omenire definitie

2 intrări

24 definiții pentru omenire

OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni.
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om.
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni.
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. (Popular) 1. A primi în mod ospitalier pe cineva, a trata cu mîncare și cu băutură; a cinsti (3), a ospăta. Dimineața, iar omeni muierea pe călători cu mămăligă și cu lapte cald. RETEGANUL, P. III 4. ◊ Refl. Stai jos și te omenește cu ceva d-ale mîncării și p-ormă om vedea ce-om face. CAMIL PETRESCU, O. II 166. ♦ (Ironic) A trage (cuiva) o bătaie zdravănă. Îl apucară voinicii amîndoi, apoi lasă că l-au omenit! Nici ferfeniță nu s-a ales de el. RETEGANUL, P. V 41. 2. A cinsti (1), a onora, a slăvi. Prietenii îi doresc și țara îi omenește. ISPIRESCU, U. 27. O, zei ai zeilor... Precum v-am cinstit Și v-am omenit, așa vă voi cinsti Și vă voi omeni. TEODORESCU, P. P. 108.
OMENÍRE, omeniri, s. f. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe pămînt, neamul omenesc; umanitatea. Zadarnic timpul trece c-un zbor neobosit, În sînul omenirii vărsînd a iernii gheață. ALECSANDRI, P. I 125. Misia istoriei este a ne arăta, a ne demonstra această transformație continuă, această mișcare progresivă a omenirii. BĂLCESCU, O. II 10. ♦ Mulțime mare de oameni; lume, public. Ascultau în puterea nopții frămîntul atîtor omeniri în mers, omeniri sleite de un marș lung. CAMILAR, N. II 51. Dădeau tîrcoale fabricei... ca să vezi cam ce fel de omenire intră acolo. PAS, Z. I 292. Omenirea împrejuru-i scotea țipete de jale. NEGRUZZI, S. II 6.
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. omeneáscă
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
OMENÍ vb. v. cinsti, incarna, întruchipa, întrupa, ospăta, servi, trata.
OMENÍRE s. lume, umanitate, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.)
OMENÍRE s. v. incarnare, incarnație, întrupare, omenie.
A OMENÍ ~ésc tranz. pop. 1) (persoane) A trata cu omenie (adăpostind, ospătând, acordând susținere etc.). 2) rar A înzestra cu trăsături de om; a face să aibă însușiri umane. /Din om
OMENÍRE f. Totalitate a oamenilor de pe globul pământesc; neamul omenesc; umanitate; lume. [G.-D. omenirii] /Din om
omenì v. 1. a primi cu omenie: îl ospătă și’l omeni ca pe un călător ISP.
omenire f. neamul omenesc.
2) omenésc v. tr. (d. oamenĭ). Primesc (tratez) cu omenie: pe popă îl omenim (VR. 1927, 1, 26), am să te omenesc de cinste (Agrb. Înt. 48).
omeníre f. (d. oamenĭ). Neamu omenesc: istoria omeniriĭ. – Ardeleniĭ (dar nu poporu!) zic omenime.
omeni vb. v. CINSTI. INCARNA. ÎNTRUCHIPA. ÎNTRUPA. OSPĂTA. SERVI. TRATA.
OMENIRE s. lume, umanitate, (înv. și reg.) omenime. (Întreaga ~.)
omenire s. v. INCARNARE. ÎNTRUPARE. OMENIE.
omení, omenesc, (omini), vb. tranz., refl. – 1. A (se) ospăta, a (se) cinsti: „Ne-am ominit on ptic și ne-am dus și ne-am culcat” (Memoria, 2014: 153; Oarța de Sus). 2. A trata cu omenie. – Din om (DEX, MDA).
THAT’S ONE SMALL STEP FOR A MAN, ONE GIANT LEAP FOR MANKIND (engl.) este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire – Primul mesaj adresat pământenilor de Neil A. Armstrong la pășirea pe solul lunar (21 iul. 1969).

omenire dex

Intrare: omeni
omeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: omenire
omenire substantiv feminin