Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

6 defini╚Ťii pentru omotetie

OMOTET├ŹE, omotetii, s. f. (Geom.) Rela╚Ťie ├«ntre dou─â figuri asemenea, ├«n care dreptele care unesc puncte omoloage se ├«nt├ólnesc ├«ntr-un singur punct. ÔÇô Din fr. homoth├ętie.
OMOTET├ŹE, omotetii, s. f. (Geom.) Rela╚Ťie ├«ntre dou─â figuri asemenea, ├«n care dreptele care unesc puncte omoloage se ├«nt├ólnesc ├«ntr-un singur punct. ÔÇô Din fr. homoth├ętie.
omotet├şe s. f., art. omotet├şa, g.-d. art. omotet├şei; pl. omotet├şi, art. omotet├şile
omotet├şe s. f., art. omotet├şa, g.-d. art. omotet├şei; pl. omotet├şi, art. omotet├şile
OMOTET├ŹE s.f. Coresponden╚Ť─â ├«ntre dou─â figuri asemenea, ├«n care dreptele care unesc puncte omoloage se ├«nt├ólnesc ├«ntr-un singur punct. [Gen. -iei, var. homotetie s.f. / < fr. homoth├ętie, cf. gr. homos ÔÇô asem─ân─âtor, thesis ÔÇô pozi╚Ťie].
OMOTET├ŹE s. f. (mat.) transformare geometric─â ├«n care punctele corespondente sunt coliniare cu un punct fix (centru), distan╚Ťa fa╚Ť─â de el cresc├ónd sau reduc├óndu-se ├«n raport constant. (< fr. homoth├ętie)

Omotetie dex online | sinonim

Omotetie definitie

Intrare: omotetie
omotetie substantiv feminin