OMÉT s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et.

OMÉT s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et.

omét (lume) (înv., reg.) s. n.

omét (lume) s. n.

OMÉT s. v. tiv, tivitură.

omắt și (vechĭ) omét n., pl. omete și omăturĭ (vsl. ometŭ, chenar, plasă de pescuit; sîrb. omet, măturătură, umet, gunoĭ măturat, troĭan; bg. námet, nămete, troĭan; rut. zámet, viscol; rus. metélĭ, viscol, omët, chenar, căpiță de snopĭ, zamëty, pl. troĭan, zametátĭ, -mestí, a troĭeni. V. mătură, nămete, pomătuf, podmet, predmet, smetie). Vechĭ (omet și omăt). Chenar, tivitură. Azĭ. Est. (omăt). Zăpadă. Vest și Ur. (pl. m. omețĭ). Nămețĭ, zăpadă veșnică. – Pl. și ometurĭ (Biblia 1668, Tkt.).

omét, V. omăt.

omet s. v. TIV. TIVITURĂ.

Omet v. Dometie I 2.