onest definitie

13 definiții pentru onest

ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto.
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto.
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. Scriitorul rus, zice... Gorki, a fost luptător onest, martir suprem al adevărului. SADOVEANU, E. 191. Îl sprijinim pentru că dumnealui este cel mai onest cetățean al nostru. CARAGIALE, O. I 141. Orice om onest nu va suferi a pune sau a vedea a se pune o piedică dreptății. BOLINTINEANU, O. 255.
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onést adj. m., pl. onéști; f. sg. onéstă, pl. onéste
ONÉST adj. v. cinstit.
Onest ≠ corupt, depravat, josnic, necinstit, neonest
ONÉST, -Ă adj. Cinstit, corect. [< lat. honestus, cf. it. onesto].
ONÉST, -Ă adj. cinstit, corect, incoruptibil. (< lat. honestus, it. onesto)
ONÉST ~stă (~ști, ~ste) Care se conformează corectitudinii morale; corect și de bună credință; cinstit; integru. /<lat. honestus, it. onesto
onest a. 1. conform legilor onoarei, probității: vieață onestă; 2. cinstit, prob, virtuos: om onest. ║ n. ceeace e onest: a prefera utilului onestul.
*onest, -ă adj. (lat. honestus). Plin de onestitate, cinstit, prob, virtuos: om onest, vĭață onestă. Adv. Cu onestitate.
ONEST adj. cinstit, corect, incoruptibil, integru, leal, necoruptibil, (livr.) prob, (înv.) neademenit, nemitarnic, (fig.) curat, nepătat. (Funcționar ~; comportare ~.)

onest dex

Intrare: onest
onest adjectiv