omenit definitie

2 intrări

16 definiții pentru omenit

OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. (Popular) 1. A primi în mod ospitalier pe cineva, a trata cu mîncare și cu băutură; a cinsti (3), a ospăta. Dimineața, iar omeni muierea pe călători cu mămăligă și cu lapte cald. RETEGANUL, P. III 4. ◊ Refl. Stai jos și te omenește cu ceva d-ale mîncării și p-ormă om vedea ce-om face. CAMIL PETRESCU, O. II 166. ♦ (Ironic) A trage (cuiva) o bătaie zdravănă. Îl apucară voinicii amîndoi, apoi lasă că l-au omenit! Nici ferfeniță nu s-a ales de el. RETEGANUL, P. V 41. 2. A cinsti (1), a onora, a slăvi. Prietenii îi doresc și țara îi omenește. ISPIRESCU, U. 27. O, zei ai zeilor... Precum v-am cinstit Și v-am omenit, așa vă voi cinsti Și vă voi omeni. TEODORESCU, P. P. 108.
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Învechit) Blînd, amabil, omenos. Și acestea ne zicea cînd mînca, căci numai atunci era mai omenit, GORJAN, H. IV 102.
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. omeneáscă
OMENÍ vb. v. cinsti, incarna, întruchipa, întrupa, ospăta, servi, trata.
OMENÍT adj. v. bun, cinstit, cumsecade, îngăduitor, înțelegător, omenos, onorabil, onorat, prețuit, respectabil, respectat, stimabil, stimat, venerabil.
A OMENÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A trata cu omenie (adăpostind, ospătând, acordând susținere etc.). 2) rar A înzestra cu trăsături de om; a face să aibă însușiri umane. /Din om
omenì v. 1. a primi cu omenie: îl ospătă și’l omeni ca pe un călător ISP.
2) omenésc v. tr. (d. oamenĭ). Primesc (tratez) cu omenie: pe popă îl omenim (VR. 1927, 1, 26), am să te omenesc de cinste (Agrb. Înt. 48).
omeni vb. v. CINSTI. INCARNA. ÎNTRUCHIPA. ÎNTRUPA. OSPĂTA. SERVI. TRATA.
omenit adj. v. BUN. CINSTIT. CUMSECADE. ÎNGĂDUITOR. ÎNȚELEGĂTOR. OMENOS. ONORABIL. ONORAT. PREȚUIT. RESPECTABIL. RESPECTAT. STIMABIL. STIMAT. VENERABIL.
omení, omenesc, (omini), vb. tranz., refl. – 1. A (se) ospăta, a (se) cinsti: „Ne-am ominit on ptic și ne-am dus și ne-am culcat” (Memoria, 2014: 153; Oarța de Sus). 2. A trata cu omenie. – Din om (DEX, MDA).

omenit dex

Intrare: omenit
omenit adjectiv
Intrare: omeni
omeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a