omușor definitie

12 definiții pentru omușor

OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor.
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor.
OMUȘÓR, omușori, s. m. 1. Omuleț (1). Mai are și omușorul cel cu căciula țuguiată a se juca o zi, două cu dînsul. SADOVEANU, B. 284. Și-i da piste un omușor care ți-a face coastele pîntece. NEGRUZZI, S. I 250. Am un omușor, Șade-ntr-un picior (Curechiul). GOROVEI, C. 126. ♦ Figurină reprezentînd un om în miniatură. Avea fără îndoială, pentru fiecare dificultate, zece portițe de rezervă, prin care să cadă tot în picioare, ca omușorii de celuloid cu un centru de greutate de plumb. C. PETRESCU, C. V. 286. Fă un omușor de ceară. SEVASTOS, N. 10. 2. Apendice cărnos, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; uvulă. Căscă zdravăn de i să văzu omușorul. DELAVRANCEA, S. 244. ◊ (Rar) Mărul lui Adam. De mînie îi juca omușorul ca un cotuleț de copil. CAMIL PETRESCU, O. I 46.
omușór1 (rar) (omuleț) s. m., pl. omușóri
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușór (omuleț) s. m., pl. omușóri
omușór (uvulă) s. n., pl. omușoáre
OMUȘÓR s. (ANAT.) luetă, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.
OMUȘÓR ~oáre n. (diminutiv de la om) 1) Prelungire musculară posterioară a cerului gurii; uvulă; gușter; împărătuș. 2) rar Nodul gâtului; mărul lui Adam. /om + suf. ~ușor
omușor m. limbuliță cărnoasă atârnată de cerul gurei. [Lit. omuleț: metaforă curioasă aplicată acestei părți a corpului (ca și la Albanezi: nieridh, omușor, din nier, om); cf. la Malaezi anak lida, omușor, lit. copilul limbei].
omușór n., pl. oare (dim. d. om, ca și alb. nerith, d. ner, om). Limburuș, un apendice cărnos și mobil care atîrnă în fundu guriĭ. V. părătuș; uvular.
OMUȘOR s. (ANAT.) luetă, uvulă, (reg.) gușter, împărătuș, limburuș, mosor, oușor.

omușor dex

Intrare: omușor
omușor 2 s.n. substantiv neutru
omușor 1 s.m. substantiv masculin admite vocativul