Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

14 defini╚Ťii pentru onorabil

ONOR├üBIL, -─é, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stim─â, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. ÔÇô Din fr. honorable, lat. honorabilis.
ONOR├üBIL, -─é, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stim─â, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. ÔÇô Din fr. honorable, lat. honorabilis.
ONOR├üBIL, -─é, onorabili, -e, adj. Vrednic de cinste, de stim─â, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. S├«nt oameni care ocup─â ├«n societate un rol mult mai onorabil dec├«t regii. LIT. ANTIMONARHIC─é 156. Aceast─â c─âs─âtorie... era mult mai onorabil─â dec├«t soarta unei cad├«ne orientale. HASDEU, I. V. 173. Nu-i ru╚Öine pentr-un om cumsecade s─â-╚Öi c├«╚Ötige p├«nea zilnic─â ├«ntr-un chip onorabil. CONTEMPORANUL, VII 201. ÔŚŐ Amend─â onorabil─â v. amend─â. ÔŚŐ (├Änvechit, ca epitet dat unei persoane sau unei institu╚Ťii) Domnilor!... Onorabili concet─â╚Ťeni!... Fra╚Ťilor! CARAGIALE, O. I 155. Dup─â a treia ╚Öi a patra recidiv─â, onorabila dicasterie ├«i desp─âr╚Ťi [pe so╚Ťi]. NEGRUZZI, S. I 79. ÔŚŐ (Ironic) Acest onorabil serdar e director la agie ╚Öi am ├«nsemnat c─â el ne urm─âre╚Öte ca umbra peste tot locul. ALECSANDRI, T. I 138. ÔŚŐ (Adverbial) Eu am apelat la dumneata numai ca s─â-mi dai ocazie s─â muncesc ╚Öi s─â ar─ât la ce s├«nt bun. ÔÇô Foarte frumos. Foarte onorabil. C. PETRESCU, C. V. 134. ╚śi-a pl─âtit onorabil datoria ei. GHEREA, ST. CR. III 125. ÔŚŐ (Substantivat) Stimabile, onorabile, face╚Ťi t─âcere. CARAGIALE, O. I 147. (Ironic) Cam ce credit merit─â onorabilul ├«n pia╚Ť─â? GHEREA, ST. CR. I 232.
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. sg. onorábilă, pl. onorábile
ONOR├üBIL adj. 1. cinstit, onorat, pre╚Ťuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (├«nv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.) 2. v. decent.
Onorabil Ôëá abject, detestabil, dezonorabil
ONORÁBIL, -Ă adj. Vrednic de cinste, de respect; cinstit, respectabil. [Cf. fr. honorable, lat. honorabilis].
ONORÁBIL, -Ă adj. vrednic de cinste, de stimă, de respect; cinstit, respectabil. (< fr. honorable, lat. honorabilis)
ONORÁBIL1 adv. Cu cinste. /<fr. honorable, lat. honorabilis
ONORÁBIL2 ~ă (~i, ~e) și substantival Care poate fi onorat; demn de onoare. /<fr. honorable, lat. honorabilis
onorabil a. 1. care face onoare: retragere onorabilă; 2. care merită de a fi onorat: familie onorabilă; 3. în vorbirea parlamentară: onorabilul preopinent.
*onor├íbil, -─â adj. (lat. honorabilis). Care face onoare: ac╚Ťiune onorabil─â. Demn de onoare, cinstit: persoan─â onorabil─â. Titlu de onoare dat cu─şva (ma─ş mult ironic, ca ╚Öi stimabil. V. onorat): ─şa ascult─â, onorabile domn sa┼ş (ma─ş des) numa─ş onorabile! Adv. ├Än mod onorabil: sÔÇÖa retras onorabil.
ONORABIL adj. cinstit, onorat, pre╚Ťuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil, (├«nv.) omenit, preacinstit. (O familie ~.)

Onorabil dex online | sinonim

Onorabil definitie

Intrare: onorabil
onorabil adjectiv