╚Ťine o func╚Ťie, dar ├«╚Öi p─âstreaz─â titlul ╚Öi atribu╚Ťiile onorifice; onorific (2). // s.n. V. onorariu. [Var. onorariu, -ie adj. / cf. fr. honoraire].
ONORÁRIU s.n. Sumă oferită pentru un serviciu prestat de o persoană cu profesiunea liberă (avocat, medic etc.). // adj. V. onorar. [Pron. -riu, var. onorar s.n. / cf. fr. honoraires, lat. honorarium].
ONOR├üRIU s. n. plat─â, retribu╚Ťie pentru un serviciu prestat de o persoan─â cu o anumit─â profesiune (avocat, medic etc.). (< fr. honoraires, lat. honorarium)
ONOR├üRIU ~i n. Retribu╚Ťie pentru o munc─â intelectual─â (efectuat─â, mai ales, ├«n afara muncii de baz─â). [Sil. -riu] /<fr. honoraire, lat. honorarium
onorar a. 1. care conserv─â titlul ╚Öi prerogativele onorifice ale unei func╚Ťiuni, ce a ├«ncetat a o exercita: profesor onorar; 2. care poart─â un titlu onorific f─âr─â func╚Ťiune: membru onorar al unei societ─â╚Ťi. ÔĽĹ n. retribu╚Ťiunea profesiunilor liberale: onorarul unui medic, advocat, profesor.
2) onor├ír n., pl. e, ╚Öi (rar) -├íri┼ş n. (lat. honorarium). Remunera╚Ťiune acordat─â unu─ş medic, unu─ş avocat, unu─ş profesor particular sa┼ş altora care exercit─â profesiun─ş libere. V. apuntament, leaf─â, salar, simbrie, cinste.
1) onor├ír, -─â adj. (lat. honorarius). De onoare, onorific, care nu e efectiv, ci numa─ş cu titlu (f─âr─â a func╚Ťiona sa┼ş func╚Ťion├«nd f─âr─â leaf─â dac─â exist─â): prezident onorar, func╚Ťiune onorar─â. Fost, dar p─âstr├«nd ├«nc─â titlu: profesor onorar (V. emerit). Adv. ├«n mod onorar: a func╚Ťiona onorar.
onorar adj. v. ONORIFIC.
onorariu, onorarii s. n. (intl.) prad─â, rezultatul unei infrac╚Ťiuni.

Onorar dex online | sinonim

Onorar definitie

Intrare: onorariu
onorariu substantiv neutru
  • pronun╚Ťie: -riu pr. -r─şu
onorar onorariu; -ii
Intrare: onorar (adj.)
onorar adj. adjectiv