onomastică definitie

2 intrări

18 definiții pentru onomastică

ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique.
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -e, adj. Privitor la nume de persoane. Calendar onomastic. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. O onomastică e un eveniment. important pentru o elevă din clasa a patra primară. C. PETRESCU, A. 449. Era zi de sărbătoare, onomastica sultanului. BART, S. M. 21.
ONOMÁSTICĂ s. f. 1. Știința care se ocupă cu studiul numelor proprii. 2. (Cu sens colectiv) Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă.
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. sg. onomástică, pl. onomástice
onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii
ONOMÁSTICĂ s. ziua (art.). (Când își serbează ~?)
ONOMÁSTIC, -Ă adj. Referitor la nume de persoane. ♦ Zi onomastică (și s.f.) = ziua numelui. [< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume].
ONOMÁSTICĂ s.f. 1. Disciplină care studiază numele proprii. 2. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă; onomatologie. [Gen. -iei. / < fr. onomastique].
ONOMÁSTIC, -Ă I. adj. referitor la nume de persoane. ♦ zi ~ă (și s. f.) = ziua numelui. II. s. f. 1. disciplină lingvistică care studiază numele proprii (de persoane). 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, epocă etc.; onomatologie. (< fr. onomastique, gr. onomastikos)
ONOMÁSTICĂ f. 1) Ansamblu de nume proprii dintr-o limbă. 2) Disciplină lingvistică care studiază numele proprii. 3) Zi a numelui. /<fr. onomastique
onomastic a. 1. de nume personal: zi onomastică; 2. de nume proprii: vocabular onomastic.
*onomástic, -ă adj. (vgr. onomastikós, d. onomázo, numesc, ónoma, nume. V. omonim). Relativ la numele propriĭ; vocabular onomastic. Al numeluĭ propriŭ (de botez): Româniĭ sărbează zilele onomastice. S. f. Studiu numelor propriĭ.
ONOMASTICĂ s. ziua (art.). (Cînd își serbează ~?)
ONOMÁSTIC, -Ă adj. (< fr. onomastique, cf. gr. onoma – nume, onomasia – nume specific): în sintagma nume onomastic (v.).
ONOMÁSTICĂ s. f. (< adj. onomastic, -ă < fr. onomastique, gr. onoma „nume”, onomasia „nume specific”): 1. disciplină care studiază originea, formarea și evoluția numelor proprii dintr-o limbă. 2. totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă istorică.

onomastică dex

Intrare: onomastic
onomastic adjectiv
Intrare: onomastică
onomastică substantiv feminin