OMEȚÍ, pers. 3 omețește, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu omăt, a (se) înzăpezi. 2. Intranz. A viscoli. – Din omăt.

OMEȚÍ, pers. 3 omețește, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu omăt, a (se) înzăpezi. 2. Intranz. A viscoli. – Din omăt.

omețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. omețéște, imperf. 3 sg. omețeá; conj. prez. 3 să omețeáscă

omețí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omețésc, 3 sg. omețéște, imperf. 3 sg. omețeá; conj. prez. 3 sg. și pl. omețeáscă

OMEȚÍ vb. v. înnămeți, întroieni, înzăpezi, nămeți, troieni.

OMEȚÍT adj. v. înnămețit, întroienit, înzăpezit, nămețit, troienit.

omețésc v. tr. (d. omăt). Vechĭ. Nămețesc, troĭenesc. – Și omătez.

omeți vb. v. ÎNNĂMEȚI. ÎNTROIENI. ÎNZĂPEZI. NĂMEȚI. TROIENI.

omețit adj. v. ÎNNĂMEȚIT. ÎNTROIENIT. ÎNZĂPEZIT. NĂMEȚIT. TROIENIT.