OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor.

OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor.

OMORÎTÓR, -OÁRE, omorîtori, -oare,. adj, Care omoară, ucigător. Nu vă lăsați a vă încredința că poezia nu este alt decît a spune frunză verde, că politica este un venin omorîtor. BOLLIAC, O. 64. M-am lepădat de tot gustul armelor omorîtoare. CONACHI, P. 104. Fig. Pesimismul e sentimentul cel mai omorîtor pentru omenire. IONESCU-RION, C. 87. ♦ (Substantivat, rar) Ucigaș, asasin, criminal. Ș-acum, adio, pleacă, Te du omorîtoare, îți las a ta viață, trăiește de-i putea! MACEDONSKI, O. I 250. Adunarea îl osîndi la moarte ca pe un omorîtor. BĂLCESCU, O. I 103.

omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre

omorâtór adj. m., s. m., pl. omorâtóri; f. sg. și pl. omorâtoáre

OMORÂTÓR s., adj. 1. s., adj. v. criminal. 2. adj. v. ucigaș. 3. adj. distrugător, nimicitor, ucigător. (Substanță ~oare.)

OMORÂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și fig. Care omoară; ucigător. /a omorî + suf. ~tor

omorîtor a. și m. care omoară.

Vasile m. numele a 2 împărați din Orient: VASILE I (Macedonicul), întreprinse reforma legilor (867-886) și VASILE II (Bulgaroctonul sau Omorîtorul de Bulgari), supuse pe Bulgari după un răsboiu de 20 de ani (976-1025).

omorîtór, -oáre adj. Care omoară: o arșiță omorîtoare. Subst. Ucigaș. V. asasin.

OMORÎTOR s., adj. 1. s., adj. asasin, criminal, ucigaș, (livr.) homicid, (rar) omucigaș, ucigător, (înv.) criminalist, omucid, războinic, șugubăț. (A fost prins ~.) 2. adj. ucigaș, ucigător, (înv.) pierzător. (Armă ~.) 3. adj. distrugător, nimicitor, ucigător. (Substanță ~.)