Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

29 defini╚Ťii pentru onoare

ONO├üRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate moral─â, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ÔŚŐ C├ómp de onoare = c├ómp de lupt─â pe care ╚Öi-au dat via╚Ťa cei care au luptat pentru ap─ârarea patriei. ÔŚŐ Loc. adj. De onoare = a) demn de ├«ncredere, cinstit, onest; b) care angajeaz─â cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ÔŚŐ Expr. Pe cuv├óntul meu (sau t─âu etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formul─â folosit─â pentru a ├«nt─âri o afirma╚Ťie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputa╚Ťie, prestigiu, faim─â, vaz─â. ÔŚŐ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laud─â, spre fal─â; a onora. ÔÖŽ M├óndrie, demnitate. 3. Pre╚Ťuire deosebit─â, considera╚Ťie, respect, stim─â. ÔŚŐ Gard─â de onoare = gard─â simbolic─â instituit─â ├«n semn de respect cu ocazia unei anumite solemnit─â╚Ťi. (├Änv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (╚Öi fotografiile) salaria╚Ťilor unei ├«ntreprinderi sau ai unei institu╚Ťii eviden╚Ťia╚Ťi ├«n munc─â. Cavaler (sau domni╚Öoar─â) de onoare = persoan─â care ├«nso╚Ťe╚Öte mirii la ceremonia cununiei. Doamn─â (sau dam─â) de onoare = doamn─â ata╚Öat─â unei regine, unei prin╚Ťese. ÔŚŐ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. ├Än onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ÔŚŐ Expr. (├Än formule de polite╚Ťe) A avea onoarea s─â... (sau a...) = a avea cinstea s─â... A face (cuiva) onoarea s─â... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (s─â v─â salut), formul─â respectuoas─â de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ╚Ötiu. 5. Manifestare a stimei, a considera╚Ťiei pentru cineva, exprimat─â prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnit─â╚Ťi. ÔÖŽ (Mil.; de obicei cu verbele ÔÇ×a daÔÇŁ, ÔÇ×a prezentaÔÇŁ; ├«n forma onor) Prezentarea armei ├«n semn de salut la ├«nt├ómpinarea unei autorit─â╚Ťi militare sau civile superioare, la parad─â, la ├«nmorm├óntare etc.; semnal de goarn─â care ├«nso╚Ťe╚Öte de obicei aceast─â prezentare. ÔŚŐ Expr. Pentru onor! = comand─â pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-╚Öi ├«ndeplini ├«ndatoririle de gazd─â la o recep╚Ťie, la un bal etc. 6. (├Änv.; ├«n forma onor) Pozi╚Ťie social─â, rang. ÔÖŽ (La pl.) Figur─â mare (dam─â, valet, rig─â, as) la unele jocuri de c─âr╚Ťi. [Var.: on├│r s. n.] ÔÇô Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.
ONÓR s. n. v. onoare.
ONO├üRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate moral─â, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ÔŚŐ C├ómp de onoare = c├ómp de lupt─â pe care ╚Öi-au dat via╚Ťa cei care au luptat pentru ap─ârarea patriei. ÔŚŐ Loc. adj. De onoare = a) demn de ├«ncredere, cinstit, onest; b) care angajeaz─â cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ÔŚŐ Expr. Pe cuv├óntul meu (sau t─âu etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formul─â folosit─â pentru a ├«nt─âri o afirma╚Ťie sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputa╚Ťie, prestigiu, faim─â, vaz─â. ÔŚŐ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laud─â, spre fal─â; a onora. ÔÖŽ M├óndrie, demnitate. 3. Pre╚Ťuire deosebit─â, considera╚Ťie, respect, stim─â. ÔŚŐ Gard─â de onoare = gard─â simbolic─â instituit─â ├«n semn de respect cu ocazia unei anumite solemnit─â╚Ťi. (Ie╚Öit din uz) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (╚Öi fotografiile) salaria╚Ťilor unei ├«ntreprinderi sau ai unei institu╚Ťii eviden╚Ťia╚Ťi ├«n munc─â. Cavaler (sau domni╚Öoar─â) de onoare = persoan─â care ├«nso╚Ťe╚Öte mirii la ceremonia cununiei. Doamn─â (sau dam─â) de onoare = doamn─â ata╚Öat─â unei regine, unei prin╚Ťese. ÔŚŐ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. ├Än onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ÔŚŐ Expr. (├Än formule de polite╚Ťe) A avea onoarea s─â... (sau a...) = a avea cinstea s─â... A face (cuiva) onoarea s─â... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (s─â v─â salut), formul─â respectuoas─â de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu ╚Ötiu. 5. Manifestare a stimei, a considera╚Ťiei pentru cineva, exprimat─â prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnit─â╚Ťi. ÔÖŽ (Mil.; de obicei cu verbele ÔÇ×a daÔÇŁ, ÔÇ×a prezentaÔÇŁ; ├«n forma onor) Prezentarea armei ├«n semn de salut la ├«nt├ómpinarea unei autorit─â╚Ťi militare sau civile superioare, la parad─â, la ├«nmorm├óntare etc.; semnal de goarn─â care ├«nso╚Ťe╚Öte de obicei aceast─â prezentare. ÔŚŐ Expr. Pentru onor! = comand─â pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-╚Öi ├«ndeplini ├«ndatoririle de gazd─â la o recep╚Ťie, la un bal etc. 6. (├Änv.; ├«n forma onor) Pozi╚Ťie social─â, rang. ÔÖŽ (La pl.) Figur─â mare (dam─â, valet, rig─â, as) la unele jocuri de c─âr╚Ťi. [Var.: on├│r s. n.] ÔÇô Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore.
ONÓR s. n. v. onoare.
ONO├üRE s. f. 1. Integritate moral─â, probitate, corectitudine; cinste (I i). Ceea ce pierdu definitiv pe Constantin fu tocmai faptul c─â era soldat f─âr─â onoare militar─â ╚Öi f─âr─â convingere. GALACTION, O. I 152. ÔŚŐ C├«mp de onoare = c├«mp de lupt─â pe care ├«╚Öi dau via╚Ťa cei care lupt─â pentru ap─ârarea patriei. ÔŚŐ Loc. adj. De onoare = a) cinstit, onest, demn de ├«ncredere. Am fost om de onoare ╚Öi m-am biruit. Am fost surd la toate c├«te ├«mi ╚Öoptea patima. GALACTION, O. I 104. Ne-am desf─âcut ├«ntre noi ca doi oameni de onoare ce au de ghid s─â se mai ├«nt├«lneasc─â. GHICA, A. 630; b) care pune ├«n joc cinstea, demnitatea cuiva. Chestiune de onoare. Ôľş ├Ämi f─âceam un punct de onoare s─â fiu obiectiv. IBR─éILEANU, A. 53. ÔŚŐ Expr. De cuv├«ntul meu de onoare sau pe onoarea mea (sau a ta etc.), formul─â folosit─â pentru a garanta adev─ârul unei afirma╚Ťii sau respectarea unei promisiuni. Spune dumneata pe onoarea dumitale de militar ╚Öi om, nu v-am dat? BR─éESCU, V. A. 41. ├Än momentul acela vei avea scrisoarea... pe onoarea mea! CARAGIALE, O. I 136. A-╚Öi da cuv├«ntul de onoare v. cuv├«nt. 2. Reputa╚Ťie bun─â, prestigiu, vaz─â. Onoarea mea o nimicir─â. MACEDONSKI, O. I 38. Tr─âdeaz─â interesele ╚Öi onoarea, familiei sale. CARAGIALE, O. I 160. ÔŚŐ Expr. A face onoare (cuiva) = a servi (cuiva) spre laud─â, a-l onora. ÔÖŽ M├«ndrie, demnitate. Nu vreau s─â m─â-nfrunte nimeni. ÔÇô Cred; ai dreptate; ├«╚Ťi cerem iertare. ÔÇô Eu am onoarea mea. SADOVEANU, P. M. 27. 3. Considera╚Ťie, respect, pre╚Ťuire, stim─â. Nu ne a╚Öteptam la at├«ta onoare. CARAGIALE, O. III 159. Am luat-o [bro╚Öura] cu toat─â onoarea cuvenit─â operei unui literat. NEGRUZZI, S. I 7. ÔŚŐ Loc. adj. ╚Öi adv. ├Än onoarea cuiva (sau a ceva) = pentru a onora pe cineva (sau ceva), spre lauda sau pream─ârirea cuiva (sau a ceva). Pr├«nz ├«n onoarea oaspe╚Ťilor sportivi, cm Cu ea-n onoarea ta ├«nchin. MACEDONSKI, O. I 186. ÔŚŐ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. Menip, e╚Öti de isprav─â precum te ╚Öi credeam; Deci intr─â ╚Öi la locul de-onoare te a╚Öaz─â. MACEDONSKI, O. I 166. ├Äi d─âm ast─âzi locul de onoare, recomand├«nd cu c─âldur─â poporului suveran scrierea amicului nostru. CARAGIALE, O. I 53. Un monument s-arat─â: S─â-l privim... Dar ce semne d-onoare pe el s├«nt..? ALEXANDRESCU, M. 89. ÔŚŐ Pre╚Öedinte de onoare = demnitate conferit─â cuiva ├«n semn de respect ╚Öi deosebit─â pre╚Ťuire ╚Öi care nu comport─â obliga╚Ťii efective. Figura din oficiu ca pre╚Öedinte de onoare ├«n capul tuturor listelor de organiza╚Ťii locale. BART, E. 171. Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (╚Öi fotografiile) salaria╚Ťilor unei institu╚Ťii sau ├«ntreprinderi care s-au eviden╚Ťiat ├«n mod deosebit ├«n munc─â ╚Öi constituie un exemplu pentru ceilal╚Ťi tovar─â╚Öi. Gard─â de onoare = paz─â simbolic─â instituit─â ├«n semn de respect cu ocazia unor anumite solemnit─â╚Ťi. Cavaler (sau domni╚Öoar─â) de onoare = persoan─â aleas─â dintre prietenii mirilor care ├«nso╚Ťe╚Öte ├«n mod special pe miri la ceremonia cununiei. Doamn─â de onoare = doamn─â ata╚Öat─â unei regine, unei prin╚Ťese etc. 4. Favoare, cinste (II 2). Nu-╚Ťi pomenesc de onoarea ce ar fi pentru tine ca s─â fii ├«n rel─âciune (= rela╚Ťie) cu un om ├«nv─â╚Ťat cum s├«nt eu. ALECSANDRI, T. I 254. ÔŚŐ (├Än formule de polite╚Ťe) A avea onoarea s─â... (sau a...) = -a avea cinstea s─â... Precum am avut onoarea a v─â comunica ├«n precedenta mea epistol─â. CARAGIALE, O. I 68. A face (cuiva) onoarea s─â... (sau a...) = a face favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... Vreun oaspe ├«mi face onoarea a-mi vizita gr─âdina. NEGRUZZI, S. I 96. (Familiar, eliptic) Am onoarea (s─â v─â salut)! formul─â de salut. N-am onoarea = nu cunosc, nu ╚Ötiu.
ON├ôR, (I) onoruri, s. n. 1. (Mai ales Ia pl.) Manifestare a stimei, a considera╚Ťiei pentru cineva, exprimat─â prin semne exterioare de cinste, de respect; p. ext. ranguri, demnit─â╚Ťi. Eminescu dispre╚Ťuia onorurile. VLAHU╚Ü─é, O. A. 401. ÔŚŐ Expr. (Mil.) A da (sau a suna) onorul = a prezenta arma (╚Öi a suna din goarn─â) ├«n semn de salut la primirea unui ╚Öef al unei autorit─â╚Ťi (militare), la parad─â, la ├«nmorm├«nt─âri etc. C├«nd gornistul a sunat onorul la general... trupa a ├«ncremenit ├«n pozi╚Ťie de drep╚Ťi. CAMIL PETRESCU, O. II 244. (Mil.) Pentru onor! comand─â pentru darea onorului. A face onorurile (casei sau ale balului) = a-╚Öi ├«ndeplini ├«ndatoririle de gazd─â la o primire (sau la un bal). Era nevoie de o femeie distins─â ╚Öi abil─â, care ╚Ötia s─â primeasc─â, s─â fac─â onorurile casei. BART, E. 139. Onorurile balului le-a f─âcut comitetul damelor. CARAGIALE, O. II 120. 2. (La sg., ├«nvechit ╚Öi arhaizant) Onoare (1). Onorul ╚Öi, cinstea mea nu-mi permite altfel, CAMIL PETRESCU, O. II 128. Love╚Öte ├«n cruda tiranie ╚Öi lupt─â pentru-al s─âu onor. ALECSANDRI, P. III 334. Un om ce are cel mai mic simtiment de onor nu poate face altfel. NEGRUZZI, S. I 212. 3. (├Änvechit) Rang, treapt─â, pozi╚Ťie social─â. Doamne, cucoane Alecule, cum nu te la╚Öi de munca asta [c─âratul gunoiului] c─â nu-i de onorul dumitale. CONTEMPORANUL, VII 218. ÔÇô Pl. ╚Öi: (├«nvechit) onoare (MACEDONSKI, O. I 43).
onoáre (probitate) s. f., g.-d. art. onoárei
on├│r (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. on├│ruri
onoáre s. f., g.-d. art. onoárei
on├│r (manifestare a stimei; rang) s. n., pl. on├│ruri
ONOÁRE s. 1. v. apreciere. 2. v. cinste. 3. demnitate, mândrie. (Are și el onoarea lui!)
Onoare Ôëá dezonoare, ru╚Öine, necinste
ONO├üRE s.f. 1. Cinste; integritate moral─â, probitate, corectitudine. ÔÖŽ De onoare = a) onest; b) care angajeaz─â cinstea, demnitatea cuiva. 2. Renume, faim─â, bun─â reputa╚Ťie. ÔÖŽ A face onoare cuiva = a onora. 3. M├óndrie, demnitate. 4. Cinste, favoare. 5. Castitate, pudoare (la femei). [Gen. -iei, var. onor s.n. / < lat. honor, cf. fr. honneur, it. onore].
ON├ôR s.n. 1. (Mai ales ├«n pl.) Semne exterioare de cinstire, de respect, de pre╚Ťuire deosebit─â pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnit─â╚Ťi. ÔÖŽ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma ├«n semn de salut la primirea unui ╚Öef, la par─âzi etc.; a face onorurile (casei) = a-╚Öi ├«ndeplini ├«ndatoririle de gazd─â (la o recep╚Ťie). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur].
ONO├üRE s. f. 1. integritate moral─â, probitate, corectitudine; demnitate. ÔÖŽ de ~ = a) onest; b) care angajeaz─â cinstea, demnitatea cuiva. 2. renume, faim─â, bun─â reputa╚Ťie. ÔÖŽ a face ~ cuiva = a onora. 3. considera╚Ťie, respect, stim─â. ÔÖŽ gard─â de ~ = gard─â simbolic─â instituit─â ├«n semn de respect cu ocazia unei solemnit─â╚Ťi; ├«n ─â cuiva (sau a ceva) = spre lauda, spre cinstea cuiva (sau a ceva). 4. cinste, favoare. 5. castitate, pudoare (la femei). (< lat. honor, fr. honneur)
ON├ôR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stim─â, de pre╚Ťuire deosebit─â pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ÔÖŽ (mil.) a da ~ ul = a prezenta arma ├«n semn de salut la primirea unui ╚Öef, la par─âzi etc.; a face ┼şrile (casei) = a-╚Öi ├«ndeplini ├«ndatoririle de gazd─â. II. s. m. nume dat c─âr╚Ťilor celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)
on├│r (on├│ruri), s. n. ÔÇô Cinste. It. onore. E dubletul lui onoare, s. f. ÔÇô Der. onora, vb. (a cinsti), din fr. honorer; onorabil, adj., din lat. honorabilis, sec. XIX; onorabilitate, s. f., din fr. honorabilit├ę; onorar, adj., din fr. honoraire; onorar, s. n. (recompens─â); onorat, adj., folosit numai ca titlu de distic╚Ťie; onorific, adj., din lat. honorificus.
ONO├üRE f. 1) Demnitate moral─â, care caracterizeaz─â conduita; cinste. ÔŚŐ De ~ a) demn de ├«ncredere; b) care angajeaz─â cinstea cuiva; c) onorific. Pe cuv├óntul meu (t─âu, lui etc.) de ~ (sau pe ~ea mea (ta, lui etc.) formul─â folosit─â pentru a confirma ceva sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2) Autoritate moral─â de care se bucur─â cineva. 3) Amor propriu. *Gard─â de ~ gard─â simbolic─â instituit─â ├«n semn de respect cu ocazia unei solemnit─â╚Ťi. 4) Semn distinctiv care se acord─â cuiva pentru merite recunoscute; cinste. A munci pentru ~. [G.-D. onoarei] /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore
ON├ôR ~uri n. 1) Stim─â deosebit─â; pre╚Ťuire ├«nalt─â. ÔŚŐ A da ~ul a prezenta arma ├«n semn de salut la primirea unei personalit─â╚Ťi sau ├«n ocazii speciale. 2) la pl. Func╚Ťii administrative ├«nalte; demnit─â╚Ťi. /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore
onoare f. 1. cinste, considera╚Ťiune, glorie acordat─â virtu╚Ťii, meritului: a dob├óndi o mare onoare; 2. reputa╚Ťiune c├ó╚Ötigat─â: a-╚Öi ap─âra onoarea; 3. sentiment al demnit─â╚Ťii personale ce ├«mpinge la fapte curagioase, leale: mergi unde te chiam─â onoarea; 4. demonstra╚Ťiune de respect: onoare b─âtr├óne╚Ťelor! 5. pl. onoruri, func╚Ťiuni onorabile, demnit─â╚Ťi: a aspira la onoruri; onoruri funebre, ceremonii de ├«nmorm├óntare.
*ono├íre f., pl. onor─ş (lat. honor [╚Öi honos], hon├│ris. V. onor). Glorie, cinste, stim─â care urmeaz─â virtutea ╚Öi talentu: a ajunge la mare onoare. Onestitate, probitate, virtute: om de mare onoare. Considera╚Ťiune, stim─â, reputa╚Ťiune, renume: a ataca onoarea cu─şva. Distinc╚Ťiune, demonstra╚Ťiune de respect: a acorda cu─şva onoarea preziden╚Ťe─ş. Fig. Persoan─â, lucru de care e╚Öt─ş m├«ndru: a fi onoarea ╚Ť─âri─ş. A face onoare familii─ş, ╚Ť─âri─ş, a te distinge pin talente p. onoarea familii─ş, a ╚Ť─âri─ş. A face onoare unu─ş osp─â╚Ť, a m├«nca ╚Öi a bea mult la acest osp─â╚Ť. A face onoare cuv├«ntulu─ş sa┼ş semn─âturi─ş t─âle, a-╚Ť─ş ╚Ťinea angajamentele. Cuv├«nt de onoare, cuv├ónt pin care fac─ş o promisiune (da─ş o asigurare) pe onoare. C├«mpu de onoare, c├«mpu de b─ât─âlie. Punct de onoare, lucru care atinge onoarea. Afacere de onoare, duel; dam─â de onoare, alipit─â servic─şulu─ş une─ş suverane. Cavaler, domni╚Öoar─â de onoare, care-─ş asist─â pe mir─ş la nunt─â. Loc de onoare, ├«ntrÔÇÖo adunare, loc rezervat une─ş persoane pe care vre─ş sÔÇÖo onorez─ş pintrÔÇÖo distinc╚Ťiune particular─â (V. onorar, onorific). Legiunea de onoare, un ordin francez ├«nfiin╚Ťat de Napoleon I la 1802 pentru a recompensa serviciile militare ╚Öi civile. Pentru pl. n. onorur─ş, V. onor.
*on├│r n., pl. ur─ş (it. onore. V. onoare. P. form─â, cp cu amor, color, favor). ├Än armat─â, salutur─ş, c├«nt─âr─ş din trompete, salve ├«n onoarea unu─ş ╚Öef: a da onoru, a suna onoru la general. Pl. Func╚Ťiun─ş ├«nalte, demnit─â╚Ť─ş: a aspira la onorur─ş. Pomp─â, ceremonie: onorur─ş funebre. A face onorurile une─ş case, a primi oaspe╚Ťi─ş cu polite╚Ť─â.
ONOARE s. 1. apreciere, aten╚Ťie, cinste, cinstire, considera╚Ťie, pre╚Ťuire, respect, stim─â, trecere, vaz─â, (livr.) condescenden╚Ť─â, deferen╚Ť─â, reveren╚Ť─â, (├«nv. ╚Öi reg.) seam─â, (reg.) pre╚Ťuial─â, (Mold.) lefterie, (├«nv.) laud─â, socoteal─â, socotin╚Ť─â, (grecism ├«nv.) sevas, (├«nv. fam.) baft─â, (fig.) credit. (Se bucur─â de mult─â ~.) 2. cinste, favoare, privilegiu, (pop. ╚Öi fam.) hat├«r. (I se face ~ de a fi invitat la solemnitate.)
AD HONORES (lat.) pentru onoare ÔÇô A de╚Ťine o func╚Ťie, o demnitate ad honores (onorific─â, nepl─âtit─â). V. ╚Öi Ad gloriam.
HONOS ALIT ARTES (lat.) onoarea hr─âne╚Öte artele ÔÇô Cicero, ÔÇ×Tusculanea disputationesÔÇŁ, I, 2, 4. Pre╚Ťuirea este un puternic stimulent al crea╚Ťiei.
LEGIUNEA DE ONOARE, primul ordin na╚Ťional creat ├«n 1802 de Napoleon Bonaparte, acordat celor c─ârora le erau recunoscute serviciile militare ╚Öi civile aduse Fran╚Ťei. Cuprinde cinci clase: trei grade ÔÇô cavaler, ofi╚Ťer, comandor ÔÇô ╚Öi dou─â demnit─â╚Ťi ÔÇô ├«nalt-ofi╚Ťer ╚Öi mare-cruce.
TOUT EST PERDU HORS LÔÇÖHONNEUR (fr.) totul e pierdut ├«n afar─â de onoare ÔÇô Prin aceste cuvinte Francisc I veste╚Öte mamei sale ├«nfr├óngerea suferit─â ├«n b─ât─âlia de la Pavia, elogiind, ├«n acela╚Öi timp, vitejia osta╚Öilor s─âi. Exprim─â sentimentul demnit─â╚Ťii ├«ntr-o situa╚Ťie disperat─â.
VICTIS HONOS (lat.) onoare celor ├«nvin╚Öi! ÔÇô Formul─â de recunoa╚Ötere a valorii adversarului ├«nvins.
a face (cuiva) onoarea expr. (intl.) a lovi (pe cineva), a bate (pe cineva).

Onoare dex online | sinonim

Onoare definitie

Intrare: onoare
onor substantiv neutru
onoare substantiv feminin