ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique.

ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique.

ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -e, adj. (Despre un cuvînt, o frază, un vers etc.) Cu caracter de onomatopee; imitativ. Ghicitorile care conțin elemente onomatopeice îmbogățesc sfera de cunoștințe a copilului. L. ROM. 1953, nr. 2, 54.

onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice

onomatopéic adj. m. (sil. -pe-ic), pl. onomatopéici; f. sg. onomatopéică, pl. onomatopéice

ONOMATOPÉIC adj. imitativ. (Cuvânt ~.)

ONOMATOPÉIC, -Ă adj. Cu însușiri de onomatopee; imitativ. [Pron. -pe-ic. / cf. fr. onomatopéique].

ONOMATOPÉIC, -Ă adj. cu caracter de onomatopee; imitativ. (< fr. onomatopéique)

ONOMATOPÉIC ~că (~ci, ~ce) lingv. Care ține de onomatopee; propriu onomatopeei; imitativ. [Sil. -pe-ic] /<fr. onomatopéique

onomatopeic a. relativ la, compus din onomatopee.

*onomatopéic, -ă adj. (d. onomatopeĭe). Relativ la saŭ format pin onomatopeĭe, imitativ: a cîrîi e un cuvînt onomatopeic. Adv. Pin onomatopeĭe.

ONOMATOPEIC adj. imitativ. (Cuvînt ~.)

ONOMATOPÉIC, -Ă adj. (cf. fr. onomatopéique): în sintagmele cuvânt onomatopeic și teorie onomatopeică (v.).